ICCJ. Decizia nr. 2066/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2066/2008
Dosar nr. 6827/1/2007
Şedinţa publică de la 10 iunie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Tribunalul Braşov, prin sentinţa comercială nr. 486 din 31 mai 2005, a respins a respins acţiunea reclamantei SC A.I. SRL BOTOŞANI şi O.I.L. SUA şi a admis cererea reconvenţională a pârâtului T.V.
S-a încuviinţat retragerea pârâtului T.V. din societate şi O.I.L. SUA a rămas asociat unic al SC A.I. SRL Botoşani cu obligaţia de a plăti pârâtului suma de 20.615.590.000 lei vechi valoarea părţilor sociale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că majorarea capitalului social îndeplineşte prevederile legale astfel că actul adiţional nu poate fi anulat, deoarece actul secret din 23 decembrie 1999 încheiat de asociatul O.I. nu a fost încheiat de toate părţile din actul public şi nici nu are dată certă.
Nu se poate invoca încălcarea H.G. nr. 403/2000 întrucât nu era în vigoare la data majorării capitalului social.
La data încheierii actului adiţional imobilul cu care s-a majorat capitalul social era în proprietatea societăţii.
El fusese cumpărat de societate prin contractul nr. 79 din 15 octombrie 2000, iar asociatul O.I. are doar un drept de creanţă faţă de societate, înscris în contabilitate, de 425.000 dolari USA.
A fost considerată, ca inadmisibilă, excluderea unui asociat pe motivul nesăvărșirii capitalului social în condiţiile în care societatea figurează în evidenţele proprii şi în registrul comerţului cu capitalul social integral vărsat.
În ceea ce priveşte contractul de cesiune a părţilor sociale din 8 ianuarie 2003, acesta a fost considerat valabil faţă de prevederile art. 197 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la cererea reconvenţională au fost aplicate dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 având în vedere neînţelegerile dintre asociaţi, iar cu privire la drepturile patrimoniale ale asociatului, acestea trebuie calculate ţinându-se seama de valoarea reală a activelor de la data retragerii.
În apelul reclamantei, Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 105 din 28 iunie 2007, a admis în parte, acest apel şi a schimbat, în parte sentinţa reducând obligaţia de plată stabilită în sarcina reclamantei de la suma de 20.615.590.000 lei vechi la suma de 1.828.621 lei noi. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Sub aspect procedural a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale întrucât dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., nu se aplică cererilor reconvenţionale iar, pe de altă parte, acţiunea principală nu era evaluabilă în bani.
Criticile referitoare la lipsa de calificare a expertului au fost respinse apreciindu-se că acesta era specializat în evaluarea întreprinderii în întregul ei, ceea ce era necesar pentru stabilirea drepturilor asociatului retras. De altfel, a fost efectuată o nouă expertiză tehnica respectându-se O.M.F. nr. 1379/2004 şi standardele europene de evaluare.
Pe fond s-a reţinut că, în mod corect a apreciat instanţa de fond că neparcurgerea tuturor etapelor de majorare a capitalului social, conform art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a actului juridic. Cum hotărârea privind prescrierea dreptului de a cere constatarea nulităţii asociaţilor din 3 decembrie 1999 referitoare la majorarea capitalului social nu a fost atacată, nu se mai pot invoca operaţiunile eronate de înregistrare a majorării de capital.
A fost exclusă teza considerării majorării de capital ca aport în natură al asociatului O.I. în raport de dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 31/1990. Acest asociat nici nu a făcut apel pe acest aspect acceptând că imobilul se afla în proprietatea societăţii şi nu a sa. Faptul că aportul asociatului Toma Virgil a fost făcut de asociatul O.I. se poate rezolva pe calea desocotirii asociaţilor şi ea nu poate duce la excluderea asociatului întrucât capitalul social apare integral vărsat. Nici aspectele legate de vărsarea aportului în numerar nu pot determina aplicarea sancţiunii nulităţii celui de al doilea act adiţional deoarece ţin de excluderea obligaţiilor contractuale.
Criticile referitoare la nulitatea contractului de cesiune au fost respinse, ca nefondate, având în vedere că transmiterea părţilor sociale între asociaţi, se poate face fără acordul tuturor asociaţilor conform art. 197 din Legea nr. 31/1990 şi nu s-a dovedit scopul speculativ.
Metodele folosite pentru stabilirea drepturilor pârâtului au fost apreciate ca fiind corecte. Conform actelor constitutive ale societăţii cota de participare la capitalul social a asociatului retras este de 22,88 % astfel că suma ce revine acestuia urmează a fi diminuată la 18.286.212.672 lei vechi.
Dispoziţiile art. 223 şi 226 din Legea nr. 31/1990 au fost considerate respectate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL BOTOŞANI invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9.
Se arată că se impune casarea cu trimitere şi admiterea de noi probe pentru verificarea existenţei pe rolul Tribunalului Botoşani a unei acţiuni având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din 23 decembrie 1999. De altfel, recurenta consideră că trebuia suspendată cauza până la soluţionarea acestei acţiuni. Respingerea cererii de repunere pe rol este criticată ca nefiind pusă în discuţia părţilor.
O altă critică se referă la neobservarea cerinţelor imperative ale art. 223 alin. (3) şi art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Se arată că H.E. a fost exclusă din societate fără să existe o judecată fiindcă aceasta nici nu a fost parte în cauză.
Se susţine că, în mod greşit nu s-a stabilit noua structură a participării la capitalul social neputându-se opera modificările la Registrul Comerţului.
Un alt motiv de recurs pentru care se cere casarea cu trimitere este nepronunţarea distinctă asupra capătului de cerere în constatarea faptului că întreaga majorare de capital cu suma de 4.393.000.000 lei reprezintă aportul exclusiv al asociatului O.I.L. SUA.
Recurenta mai arată şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi instanţa a interpretat greşit art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, Legea contabilităţii nr. 82/1991, H.G. nr. 983/1998, modificată prin H.G. nr. 95/1999 (art. 1 şi art. 5).
O altă critică se referă la interpretarea greşită a actului adiţional nr. 31 din 12 ianuarie 2000 susţinându-se că instanţa a schimbat înţelesul neîndoielnic al acestuia apreciind că prin el s-a decis de către asociaţi, majorarea capitalului social în baza art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în redactarea din 2000.
Prin acest act s-a majorat capitalul social nu prin aport în natură ci prin încorporarea rezervelor astfel că el contravine Hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1999 deoarece o majorare de capital social în natură nu este posibilă decât prin aportul asociaţilor iar nu prin aportul societăţii însăşi.
Şi aplicarea greşită a art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este considerată motiv de critică a hotărârii din apel legat de procedura de reevaluare a patrimoniului.
Tot o critică prevăzută de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., o constituie şi interpretarea actului adiţional nr. 349 din 17 martie 2000 respectiv aprecierea că asociaţii T.V. şi P.V. au vărsat capitalul social subscris la majorare deşi sumele de bani au fost plătite de asociatul O.I.L., cu titlu de împrumut, încălcându-se astfel prevederile art. art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Un alt motiv de recurs, încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la aplicarea greşită a prevederilor pct. 3 lit. c) din Capitolul 3 al Normelor metodologice de aplicare a O.M.F. nr. 1376/2004 constatând în calcularea drepturilor asociatului retras cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative.
O ultimă critică ce se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., priveşte nulitatea contractului de cesiune considerat un act pro causa şi realizat cu încălcarea legii deoarece avea o cauză ilicită.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la existenţa pe rolul Tribunalului Botoşani a unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârii A.G.A. din 23 decembrie 1999 se constată că cererea de suspendare a cauzei conform art. 244 C. proc. civ. şi cea de repunere pe rol a cauzei potrivit art. 151 C. proc. civ., se refereau la aceeaşi hotărâre a cărei nulitate fusese invocată pe cale de excepţie la fond şi apelanta reclamantă SC A.I. SRL Botoşani nu formulase critici în apel, necontestând hotărârea de fond sub acest aspect, astfel încât prescripţia dreptului de a solicita anularea hotărârii a intrat în puterea lucrului judecat, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Respingerea acestor cereri fără punerea lor în discuţia părţilor a fost determinată de momentul în care au fost formulate, apelanta încercând să forţeze repunerea pe rol a cauzei.
În ceea ce priveşte cerinţele imperative ale art. 223 alin. (3) şi art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se apreciază că stabilirea noii structuri a capitalului social, nu a reprezentat un capăt de cerere distinct iar excluderea implicită a asociatei H.E. din societate fără ca aceasta să fi fost parte în cauză nu putea fi atacată decât de aceasta.
De astfel, criticile din apel referitoare la acest aspect au fost considerate ca un motiv de apel nou, care nu a fost formulat în termen.
Referitor la critica privind nepronunţarea distinctă asupra majorării de capital ca aport exclusiv al asociatului O.I.L. – SUA se constată că acest asociat nu a formulat apel şi însăşi apelanta-recurentă nu a solicitat schimbarea sentinţei relativ la respingerea cererii de constatare a nulităţii actului nr. 379 din 17 martie 2000 şi constatarea că majorarea capitalului social ar reprezenta aport exclusiv al asociatului O.I.L. SUA.
Critica circumscrisă dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la motivele contradictorii este nefondată. Argumentarea instanţei de apel este coerentă. Această argumentare se referă la aplicarea art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social cu rezervele rezultate din reevaluarea patrimoniului.
Instanţa de apel demonstrează judicios că imobilul se afla în proprietatea societăţii din 23 decembrie 1999, că majorarea de capital s-a făcut pe baza diferenţei dintre valoarea de adjudecare şi valoarea efectivă a imobilului prin raportare la sumele vărsate de asociatul O.I., respectiv 200.000 dolari SUA, că diferenţa de evaluare a imobilului a fost acceptată ca majorare de capital inclusiv de către asociatul O.I. care nu a declarat apel.
Se face distincţia între majorarea de capital ca operaţiune juridică şi evidenţierea contabilă defectuoasă a acestei majorări subliniindu-se că aceasta nu afectează consimţământul asociaţilor privind majorarea de capital.
În aceste condiţii nu se constată încălcarea art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nici a art. 15 şi 35 din acelaşi act normativ şi nici Legea contabilităţii nr. 82/1991 cu privire la procedura reevaluării.
Instanţa arată că modalitatea de majorare exclude incidenţa H.G. nr. 95/1999.
Nici critica privind confuzia între majorarea de capital social prin aporturi în natură şi majorarea capitalului prin încorporarea rezervelor rezultate din diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului societăţii nu este întemeiată.
Dacă prin hotărârea A.G.A. din 23 decembrie 1999 s-a decis majorarea capitalului prin aportul în natură a imobilului şi valoarea aportului rezultă din reevaluare, insuficienţele procedurale nu puteau afecta voinţa reală a asociaţilor cum şi reţine instanţa de apel în mod corect.
Pentru aceleaşi considerente nici motivul de recurs privind interpretarea greşită a actului adiţional nr. 31 din 12 ianuarie 2000 nu este fondat. Instanţa de apel nu a schimbat înţelesul acestui act adiţional. Asociaţii au înţeles să majoreze capitalul social în natură însă aceasta se referea la încorporarea rezervelor rezultând din diferenţa de valoare a imobilului.
Motivul de recurs privind schimbarea înţelesului vădit neîndoielnic al actului adiţional nr. 347 din 17 martie 2000 nu este fondat, instanţa de apel neaplicând greşit dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Instanţa nu susţine că asociaţii T. şi P. au vărsat aportul la capitalul social aferent majorării de capital ci că întregul capital social a fost vărsat urmând ca asociaţii să se desocotească ulterior. În aceste condiţii nu sunt îndeplinite cerinţele excluderii prevăzută de art. 217 din Legea nr. 31/1990.
Nu se poate susţine nerespectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990 întrucât ipoteza vărsării capitalului aferent majorării este diferită.
Faptul că asociatul O. a înţeles să crediteze pe ceilalţi asociaţi cu sumele necesare majorării de capital rezultă şi din menţionarea aporturilor tuturor asociaţilor ca urmare a majorării de capital.
Nici motivul de recurs privind aplicarea greşită a art. 3 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a O.M.F. nr. 1376/2004 referitoare la calcularea drepturilor asociatului retras nu este întemeiat.
Criteriul esenţial pentru acest calcul este cota de participare la capital indiferent dacă actul constitutiv se referă sau nu la procedura de retragere sau excludere.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la nulitatea contractului de cesiune nu s-a dovedit cauza ilicită a acestui act şi nu rezultă care este interesul reclamantei pentru care este fără importanţă în posesia câtor persoane se află un anume număr de părţi sociale.
Negăsindu-se întemeiate niciuna din criticile formulate, urmează a fi respins ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL BOTOŞANI împotriva deciziei civile nr. 105 AP din 28 mai 2007 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2015/2008. Comercial. Procedură... → |
|---|
