ICCJ. Decizia nr. 1974/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1974/2008
Dosar nr. 9919/3/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 martie 2006 reclamantul C.C. a chemat în judecată pârâţii L. ROMÂNIA şi F.L.F., solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni L.R., având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 1.149.185 acţiuni.
Se arată că părţile contractului sunt L. ROMÂNIA şi F.L. în calitate de cumpărători şi foştii acţionari minoritari ai SC L. ROMÂNIA SA.
În susţinerea cererii reclamantul arată că este fost acţionar al SC L. ROMÂNIA SA cu un număr de 1.500 acţiuni subscrise în cadrul ofertei publice obligatorii de cumpărare derulate de cele două pârâte în perioada februarie-martie 2003. În perioada 27 februarie 2003 şi 19 martie 2003 pârâtele au iniţiat, în temeiul art. 138 din OUG nr. 28/2002 o ofertă publică obligatorie de preluare a unui pachet de 1.374.655 acţiuni în vederea închiderii S.C. L.R.
Arată reclamantul că între cei doi ofertanţi şi toţi acţionarii existenţi ai societăţii L.R. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni având clauzele specificate în prospectul de ofertă publică, fiind pus în situaţia de a vinde acţiunile, fără a putea negocia contractul de vânzare-cumpărare în condiţiile impuse de acţionarul majoritar – grupul L..
Susţine reclamantul că, ulterior a aflat că preţul a fost determinat în mod nelegal cu încălcarea art. 138 din OUG nr. 28/2002, iar scopul ofertanţilor, respectiv cele două pârâte a fost unul ilicit, urmărindu-se fraudarea acţionarilor minoritari, preţul oferit fiind unul nelegal.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 12028 din 19 decembrie 2006 a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare de acţiuni indicând drept cumpărători L. ROMÂNIA şi F.L. iar ca vânzători foştii acţionari ai S.C. L.R. S.A., care au subscris în cadrul ofertei publice de preluare, derulată în perioada februarie-martie 2003.
De asemenea a precizat că în condiţiile în care se solicită constatarea nulităţii unui contract, este necesar ca în cauză să fie părţi toate părţile contractante în acea convenţie pentru ca oricare dintre acestea să poată să îşi formuleze propriile apărări şi susţineri şi pentru ca hotărârea să poată să fie opozabilă.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamantul care prin criticile formulate susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. prima instanţă având obligaţia de a cere reclamantului modificarea sau completarea acţiunii, încălcând şi principiul disponibilităţii procesului civil, întrucât reclamantul este cel care prin cererea de chemare în judecată poate să determine limita subiectivă a litigiului.
De asemenea apelantul consideră că instanţa a încălcat principiul rolului activ întrucât nu a realizat nici un demers prin care să stăruie în lămurirea cadrului procesul în scopul aflării adevărului, iar modul de soluţionare al excepţiei de inadmisibilitate este nelegal întrucât nu avea cum să cunoască identitatea tuturor persoanelor care au subscris în cadrul ofertei publice de preluare, deoarece această informaţie nu are caracter public.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 311 din 13 iunie 2007 a admis apelul, a desfiinţat hotărârea criticată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a depăşit funcţia sa de ordonator al litigiului stabilită prin art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. la momentul la care, invocând excepţia de inadmisibilitate a acţiunii nu a manifestat rol activ în sensul de a asigura părţii reclamante garanţiile necesare care să permită acesteia înţelegerea raţiunilor care au prezumat invocarea excepţiei. Mai mult, reţinând în dezbaterile publice că potrivit art. 112 C. proc. civ., reclamantul este acela care stabileşte cadrul procesual subiectiv prin indicarea pârâţilor, instanţa a lipsit de eficienţă actul precizator al reclamantului care avea destinaţia regularizării procesului prin stabilirea persoanelor chemate în judecată.
De asemenea instanţa de apel arată că nu trebuia să se abordeze inadmisibilitatea unei cereri din direcţia opozabilităţii hotărârii pe care o pronunţă faţă de terţi sau din direcţia efectelor pe care instanţa le poate antrena.
Învestită cu o pretenţie, fie derivată dintr-un act juridic multilateral, instanţa învestită avea obligaţia să analizeze raportul juridic în limita deferită de parte prin cererea sa în justiţie, aşa cum permite art. 109 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, L. ROMÂNIA şi L.F. criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind stabilirea cadrului procesual, a părţilor şi a obiectului, a dispoziţiilor art. 129 pct. 5 şi a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici, recurentele susţin că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor procedurale privitoare la judecată, extinzând nejustificat limitele principiului rolului activ al judecătorului şi considerând în mod greşit că inadmisibilitatea unei acţiuni nu poate deriva şi din efectele hotărârii ce se va pronunţa.
Astfel prin cererea de chemare în judecată ceilalţi vânzători, în afara intimatului-reclamant, nu au fost chemaţi în judecată, ori nu se poate dispune nulitatea unui contract multilateral, caracterizat prin existenţa mai multor vânzători, la solicitarea numai a unuia dintre aceştia.
De asemenea recurentele susţin că în mod greşit instanţa de apel permite unui singur vânzător dintr-un acord multilateral să dispună de soarta întregului contract într-un cadru procesual incomplet, fără chemarea în judecată a tuturor părţilor contractante.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului precizând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească în sensul respectării dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. şi a sancţionat încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Obiectul acţiunii introductive l-a reprezentat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni L.R. având ca obiect un număr de 1.149.185 acţiuni încheiat între L. ROMÂNIA şi F.L. în calitate de cumpărători şi foştii acţionari minoritari ai S.C. L.R. S.A. care au subscris în cadrul ofertei publice obligatorii de preluare derulată în perioada februarie-martie 2003, în calitate de vânzători.
De reţinut că ceilalţi vânzători, în afara intimatului nu au fost chemaţi în judecată şi nu au fost identificaţi.
Din cuprinsul dosarului de fond rezultă că la termenul din 7 noiembrie 2006 instanţa a pus în vedere intimatului – reclamant să precizeze obiectul cererii şi să indice cadrul procesual în privinţa pârâţilor.
Ulterior reclamantul-intimat a precizat acţiunea în sensul că solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni L.R. având drept cumpărători recurentele, iar ca vânzători foştii acţionari ai SC L.R. SA.
La interpelarea de către instanţă a apărătorului reclamantului-intimat cu privire la cadrul procesual în ce priveşte părţile care vor sta în proces acesta a arătat că înţelege să se judece numai cu recurentele în calitate de pârâte.
După două solicitări în sensul precizării cadrului procesual, din oficiu instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de obiectul pricinii.
La a doua strigare a cauzei, deci după momentul invocării excepţiei intimatul-rclamant a depus o altă precizare în scris, prin care solicită introducerea în cauză a celorlalţi vânzători.
Rezultă că instanţa de fond a soluţionat toate incidentele procesuale, este adevărat la acelaşi termen de judecată într-o ordine procedurală de invocare şi consecinţe diferite, intimatul-reclamant, în exerciţiul permanent al principiului disponibilităţii şi înainte de dezbaterea excepţiei invocate din oficiu nu a regularizat cadrul procesual.
În acest context se reţine că instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 132 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât nu se mai poate preciza/modifica acţiunea după momentul invocării excepţiei.
Pe de altă parte se reţine că dreptul afirmat de intimatul-reclamant este acela de a putea obţine în calitate de vânzător, nulitatea absolută totală a unui contract de vânzare-cumpărare în care au existat mai mulţi vânzători.
Prin soluţia criticată instanţa de apel în mod greşit permite unui singur vânzător dintr-un acord multilateral să dispună de soarta întregului contract într-un cadru procesual incomplet fără chemarea în judecată a tuturor părţilor contractante.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele L. ROMÂNIA PARIS şi L.F. PARIS, împotriva deciziei nr. 311 din 13 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică Decizia recurată şi respinge apelul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinţei nr. 12028 din 19 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1972/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1975/2008. Comercial → |
|---|
