ICCJ. Decizia nr. 2015/2008. Comercial. Procedură necontencioasă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2015/2008
Dosar nr. 88/30/2001
Şedinţa publică de la 6 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Timiş a fost înregistrată cauza având ca obiect administrarea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment privind pe debitoarea SC F. SA Timişoara, această instanţă dispunând deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timiş, a analizat cererea lichidatorului judiciar SC M.M. SRL Timişoara de obligare a A.N. prin D.J. Timiş prin care s-a solicitat să preia arhiva debitoarei, reţinând următoarele:
- la data de 5 iunie 2006 a intrat în vigoare O.G. nr. 39/2006, pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, care prevede că arhivele firmelor aflate în faliment se preiau de către A.N. prin D.J.;
- în baza art. 18 din O.G. nr. 39/2006 coroborat cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, a constatat că societatea debitoare a fost lichidată prin faliment, iar bunurile acesteia au fost înstrăinate în totalitate în cadrul procedurii, sumele rezultate fiind distribuite către creditorii debitoarei, astfel încât a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar şi a obligat A.N. prin D.J. Timiş să preia de urgenţă arhiva debitoarei falite;
Împotriva încheierii din data de 15 noiembrie 2007 pronunţată de către Tribunalul Timiş, au declarat recurs A.N.S. – D.J. Timiş, criticile fiind structurate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 9 şi 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii îndreptată împotriva instituţiei.
În esenţă, criticile au vizat imposibilitatea de executare a încheierii judecătorului sindic, datorită neînfiinţării structurilor specializate la care se face referire în art. 18 alin. (2) şi (4) din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.
În faţa instanţei de recurs, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia.
În argumentarea excepţiei, recurenta a apreciat că dispoziţiile cuprinse în art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, contravin principiilor statuate în art. 16 alin. (2), art. 21, art. 24 şi art. 126 din Constituţia României revizuită, în sensul că nu asigură condiţiile unui proces echitabil faţă de acele persoane care au fost introduse în procedura insolvenţei ulterior deschiderii acesteia, cu nesocotirea principiilor care guvernează procedura de judecată referitoare la dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi legalitate, în condiţiile în care art. 7 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că în procedurile contencioase reglementate de această lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului sindic, în condiţii de contradictorialitate. S-a mai susţinut că textul de lege criticat este contrar art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 teza I din C.A.D.O.L.F.
Prin încheierea de şedinţă din data de 25 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea a examinat îndeplinirea condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară. De asemenea, a arătat că deşi se invocă şi neconstituţionalitatea art. 8 şi 11 din Legea nr. 85/2006, recurenta nu a criticat aceste dispoziţii, prin raportare la dispoziţiile neconstituţionale.
Împotriva încheierii de şedinţă, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, au declarat recurs A.N.S. Bucureşti – D.J. Timiş, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea încheierii recurată, în sensul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Recurentele au susţinut că respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Timişoara a interpretat greşit dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că s-a pronunţat asupra excepţiei invocată. Autoarea excepţiei a arătat că procedura instituită de textul de lege precitat nu face posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992. „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. (5) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă. (6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3), Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată explicit cu privire la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, faţă de care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, în sensul admiterii excepţiei, constatând că dispoziţiile acestui text de lege sunt contrare art. 24 şi 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează în sensul că prima comunicare a actelor de procedură de către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar nu si potrivit Codului de procedură civilă.
În consecinţă, în drept, instanţa a apreciat incidenţa art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, având în vedere inadmisibilitatea cererii formulată de creditoarele A.N.S. şi A.N.S. – D.J. Timiş. Critica privind pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate este nefondată întrucât art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată obligă instanţa ca înainte de a sesiza Curtea Constituţională, să îşi exprime opinia asupra excepţiei invocată de către părţi. Or, din considerentele încheierii recurată, rezultă că instanţa de recurs a analizat condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocată de parte. În oricare situaţie, opinia instanţei nu este obligatorie pentru Curtea Constituţională şi nu constituie o antepronunţare care ar putea influenţa soluţia Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte criticile aduse art. 8 şi 11 din Legea nr. 85/2006, în raport de nemotivarea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de către recurentă, în mod corect instanţa de recurs a apreciat că o eventuală declarare a neconstituţionalităţii lor nu este relevantă în cauză.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarele A.N.S. BUCUREŞTI – D.J. TIMIŞ împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2066/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1773/2008. Comercial. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
