ICCJ. Decizia nr. 2395/2008. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2395/2008
Dosar nr. 6247/2/2007
Şedinţa publică de la 8 iulie 2008
Prin sentinţa arbitrală nr. 167 din 20 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, dată în dosarul 196/2006, s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta B.I. GMBH cu sediul social ales în Austria împotriva pârâtei SC D. SA cu sediul în Ploieşti judeţul Prahova, în sensul că aceasta din urmă a fost obligată la plata sumei de 1.200.000 EURO reprezentând restanţă scadentă conform Contractului de vânzare de maşini şi Acordului de Lichidare Datorie, precum şi a sumei de 32.822 EURO cu titlu de cheltuieli arbitrale şi de apărare.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa arbitrală a reţinut, în principal, că disputa părţilor a luat naştere din diferite contracte care prevăd arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, după cum urmează:
- contractul de vânzare nr. 325 datat 18 februarie 2002 încheiat între T.L. GMBH şi SC D. SA, în calitatea de vânzător, respectiv cumpărător;
- acordul de lichidare datorie, nedatat, încheiat între T. şi SC D. SA şi
- contractul de împrumut încheiat la data de 10 iulie 2003 încheiat tot între aceleaşi părţi.
Pretenţiile B.G.H. provin din grupul de contracte enumerate anterior, semnate între T. şi D., deşi B.G.H. nu este semnatarul lor, dar şi-a justificat „J.S.” în procedura arbitrală.
Astfel, la data de 16 iulie 2003, T. a cesionat către W. creditul în valoare de 1.200.000 Euro rezultat din Contractul de împrumut, ulterior acelaşi credit fiind transferat de către T. lui B.G.H la 12 decembrie 2005.
Totuşi, T. şi B.G.H au semnat la data de 12 iunie 2006, un nou contract de cesiune, al cărui scop era: „toate datoriile pe care T. le are de recuperat de la D. în baza contractului de vânzare-cumpărare semnat la data de 18 februarie 2002 prin care echipamentele au fost vândute lui D. prin documentul numit Acord de Lichidare Datorie încheiat la data de 10 iulie 2003, şi cesionează toată creanţa în valoare de 2.554.584 EURO către B.G.H”
La data semnării celei de a treia cesiuni (12 iunie 2006) B.G.H. era deja titulara creditului în valoare de 1.200.000 EURO, pe care îl dobândise la data de 12 decembrie 2005.
Prin semnarea unei noi cesiuni la data de 12 iunie 2006, T. şi B.G.H au intenţionat să înlocuiască acordul precedent format din combinaţia cesiunii T./W. de la data de 16 iulie 2003 şi contractul W./B.G.H de la data de 12 decembrie 2005.
Semnarea unei noi obligaţii contractuale care înlocuieşte o obligaţie precedentă care are acelaşi scop, este o novaţiune aşa cum specifică art. 1128 C. civ. Efectul contractului de novaţiune este de a stinge şi înlocui, prin voinţa părţilor, obligaţiile anterioare.
Tribunalul arbitral a reţinut că B.G.H a dobândit drepturile lui T. asupra SC D. SA în mod valabil, în baza contractului de cesiune semnat la data de 12 iunie 2006.
Este adevărat că, la data de 24 octombrie 2003, A.G.A. D. a decis să nu aprobe contractul de împrumut, astfel că acest contract nu a intrat în vigoare. Totuşi, datoria restantă nu provine din contractul de împrumut ci din contractul de vânzare maşini şi acordul de lichidare datorie. Stipulările din contractul de împrumut menţionează că datoria lui D. provine din contractul de vânzare de maşini din 18 februarie 2002 şi că, la data de 10 iulie 2003, părţile au căzut de acord să semneze o convenţie de creditare cu privire la plata unei părţi din sumele restante, în valoare de 1.200.000 EURO.
Este prin urmare clar că scopul contractul de împrumut nu a fost de a crea o nouă datorie ci mai degrabă de a reorganiza plata unei datorii preexistente, printr-o reeşalonare şi o garanţie.
Faptul că acest contract de împrumut nu a intrat în vigoare nu poate exonera D. de obligaţia preexistentă de a plăti 1.200.000 EURO.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6 din 30 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de pârâta SC D. SA cu sediul social în Ploieşti judeţul Prahova împotriva sentinţei arbitrale nr. 167 din 20 iulie 2007 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu intimata B.G.H.I. GMBH cu sediul social în Austria şi ales la Cabinet Avocat C.F. din Bucureşti.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sentinţa arbitrală atacată este temeinică şi legală, a stabilit o situaţie de fapt corectă, făcând o interpretare şi aplicare adecvată a clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale, astfel că motivele invocate în acţiunea în anulare sunt, în totalitate, netemeinice.
S-a constatat că, în volumul IV al instanţei arbitrale se află dispozitivul sentinţei atacate, din care rezultă că, pronunţarea acesteia s-a făcut în Bucureşti, la data de 20 iulie 2007.
Referitor la critica că dispozitivul sentinţei arbitrale nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care aceasta se sprijină, nu a fost primită, întrucât aceste elemente sunt cuprinse în considerentele hotărârii, respectându-se dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Nici critica adusă hotărârii arbitrale prin care s-a arătat că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că motivarea este confuză, chiar contradictorie, nu a fost primită, deoarece faţă de situaţia de fapt reţinută s-a constatat că această împrejurare nu poate constitui motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale criticate, nefiind prevăzută printre cazurile expres şi limitativ enumerate de art. 364 C. proc. civ.
S-a evocat generic de pârâtă şi încălcarea ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, însă numai în scopul de a încerca determinarea instanţei judecătoreşti să analizeze fondul pricinii, în mod indirect şi înainte de admiterea acţiunii în anulare şi desfiinţarea hotărârii arbitrale, ceea ce este inadmisibil.
Prin motivarea acţiunii în anulare s-a încercat crearea unei confuzii între obiectul contractului de vânzare-cumpărare, Acordul de lichidare a datoriei rămase de plată, contractul de împrumut cât şi a celor trei contracte de cesiune, în aceiaşi idee, de implicare a instanţei judecătoreşti în realizarea probatoriului administrat.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 6 din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC D. SA Ploieşti, care în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 raport la art. 304 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei instanţei de fond şi rejudecând cauza să fie reţinută o corectă situaţie de fapt şi de drept, deoarece a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbată natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că hotărârea arbitrală nu arată locul pronunţării, ea indicând numai locul arbitrării.
Litigiul arbitral s-a judecat la data de 8 mai 2007 la Bucureşti, la sediul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar pronunţarea hotărârii s-a dat ulterior şi anume la 20 iulie 2007 fără a se specifica locul. Completul de judecată nu s-a reunit la Bucureşti pentru pronunţarea hotărârii şi acest lucru s-a realizat printr-o pronunţare prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, ceea ce nu corespunde cerinţelor legale.
Motivarea hotărârii arbitrale este ambiguă şi contradictorie, iar instanţa de fond nu a soluţionat corect toate criticile cu care a fost investită, nu a examinat raporturile juridice existente între părţi, valabilitatea contractului de cesiune din 12 iunie 2006, a contractului de împrumut din 10 iulie 2003 precum şi a tuturor celorlalte contracte de cesiune, respectiv cel din 16 iulie 2003 încheiat între T. şi G. şi cel din 12 decembrie 2005 încheiat între G. şi B.G.H.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul declarat de pârâta SC D. SA Ploieşti, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse, casând sentinţa atacată şi trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii în anulare.
Este de necontestat că, arbitrajul se desfăşoară şi se organizează potrivit convenţiei arbitrale încheiate de părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 341 alin. (2) C. proc. civ.
Părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze pentru judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi în general orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
Instanţa de fond nu a verificat toate aspectele invocate de recurenta SC D. SA în conţinutul acţiunii în anulare. Constant, jurisprudenţa şi doctrina au evidenţiat că este de ajuns ca o singură dispoziţie din hotărârea arbitrală să cadă sub incidenţa vreunuia din cazurile expres şi limitativ indicate de art. 364 C. proc. civ., pentru ca întreaga hotărâre în totalitatea ei să fie nulă.
Pârâta SC D. SA şi-a fundamentat acţiunea în anulare pe reglementările art. 364 lit. g) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată pentru cazul în care aceasta nu cuprinde dispozitivul motivelor, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri, precum şi art. 364 lit. i) care vizează încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Nu au fost verificate complet condiţiile impuse de art. 361 lit. a) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii.
Sub acest aspect instanţa de fond a constatat că pronunţarea sentinţei arbitrale s-a făcut în Bucureşti, la data de 20 iulie 2007.
Traducerea deciziei nr. 167 din 20 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în partea intitulată „Concluzii” atestă că locul arbitrajului este Bucureşti.
Conform procesului verbal al audierilor din data de 8 mai 2007 reiese că părţile au căzut de acord şi au confirmat că arbitrajul se supune regulilor Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi ca loc al arbitrajului a fost stabilit Bucureşti.
Este necesar a se stabili cu precădere pe bază de acte, nu locul unde a avut loc arbitrajul, ci locul unde s-a pronunţat hotărârea arbitrală.
Mai mult, din exigenţele impuse de art. 360 alin. (1) C. proc. civ., mai rezultă că, în toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare.
Nu a fost acordată suficientă preocupare de către prima instanţă pentru clarificarea acestor aspecte juridice, din actele existente la dosar, în realitate arbitrii neprocedând la o efectivă deliberare asupra soluţiei arbitrale, nefiind prezenţi la locul pronunţării hotărârii, respectiv în Bucureşti. Pronunţarea hotărârii arbitrale a dobândit un caracter pur formal, arbitrii având obligaţia de a participa personal la locul unde s-a consemnat că s-a dat hotărârea.
În acest sens sunt şi Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, care la art. 58 alin. (1) stipulează expres că după ce tribunalul arbitral va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, închide dezbaterile trecând la deliberare şi luarea hotărârii în şedinţă secretă, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare.
Nu a fost lămurită de instanţa de fond nici cerinţa impusă de art. 361 lit. g) C. proc. civ., vizând semnăturile tuturor arbitrilor.
De remarcat că aceleaşi împrejurări urmează a fi lămurite şi în privinţa minutei corectate, din data de 5 septembrie 2007, aflată la filele din volumul IV al dosarului arbitral nr. 196/2006.
Întreg litigiul arbitral s-a disputat sub imperiul legii române, avându-se în vedere procesul verbal al audierilor din data de 8 mai 2007, a art. 3.1. din Acordul de lichidare şi datorie şi a art. 14.1. din Contractul de împrumut.
Din această perspectivă, urmează a fi clarificate sub toate aspectele, întreaga situaţie de fapt şi de drept referitoare la împrejurările în care a avut loc deliberarea cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, locul pronunţării hotărârii arbitrale, semnarea hotărârii arbitrale şi a minutei din data de 20 iulie 2007 dar şi a minutei corectate din data de 5 septembrie 2007, părţile în egală măsură exercitându-şi dreptul la apărare prin administrarea de probe noi în cauză.
Pentru aceste raţiuni, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de SC D. SA Ploieşti împotriva sentinţei comerciale nr. 6 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o va casa şi va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta SC D. SA Ploieşti împotriva sentinţei nr. 6 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea acţiunii în anulare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2498/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2473/2008. SECȚIA COMERCIALĂ. Evacuare. Recurs → |
|---|
