ICCJ. Decizia nr. 2222/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2222/2008

Dosar nr. 5907/3/2006

Şedinţa publică de la 19 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 11.182 din 5 decembrie 2006, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti în contradictoriu cu pârâta A.S.R. CÂMPULUNG MOLDOVENESC cu sediul social în localitatea Câmpulung Moldovenesc judeţul Suceava, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 115.682,24 Ron reprezentând penalităţi şi la 48.819,82 Ron cu titlu de dobânzi. Au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect dividende şi alte daune-interese.

De asemenea, a fost obligată pârâta la 4000 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanţa de fond a reţinut, în principal, că între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. SV 93/1999 având ca obiect acţiuni reprezentând 10,94 % din capitalul social al SC R. SA Câmpulung Moldovenesc.

S-a convenit ca suma de 382.421,675 Rol să fie plătită de cumpărător în şase rate eşalonate în perioada 22 iulie 2000 – 22 ianuarie 2003, iar prin art. 5.5 s-a stipulat un pact comisoriu de ultim grad conform căruia contractul va fi desfiinţat de drept fără nici o somaţie în cazul în care cumpărătorul nu achită integral suma prevăzută la art. 5.1 până la data de 7 februarie 2000.

Reclamanta a notificat rezilierea unilaterală a contractului la data de 9 februarie 2004, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.

Prin raportare la art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002, a fost admis primul capăt de cerere precizat de reclamantă şi obligată pârâta la plata sumei de 115.682,24 Ron reprezentând penalităţi şi la 48.819,82 Ron reprezentând dobânzi calculate la ratele 4, 5 şi 6 scadente şi neachitate, conform raportului de expertiză întocmit de expertul contabil V.P.

Capătul de cerere având ca obiect dividende a fost respins ca neîntemeiat cu motivarea că în perioada derulării contractului nu s-au repartizat dividende.

Pentru că nu a rezultat vreo culpă a cumpărătorului în scăderea valorii activului net au fost respinse şi daunele-interese.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 412 din 1 octombrie 2007, a respins, ca nefundat, apelul formulat de apelanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 11.182/5 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate, în esenţă, toate argumentele primei instanţe.

Împotriva deciziei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 în sensul obligării pârâtei şi la plata daunelor interese datorate către A.V.A.S., în cuantum de 193.955,99 Ron stabilite prin raportul de expertiză economico-financiară efectuată în cauză.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că suma de 193.955,90 lei a fost considerată ca un prejudiciu real creat de A.V.A.S. prin diminuarea activului net al SC R. SA, în baza art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 25/2002, mai ales că în materie comercială vina debitorului este prezumată.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei A.V.A.S. pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.V.A.S. a cerut obligarea pârâtei A.S.R. Câmpulung Moldovenesc la plata de daune interese în cuantum de 150.699,22 Ron calculate conform art. 21 alin. (11) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 25/2002, din care 47.560,38 Ron dobânzi aferente ratelor 3 (parţial), 4-7 şi 103.138 (84 Ron) penalităţi de întârziere aferente ratelor nr. 3-6, plata sumelor încasate cu titlu de dividende, pe perioada de valabilitate a contractului şi plata de daune interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S. altele decât cele menţionate anterior, a căror valoare va fi stabilită prin expertiză economico-financiară.

În faza procesuală a fondului, la cererea reclamantei, prin încheierea de şedinţă de la 13 iunie 2006 a fost încuviinţată proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de A.V.A.S.

Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de apel a dat relevanţă atât expertizei contabile cât şi răspunsului la obiecţiuni, considerând că şi cadrul legal instituit de reglementările cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 25/2002, conduc la respingerea capătului de cerere vizând acordarea daunelor-interese altele decât cele reprezentând dobânzi şi penalităţi, prin aceea că în patrimoniul A.V.A.S. nu s-a produs acest prejudiciu.

Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2222/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs