ICCJ. Decizia nr. 1947/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1947/2008
Dosar nr. 4028/3/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7888 din 11 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta SC E.C.I.T. SRL împotriva pârâtei SC V.L.R.I. SA, care a fost obligată la încheierea cu reclamanta a unui contract de transfer al proprietăţii asupra celor două remorci schwarzmuller SPA 3E EURO cu seria de şasiu TRGSAP3351D167094 şi TRGSAP3351D167090. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere, referitoare la predarea cărţilor de identitate ale semiremorcilor, la restituirea celor 52 bilete la ordin, la plata unor daune cominatorii până la data eliberării efective a cărţilor de identitate.
În motivarea sentinţei s-a reţinut de către Tribunalul Bucureşti că între pârâta SC V.L.R.I. SA în calitate de locator şi reclamanta SC E.C.I.T. SRL, în calitate de utilizator, a intervenit contractul de leasing nr.102819/03091, 92, 93, 94 din data de 15 octombrie 2001, având ca obiect patru semiremorci marca schwarzmuller SPA 3E EURO.
Faţă de capătul de cerere referitor la constatarea inexistenţei debitelor reclamantei faţă de pârâtă, instanţa a luat act de recunoaşterea pârâtei din întâmpinare, potrivit căreia pe parcursul judecăţii reclamanta a achitat debitele, astfel că a constatat că reclamanta nu mai are nici un debit faţă de pârâtă şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la încheierea cu reclamanta a unui contract de transfer al dreptului de proprietate asupra celor două remorci. În ceea ce priveşte predarea cărţilor de identitate, instanţa a luat act de susţinerile părţilor de la termenul din 7 mai 2007, potrivit cărora cărţile de identitate au fost deja predate.
Tribunalul Bucureşti a mai reţinut că potrivit art. 11.1 din contractul de leasing nr. 102819/03091, utilizatorul garantează locatorului achitarea ratelor de leasing şi a valorii reziduale prin bilete la ordin. Numărul biletelor la ordin este numărul de rate în cuantumul stabilit în planul de scadenţă plus un bilet la ordin adiţional în procent de 10% din valoarea iniţială care reprezintă suma obligaţiilor accesorii.
Tribunalul Bucureşti a considerat că cererea de predare a biletelor la ordin este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă în sensul emiterii şi predării efective a acestor bilete către pârâtă. Existenţa clauzei nu poate face de una singură dovada predării acestor bilete.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC E.C.I.T. SRL şi a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei la restituirea celor 52 de bilete la ordin emise în favoarea acesteia, precum şi în ceea ce priveşte considerentele care au stat la baza constatării inexistenţei debitelor reclamantei faţă de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 616 din 13 decembrie 2007 a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a celor 52 bilete la ordin emise pentru garanţia executării contractului, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de apel a reţinut că semnarea contractului având clauza de garantare a executării obligaţiilor cu bilete la ordin este dovada certă a emiterii biletelor la ordin şi ca atare rezultă îndeplinirea de către reclamantă a tuturor obligaţiilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC V.L.R.I. SA Bucureşti solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei declarat împotriva sentinţei nr. 7888 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti.
În motivarea recursului său pârâta reia susţinerea sa, făcută constant la fond şi apel, că biletele la ordin în cauză nu le-a solicitat de la reclamantă şi aceasta nu i le-a predat. Prima instanţă a interpretat în mod corect prevederile art. 11.1 din condiţiile generale de leasing drept o clauză generală care devine aplicabilă în cazul în care locatorul solicită şi primeşte de la utilizator bilete la ordin, fapt nerealizat în speţă. În schimb instanţa de apel a interpretat greşit aceste prevederi contractuale deduse judecăţii atunci când a apreciat că semnarea condiţiilor generale de către pârâtă atestă şi emiterea biletelor la ordin de către reclamantă. Prin acesta s-au încălcat şi prevederile art. 1169 C. civ. întrucât reclamantei îi revenea sarcina de a face dovada emiterii şi predării biletelor la ordin către pârâtă, clauzele generale ale contractului neputând constitui probă sub acest aspect.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat.
Instanţa de apel, interpretând greşit caracterul şi natura prevederilor pct. 11.1 şi 11.2 din contractul de leasing ce face obiectul judecăţii şi făcând, prin urmare, şi o aplicare greşită a prevederilor art. 1169 şi art. 969 C. civ., a reţinut în mod eronat că semnarea de către pârâtă a contractului constituie dovada certă a emiterii biletelor la ordin de către reclamantă şi predării lor către pârâtă. Prin aceasta instanţa de apel a determinat inversarea sarcinii probei, astfel cum este stabilită de art. 1169 C. civ., obligând-o pe pârâtă la o prestaţie care nu rezultă din contract, din moment ce nu s-a dovedit de către reclamantă emiterea şi predarea biletelor la ordin.
Instanţa de apel, în interpretarea prevederilor contractuale a omis unele aspecte relevante. Astfel, clauzele 11.1 şi 11.2 fac parte din condiţiile generale de leasing iar contractul trebuie executat cu bună credinţă, respectiv garanţia cu bilete la ordin, dacă ar fi fost instituită, trebuia consemnată expres în contract şi individualizată şi însoţită de un proces-verbal de predare-primire, de asemenea cu individualizarea biletelor. Pe de altă parte, cele două părţi ale contractului au agreat ca garanţie pentru executarea obligaţiilor de către utilizator fidejusiunea, care este stipulată expres.
În plus faţă de motivele arătate, suficiente pentru admisibilitatea recursului, este de menţionat, în subsidiar, că, de altfel, chiar dacă reclamanta ar fi predat pârâtei biletele la ordin, ceea ce nu este cazul, cererea sa de restituire a acestor bilete la ordin ar fi lipsită de interes având în vedere decăderea pârâtei din dreptul său şi imposibilitatea de valorificare a titlurilor respective, recunoaşterea pârâtei că intimata reclamantă şi-a achitat toate debitele precum şi faptul că, urmare executării prestaţiilor, contractul s-a încheiat.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., să admită recursul şi să modifice Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC V.L.R.I. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 616 din 13 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia în tot, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 7888 din 11 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1946/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1954/2008. Comercial → |
|---|
