ICCJ. Decizia nr. 1975/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1975/2008
Dosar nr. 1805/2/2007
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 128 din 14 iunie 2007 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanta SC C.G. SRL cu sediul social în Iaşi, Judeţul Iaşi.
Au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, autorităţii de lucru judecat şi a prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de pârâta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti, ca neîntemeiate.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA, sucursala Iaşi, şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC C.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA, sucursala Iaşi, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A mai fost respinsă cererea formulată de aceiaşi reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti ca neîntemeiată.
De asemenea a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienţii A.G. şi A.E., ambii domiciliaţi în Iaşi, judeţul Iaşi ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intervenienţi nu este întemeiată, neputându-se constata tripla identitate de cauză, obiect şi părţi.
Deschiderea procedurii insolvenţei şi derularea ei au fost îndreptate în mod exclusiv împotriva debitorului SC C.G. SRL şi nu şi împotriva garanţilor ipotecari. În cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditoarea B.A. SA s-a menţionat că nu au fost perfectate contracte de fidejusiune, iar acest aspect nu are legătură cu intervenienţii, deoarece în ce priveşte executarea silită pornită de A.V.A.S., aceştia nu au calitatea de fidejusori ci de garanţi ipotecari.
Excepţiile invocate de A.V.A.S. au fost găsite şi ele neîntemeiate.
S-a apreciat că este întemeiată excepţia ridicată de pârâta SC R.B., sucursala Iaşi, prin aceea că, în urma contractului de cesiune de creanţă nr. 933200 din 2 decembrie 1999 au fost remise A.V.A.S. şi toate titlurile de creanţă, inclusiv contractul de credit nr. 120 din 21 martie 1995 şi contractul de ipotecă transmis sub nr. 6674 din 18 aprilie 1995, iar în ce priveşte titlul executoriu 4078 din 26 martie 2002 acesta a fost emis numai de A.V.A.S.
În ceea ce priveşte acţiunea propriu-zisă, nu reclamanta ci intervenienţii proprietari ai apartamentului lor puteau garanta restituirea unui credit primit de către reclamantă de la fosta B.A. SA, sucursala Iaşi. Reclamanta nu îşi justifică şi nu probează susţinerea în sensul că ar fi semnat contractul de garanţie imobiliară transcris sub nr. 6074 din 18 aprilie 1995 doar pentru un al patrulea credit care nu i s-a mai acordat. De asemenea, nu indică sub ce aspecte concrete pretinde că ar fi fost falsificate cele două contracte, vizate prin acţiune, trimiterea la raportul de expertiză extrajudiciară nr. 14 din 8 iulie 2005 nefiind suficient sub acest aspect. Raportul de expertiză respectiv poate fi avut în vedere sub aspect probator doar ca înscris. Concluziile expertizei nu constituie o probă concludentă în sens contrar încheierii, în mod valid din punct de vedere legal, sub aspectele care interesează, a ipotecii. Aspectele menţionate de către expert pot avea şi alte cauze decât intenţia de fraudă iar reclamanta nici nu a indicat şi dovedit că ar fi intervenit o fraudă, în condiţiile prezumării cauzei până la proba contrară potrivit art. 967 alin. (2) C. civ.
Potrivit art. 38 şi art. 39 din OUG nr. 51/1998, A.V.A.S. poate urmări stingerea datoriei, şi prin executarea silită a garanţilor-ipotecari nu doar a debitorului principal, în baza unei ipoteci care constituie titlu executoriu. Prin urmare nu prezintă relevanţă sub acest aspect faptul că intervenienţii nu sunt părţi în contractul de credit sau contractul de cesiune de creanţă în favoarea A.V.A.S. De asemenea, intervenienţii nici nu sunt fidejusori ci garanţi-ipotecari, angajându-se să garanteze restituirea creditului de către reclamantă prin contracte de garanţie imobiliară, încheiate cu titularul creditului (al creanţei), pe care le-au semnat.
Lipsa consimţământului, dolul nu constituie motiv de nulitate absolută, iar încălcarea altor prevederi legale nu a fost justificată în concret şi nici probată de reclamantă.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 128 din 14 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC C.G. SRL Iaşi cât şi intervenienţii A.E. şi A.G., care au criticat aceiaşi hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează.
Recurenţii intervenienţi A.E. şi A.G., în dezvoltarea motivelor de recurs au evocat împrejurarea că instanţa de fond nu a exercitat un rol activ, prin aceea că nu a pus în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin şi nu a stăruit pentru soluţionarea amiabilă a cauzei conform art. 129 C. proc. civ.
De asemenea instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept hotărârea, greşit a procedat la respingerea probelor depuse la dosar, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea art. 21 din Constituţia României, art. 6 din C.E.D.O. şi Libertăţilor Fundamentale precum şi a normelor cuprinse în Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 247/2005.
A fost evidenţiat şi aspectul că magistratul fondului s-a mai pronunţat şi în altă cauză, având ca reclamanţi pe A.E. şi A.G., respectiv dosarul nr. 1447/2/2007, fiind desconsiderate atât excepţia autorităţii de lucru judecat cât şi toate probele administrate, în special expertiza grafologică, hotărârea dată de prima instanţă este contradictoriu şi superficială, prin aceea că în realitate probele conduceau la constatarea nulităţii absolute şi a falsului în contractul de garanţie imobiliară şi a celui de credit, aşa cum reiese şi din raportul de expertiză depus la dosar.
Tot greşit a fost soluţionată şi problema lipsei totale a consimţământului, care în mod evident conduce la nulitatea absolută a contractului de credit nr. 120 din 21 martie 1995.
Recursul intervenienţilor s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
La rândul ei, recurenta reclamantă SC C.G. SRL Iaşi, a preluat şi în cererea de recurs şi se regăsesc în esenţă aceleaşi critici aduse sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Ambele recurente au cerut admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea probei cu expertiză, respectiv dacă cea existentă nu este suficientă, una judiciară, care în final să conducă la admiterea cererilor aşa cum au fost formulate.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse în cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanta SC C.G. SRL Iaşi şi intervenienţii A.E. şi A.G. pentru următoarele considerente.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de fond a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, interpretând corect întreaga documentaţie existentă, soluţia pronunţată fiind în deplină concordanţă cu situaţia de fapt şi de drept.
Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, deoarece au fost puse în discuţia părţilor toate excepţiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări şi răspunsuri la întâmpinări, iar după închiderea dezbaterilor, note scrise, cuprinzând solicitările detaliate ale reclamantei şi intervenienţilor. Dezbaterile având loc în prezenţa lor, susţinerile au fost consemnate conform încheierii din Şedinţa publică din 7 iunie 2007.
Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurenţi în motivele de recurs potrivit căreia a fost dată o interpretare greşită a actului dedus judecăţii, deoarece, aşa cum amplu documentat şi bine argumentat, au fost expuse detaliat toate raţiunile juridice care au condus la respingerea cererii reclamantei şi a cererii de intervenţie în interes propriu.
Nici una din criticile recurenţilor nu îşi găseşte o justificare reală, cauza fiind soluţionată prin raportare la toate probele administrate de părţi, cu motivare expresă pentru fiecare aspect juridic pus în discuţie, vizând atât relevanţa raportului de expertiză criminalistică extrajudiciară nr. 114 din 8 iulie 2005, cât şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc prin contactul de credit nr. 120 din 21 martie 1995, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi a calităţii procesuale a părţilor litigante.
În acest context, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL Iaşi şi intervenienţii A.E. şi A.G. împotriva sentinţei nr. 128 din 14 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită niciuna din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL IAŞI şi intervenienţii A.E. şi A.G. , împotriva sentinţei nr. 128 din 14 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1977/2008. Comercial → |
|---|
