ICCJ. Decizia nr. 2167/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2167/2008
Dosar nr. 39807/3/2006
Şedinţa publică de la 17 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii B.F., H.M., A.M., SC A.C. SRL-Bucureşti, SC A.S. SRL-Cluj Napoca şi SC A.M. SRL SA-Cluj Napoca au chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA Bucureşti şi SC O.E.I. SRL Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 2006 prin care pârâta SC U. SA a vândut pârâtei SC O.E.I. SRL Bucureşti un imobil situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4839 din 10 aprilie 2007, tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins acţiunea acestora ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, obligându-i la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 lei către pârâta SC U. SA şi 5.000 lei către SC O.E.I. SRL Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 443 din 12 octombrie 2007, a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti ambele pârâte au declarat recurs.
Prin recursul său pârâta SC O.E.I. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în esenţă, respingerea apelului reclamanţilor, întrucât aceştia nefiind proprietarii acţiunilor nu aveau un interes legitim şi nu puteau cere în justiţie nulitatea contractului din litigiu de faţă.
Prin recursul său pârâta SC U. SA Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicită, în esenţă, respingerea apelului reclamanţilor, întrucât aceştia nu au dobândit un drept de proprietate al acţiunilor întrucât nu au fost înscrise în registrul acţionarilor potrivit art. 98 din Legea nr. 31/1990, situaţie în care nu aveau nici calitate procesuală activă.
În legătură cu recursurile declarate de pârâte a căror motive corespund, în esenţă, se reţin următoarele:
Din examinarea probatoriilor administrate în cauză rezultă că reclamanţii au formulat o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 27 octombrie 2006 prin care pârâta SC U. SA a vândut pârâtei SC O.E.I. SRL Bucureşti un imobil situat în Bucureşti, invocând încălcarea dispoziţiilor Codului civil privind valabilitatea actului juridic referitoare la capacitatea persoanelor, consimţământul părţilor, obiectul şi cauza actului, şi arătând că există şi alte procese privind anularea hotărârilor A.G.O.A., situaţia acţionariatului fiind incertă.
În speţă, având în vedere excepţiile invocate în cauză - a lipsei calităţii procesuale active invocată de SC O.E.I. SRL Bucureşti şi respectiv a lipsei de interes invocată de pârâta SC U. SA, este de reţinut că soluţia instanţei de fond privind ordinea şi dezlegarea acestora este cea corectă.
Astfel că, părţile în contractul de vânzare-cumpărare imobil a cărui nulitate s-a cerut pentru lipsa consimţământului la vânzare şi cauză ilicită, sunt pârâta SC U. SA în calitate de vânzătoare şi pârâta SC O.E.I. SRL Bucureşti în calitate de cumpărătoare, contractul autentic fiind întabulat în C.F. la 14 noiembrie 2006.
Este de reţinut că în ceea ce priveşte, consimţământul vânzătoarei, deţinătoarea imobilului SC U. SA, acesta a fost exprimat prin hotărârile A.G.A. din 28 aprilie 2005 şi 14 decembrie 2005, care deşi atacate au fost menţinute ca legale de instanţele care au soluţionat acţiunile în anularea acestora.
Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 98 şi următoarele din Legea nr. 31/1990 cu modificările sale ulterioare, reclamanţii care au cumpărat acţiuni la societatea vânzătoare, nu pot dovedi că au dobândit şi un drept de proprietate asupra acestora, întrucât nu au fost înregistraţi în registrul acţionarilor, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Se constată, astfel, că reclamanţii neavând calitatea de acţionari, sunt străini de actul juridic atacat, fiind în realitate terţi care nu au putut dovedi nici un interes legitim, situaţie în care aceştia nu deţineau calitate procesuală activă pentru a putea cere nulitatea actului de vânzare-cumpărare la care nu au participat, cum greşit s-a reţinut prin hotărârea atacată.
În consecinţă, recursurile pârâtelor vor fi admise, se va modifica decizia atacată, în sensul că va fi respins apelul reclamanţilor, fiind menţinută soluţia instanţei de fond.
Având în vedere cele de mai sus reclamanţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în recurs, potrivit art. 274 C. proc. civ. către pârâtele recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele SC O.I.E. SRL Bucureşti, SC U. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 443 din 12 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamanţilor B.F., H.M., A.M., SC A.C. SRL Bucureşti, SC A.C.S. SRL Cluj, SC A.M. SRL. Obligă reclamanţii către recurenţi la 3.570 lei către SC O.I.E. SRL Bucureşti şi 2.500 lei către SC U. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2166/2008. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2169/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
---|