ICCJ. Decizia nr. 2211/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2211/200.
Dosar nr. 2426/1/2008
Şedinţa publică din 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, sub nr. 5736,1/105/2007, contestatoarea SC F.N.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul A.G., anularea deciziei nr. 144 din data de 1 februarie 2008 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 5736/105/2007 şi să se stabilească un alt termen în vederea rejudecării pe fond a recursului.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului declarat de aceasta împotriva sentinţei nr. 1220 din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, pe considerentul că nu s-a realizat motivarea căii de atac în condiţiile art. 303 C. proc. civ.
Această soluţie este greşită, având în vedere actele şi lucrările dosarului şi raportarea lor la art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi dreptul instituit de C.E.D.O. la un proces echitabil.
Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit alin. (2) din acelaşi act normativ, termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În speţă fiind vorba de o cerere de ordonanţă preşedinţială, contestatoarea arată că a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1220 din 26 septembrie 2007 în termenul prevăzut de art. 582 C. proc. civ., respectiv la 2 octombrie 2007.
Deşi sentinţa nu i-a fost comunicată contestatoarei, în sensul art. 303 C. proc. civ., aceasta a depus la 24 octombrie 2007 motivele de fapt şi de drept ale recursului. Ulterior, Tribunalul Prahova a comunicat acesteia sentinţa nr. 1664 din 28 noiembrie 2007, prin care se completează dispozitivul sentinţei nr. 1220 din 26 septembrie 2007, referitor la cheltuielile de judecată.
Se apreciază că soluţia de constatare a nulităţii recursului este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul art. 318 teza 1 C. proc. civ. şi nu a unei greşeli de judecată, care ar atrage respingerea prezentei contestaţii.
Se solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei nr. 144 din 1 februarie 2008 şi fixarea unui termen de judecată în vederea rejudecării pe fond a recursului conform motivelor de fapt şi de drept depuse la dosarul cauzei.
Intimatul A.G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, susţinând, în esenţă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate de contestatoare, nefiind vorba de o eroare materială, ci de o apreciere corectă şi pertinentă a dispoziţiilor legale aplicabile recursului.
Prin Decizia nr. 320 din 4 martie 2008 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de SC F.N.I. SRL, Decizia fiind irevocabilă. Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut următoarele:
Art. 318 C. proc. civ. invocat de contestatoare în susţinerea cererii formulate, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Textul vizează greşeli de fapt involuntare şi nu greşeli de judecată, de aplicare a probelor sau interpretare a unor dispoziţii legale.
Prin Decizia contestată s-a constatat nul recursul declarat de reclamanta SC F.N.I. SRL împotriva sentinţei nr. 1220 din 26 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul A.G., motivat de faptul că recurenta nu s-a încadrat în termenul legal de depunere a motivelor de recurs.
Recurenta SC F.N.I. SRL a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei nr. 1220 din data de 26 septembrie 2007, comunicată acesteia potrivit dovezii aflate la fila 16 dosar fond, la data de 12 octombrie 2007.
De la această dată curge termenul de motivare a recursului, potrivit art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art. 582 C. proc. civ., însă nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ., motivele fiind depuse la dosar, aşa cum precizează şi contestatoarea, la data de 24 octombrie 2007.
De la comunicarea hotărârii şi până la formularea motivelor de recurs au trecut mai mult de 5 zile, fiind depăşit termenul înăuntrul căruia se putea motiva recursul.
Contestatoarea nu recunoaşte că i s-a comunicat sentinţa recurată, pretinzând că i-a fost comunicată numai sentinţa nr. 1664 din 28 noiembrie 2007, prin care se completează dispozitivul sentinţei civile nr. 1220 din 26 septembrie 2007, cu cheltuieli de judecată.
Termenul nu poate curge de la comunicarea sentinţei nr. 1664/2007, întrucât recursul este declarat în termenul prevăzut de lege împotriva sentinţei nr. 1220/2007, iar motivele de recurs trebuia să fie depuse la dosar în termen de 5 zile de la comunicare, respectiv până la 18 octombrie 2007.
Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care potrivit art. 582 alin. (1) este de 5 zile în cazul ordonanţei preşedinţiale şi curge de la comunicare, potrivit art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
Articolul 303 nu face referire la termenul de 15 zile cum precizează apărătorul contestatoarei ci face trimitere la termenul de recurs care este cel prevăzut de legea aplicabilă speţei, în cauză fiind vorba de o cerere promovată pe calea ordonanţei preşedinţiale pentru care codul de procedură civilă prevede un termen special.
Faţă de cele precizate, se reţine că în mod corect, prin Decizia contestată s-a constatat nul recursul formulat de reclamanta SC F.N.I. SRL.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, nu se poate da posibilitatea părţilor de a promova rejudecarea recursului, în afara cazurilor limitativ prevăzute de lege.
Din analiza actelor dosarului şi a deciziei pronunţate în recurs, nu rezultă că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. teza 1.
La termenul de judecată din 4 martie 2008 contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 582 teza I C. proc. civ. în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, arătând că textul menţionat încalcă dreptul părţii la un proces echitabil deoarece partea este obligată să-şi motiveze recursul înlăuntrul termenului de 5 zile deşi nu cunoaşte conţinutul motivării sentinţei atacate.
Prin Decizia menţionată, nr. 320 din 4 martie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu motivarea că soluţionarea căii de atac extraordinare cu care a fost învestită nu depinde de constituţionalitatea dispoziţiilor invocate.
Curtea a avut în vedere faptul că potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 excepţia este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare şi că prin respingerea cererii de sesizarea Curţii Constituţionale nu se împiedică posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, aşa cum susţinea contestatoarea această posibilitate fiind reglementată de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Curtea a respins şi cererea de acordare a unui nou termen de judecată ţinând cont de necesitatea soluţionării de urgenţă şi cu precădere a contestaţiei în anulare, potrivit art. 320 C. proc. civ. şi de caracterul vădit dilatoriu al excepţiei invocate.
Contestatoarea SC F.N.I. SRL a formulat recurs împotriva deciziei nr. 320/2008 a Curţii de Apel Ploieşti, mai precis împotriva dispoziţiei acesteia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
În recursul său, făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ., recurenta critică Decizia atacată pentru nelegalitate susţinând că în mod greşit instanţa a procedat la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate odată cu soluţionarea fondului cauzei, respectiv a contestaţiei în anulare. Aceasta întrucât instanţa avea obligaţia legală de a pronunţa mai întâi o încheiere prin care să arate considerentele pentru care a procedat la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, temeinicia şi legalitatea acesteia fiind supuse controlului judiciar la instanţa imediat superioară. Drept urmare, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cazul în care aceasta a fost respins, instanţa nu putea soluţiona cererea pe fondul ei.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Recurentul, deşi invocă pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu precizează norma legală greşit interpretată sau aplicată de instanţă, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita un control efectiv asupra legalităţii deciziei atacate".
Pe de altă parte instanţa a respins în mod corect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întrucât soluţionarea contestaţiei în anulare nu depindea de constituţionalitatea dispoziţiilor invocate, respectiv a art. 582 teza I C. proc. civ., aceasta, pe de o parte pentru că excepţia avea relevanţă în judecarea recursului şi nu a contestaţiei în anulare, nefiind vorba de o greşeală materială în dezlegarea cauzei sau de o omisiune, din greşeală, de cercetare a unui motiv de recurs iar, pe de altă parte pentru că în speţă se punea problema nemotivării recursului în 5 zile nu de la pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, ci de la comunicarea acesteia, ceea ce făcea inaplicabil, în sensul evocat de contestator, textul a cărui neconstituţionalitate se invoca.
Prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, urmată de soluţionarea în aceeaşi
şedinţă de judecată, a cauzei pe fond, respectiv pronunţarea asupra contestaţiei în anulare, recurentul contestator nu a suferit o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât prin aceasta nu a fost lipsit de posibilitatea de a ataca cu recurs în 48 de ore, conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/2002, refuzul instanţei de sesizare a Curţii Constituţionale, cea mai elocventă dovadă în acest sens fiind chiar prezentul recurs exercitat de contestator.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC F.N.I. SRL Sinaia, împotriva deciziei nr. 320 din 4 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2221/2008. Comercial → |
|---|
