ICCJ. Decizia nr. 2163/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2163/2008

Dosar nr. 83/97/2004

Şedinţa publică de la 17 iunie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 2 noiembrie 2006, reclamanta SC C. SA Deva a chemat în judecată pe pârâta SC E.D. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea la plata sumei de 586.622.400 lei sumă nedatorată din facturile pe perioada mai-august 2003 şi să se constate că valoarea energiei termice ce i-a fost furnizată de către pârâtă în perioada ianuarie - august 2004 este de 102.537.364.475 lei, având în vedere contractul din 17 decembrie 2002.

La cererea pârâtei în cauză a fost introdusă în calitate de intervenientă A.N.R.D.E. Bucureşti.

În cauză a formulat o cerere de intervenţie în interesul reclamantei Consiliul Local Deva.

Prin sentinţa civilă nr. 828 din 23 mai 2007 Tribunalul Hunedoara a respins atât acţiunea reclamantei, cât şi cererile de intervenţie accesorii formulate de Consiliul Local Deva şi A.N.R.D.E. Bucureşti.

Apelul declarat de reclamantă a fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia civilă nr. 44 din 7 septembrie 2007 de către Curtea de apel Alba Iulia.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta a declarat recurs, potrivit art. 304 punct 9 C. proc. civ., arătând că la primul termen a formulat o cerere de amânare, la care era îndreptăţită potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi faptul că fiind o societate cu activitate sezonieră şi deci cu o capacitate financiară redusă, cerea posibilitatea achitării taxei de timbru în apel, situaţie în care solicită rejudecarea pe fond a apelului său.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea susţinerilor pe care reclamanta le face prin recursul de faţă, în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că nu sunt întrunite condiţiile casării hotărârii atacate potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., aşa cum se solicită.

În speţă, este de reţinut că, având în vedere că deşi reclamanta apelantă a fost legal citată cu menţiunea timbrării aceasta nu a dat curs obligaţiei sale de timbrare prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările lor ulterioare.

În această împrejurare, corect instanţa de apel a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 menţionată mai sus, şi a dispus anularea apelului reclamantei, ca netimbrat.

În această situaţie, apare ca nerelevantă, apărarea reclamantei privind activitatea sa sezonieră şi deci resursele sale financiare reduse, având în vedere că potrivit dispoziţiilor legale privind taxa de timbru această obligaţie revine anticipat petenţilor.

Având în vedere că, în lipsa depunerii taxei de timbru instanţa nu era încă legal sesizată, nu se putea lua nici o măsură procedurală, de amânare a cauzei potrivit art. 156 C. proc. civ., cum afirmă recurenta reclamantă.

De altfel, trebuie reţinut că, dispoziţia art. 156 C. proc. civ. nu este imperativă, ci reglementează posibilitatea instanţei de a acorda un termen pentru motive temeinice.

Având în vedere cele de mai sus recursul reclamantei, se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Deva împotriva Deciziei nr. 44 din 7 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2163/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs