ICCJ. Decizia nr. 2171/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2171/2008

Dosar nr. 5109/3/2007

Şedinţa publică de la 17 iunie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7341 din 30 mai 2005 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia prescripţiei cu privire la dispoziţiile aferente perioadei iunie 2002 - 26 februarie 2003.

A admis în parte acţiunea reclamantei SC A.P. SRL Bucureşti şi a obligat pe pârâta SC Ş.I.C.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 57.835,75 lei reprezentând chirie, lipsa de folosinţă şi despăgubiri. Au fost respinse ca prescrise despăgubirile aferente perioadei 1 iunie 2002 - 26 februarie 2003. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională a pârâtei, care a fost obligată la cheltuieli de judecată de 5.331 lei.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia civilă nr. 511 din 30 noiembrie 2007, a desfiinţat-o în parte şi a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind perioada 1 iunie 2002 - 26 februarie 2003, menţinând restul dispoziţiilor. Totodată a fost respins apelul pârâtei, ca nefondat.

În contra acestei soluţii pârâta SC Ş.I.C.I. SRL Bucureşti a declarat recurs, solicitând, în esenţă, trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În legătură cu recursul de faţă se reţin următoarele:

Din verificarea lucrărilor dosarului rezultă că, deşi pârâta recurentă a fost citată cu menţiunea de a depune taxa de timbru aferentă recursului, aceasta nu a dat curs obligaţiei sale legale de timbrare a cererii formulate, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi O.G. nr. 32/1995 privind timbru judiciar cu modificările sale ulterioare.

Dat fiind că recurenta pârâtă nu s-a conformat dispoziţiilor legale menţionate urmează ca recursul formulat de aceasta să fie anulat ca netimbrat potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 citată mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC Ş.I.C.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 511 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2171/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs