ICCJ. Decizia nr. 1906/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1906/2008
Dosar nr. 6668/3/2006
Şedinţa publică de la 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată la data de 21 februarie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reclamanta A.L. a solicitat obligarea pârâtei SC R.A.I. SA la plata sumei de 32.211 Euro, respectiv 112.738,5 lei la un curs de 3,5 lei/Euro, cu titlu de despăgubiri datorate în baza contractului nr. 745275 privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor C.P. contract încheiat cu pârâta-asigurător la data de 26 mai 2005.
Potrivit susţinerilor reclamantei, autoturismul asigurat marca V. a fost implicat la data de 17 octombrie 2005 într-un accident rutier pe teritoriul Franţei, vinovat, de producerea acestuia făcându-se şoferul ce conducea cel de-al doilea autoturism, marca N., dl. O.A. care, adormind la volan a intrat pe contrasens avariind auto reclamantei.
Potrivit reclamantei, deşi a înştiinţat firma de asigurări deschizându-se dosar de daune, pârâta a refuzat nejustificat să achite despăgubirea conform contractului încheiat.
Pârâta, societatea de asigurări, a formulat în cauză întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, în principal, iar în subsidiar stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 6.241 euro în echivalent în lei.
În esenţă, pârâta a susţinut că reclamanta nu a respectat art. 33 lit. a) din contract, care o obliga să anunţe organele competente pentru constatarea evenimentului şi stabilirea persoanei vinovate, punând astfel în imposibilitate societatea de asigurări să-şi exercite dreptul la regres.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa comercială nr. 7556 din data de 26 septembrie 2006, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că refuzul pârâtei de a plăti despăgubirile urmare producerii evenimentului asigurat, este legitim în raport de cele statuate de părţi prin contract, respectiv clauza de la art. 36 alin. (3) potrivit cu care neîndeplinirea obligaţiei asiguratului de a înştiinţa imediat organele de poliţie sau alte organe de cercetare de la locul producerii evenimentului pentru întocmirea de acte cu privire la producerea evenimentului, conferă pârâtei asigurător dreptul să refuze plata despăgubirii.
În acest sens, instanţa apreciază că, potrivit contractului încheiat cu societatea de asigurări, reclamanta asigurat, sau persoana căreia aceasta i-a încredinţat autovehiculul, nu are opţiunea între constatarea amiabilă de accident permisă de legea locului producerii accidentului şi sesizarea organelor de poliţie, fiind obligată să aleagă varianta stabilită prin contract.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 553 din 14 noiembrie 2007, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 81.690,5 lei plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
Capătul de cerere privind actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie a fost respins ca neîntemeiat.
Examinând întregul material probator administrat atât în primă instanţă cât şi în apel instanţa de control judiciar a constatat că sentinţa fondului este netemeinică şi nelegală sub aspectul situaţiei de fapt stabilite şi al interpretării şi aplicării clauzelor contractuale.
Astfel, Curtea reţine că accidentul rutier produs la 17 octombrie 2005 pe teritoriul Franţei în care a fost implicat autoturismul asigurat de societatea pârâtă, s-a produs din culpa exclusivă a conducătorului autoturismului N., cetăţeanul maghiar O.A.
Că, potrivit legislaţiei franceze în materie în cazul în care nu sunt victime, constatarea producerii accidentului, avariile rezultate şi stabilirea culpei, nu se realizează de organele de poliţie, ci de conducătorii auto implicaţi potrivit formularului de constatare amiabilă, care în cauză a fost întocmit de conducătorii celor două autoturisme.
Sub aspectul întinderii prejudiciului Curtea a omologat raport de expertiză tehnică dispus şi administrat în această fază procesuală stabilind că suma cuvenită reclamantei este de 81.690,5 lei.
Împotriva acestei decizii, societatea pârâtă a declarat recurs, la data de 28 decembrie 2007, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul menţinerii sentinţei fondului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea şi aplicarea greşită a legii, criticile sale, subsumate motivului de nelegalitate invocat referindu-se la următoarele aspecte:
- în mod greşit instanţa nu a avut în vedere art. 33 lit. a) din contractul părţilor care impuneau asiguratului obligaţia de a se adresa organelor competente să constate evenimentul rutier, conduita asiguratului având semnificaţia încălcării clauzelor contractului;
- întinderea prejudiciului stabilit de raportul de expertiză şi însuşit de instanţă este incorectă, fiind contrazisă de raportul expertului francez.
Intimata a formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii date în apel.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
1. Chestiunea esenţială supusă examinării pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o constituie obligaţia instituită în sarcina asiguratului în art. 33 lit. a) din Condiţiile generale privind asigurarea C.P. de a anunţa organele de poliţie despre producerea evenimentului rutier, cerând întocmirea de acte privitoare la circumstanţele producerii lui.
Potrivit susţinerilor recurentei, constatarea amiabilă de accident întocmită de cei doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier din data de 17 octombrie 2005 pe teritoriul Franţei, nu semnifică respectarea obligaţiei prevăzute la art. 33 lit. a) de către asigurat şi prin urmare societatea de asigurări este în drept să refuze plata despăgubirii.
2. În cauză, raportul juridic de drept comercial izvorât din contractul de asigurare de avarii şi furt a autovehiculelor C.P. dedus judecăţii, prezintă un element de extraneitate care constă în locul producerii faptului cauzator de prejudiciu, respectiv locul producerii evenimentului rutier soldat cu avarierea autoturismului asigurat, care ridică problema determinării legii aplicabile (legea internă, lex fori, sau legea străină) cu privire la constatarea evenimentului rutier al faptului ilicit.
Altfel spus, pentru a stabili dacă asiguratul şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 33 lit. a) din contract, având în vedere că evenimentul rutier s-a produs pe teritoriul altui stat, şi în condiţiile în care poliţa de asigurare are acoperire pentru evenimente produse atât pe teritoriul României cât şi în afara ţării [(art. II lit. a) din Condiţiile Generale)] se impune a determina legea aplicabilă cu privire la actele de constatare a evenimentului rutier.
3. În acest sens, norma conflictuală, de trimitere la legea aplicabilă, prevăzută la art. 107 – art. 111 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, consacră regula „lex loci delicti commissi”, respectiv legea ţării pe teritoriul căreia s-a săvârşit faptul ilicit, fiind cea care îi conferă efecte juridice.
Or, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta asigurat, a făcut dovada în condiţiile art. 7 din Legea nr. 105/1992 a conţinutului reglementării franceze cu privire la constatarea accidentelor rutiere fără victime, în sensul încheierii unei constatări amiabile de accident de către şoferii autoturismelor implicate, organele de poliţie nefiind obligate să se prezinte la locul accidentului şi să întocmească procese verbale de constatare.
În sfârşit, mai trebuie amintit că potrivit Cap. XII – Secţiunea II art. 161 din Legea nr. 105/1992, proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs.
Prin urmare, cum în cauză, asiguratul a făcut dovada cu constatarea amiabilă de accident, întocmită potrivit legii locului producerii faptului, a circumstanţelor evenimentului rutier, existând şi toate datele de identificare ale şoferului celuilalt autoturism implicat în eveniment, pentru exercitarea de către asigurator a acţiunii în regres, Curtea apreciază că motivul de nelegalitate invocat de recurente sub acest aspect nu subzistă.
4. Critica recurentei cu privire la întinderea prejudiciului cauzat prin accidentul rutier şi omologarea raportului de expertiză tehnică dispus în faza procesuală a apelului, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul contractului de legalitate pe calea recursului astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.A.I. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 553 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1840/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1769/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
