ICCJ. Decizia nr. 2254/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2254/2008
Dosar nr. 19157/3/2004
Şedinţa publică din 20 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CNCF C.F.R. SA ca în principal să se pronunţe o hotărâre judecătorească în vederea suplinirii acordului de voinţă al pârâtei pentru constituirea aportului în natură, la capitalul social al SC S. SA, cu terenul situat în Bucureşti. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la constituirea aportului în natură cu terenul de la adresa menţionată anterior.
Reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să-i predea certificatul de proprietate sau, în subsidiar, să fie obligată pârâta să înscrie pe numele SC S. SA terenul care formează obiectul certificatului de proprietate. În susţinerea acţiunii reclamanta a arătat în esenţă, că SC S. SA a fost filiala pârâtei şi că în urma procesului de privatizare, SC B.I.L. a devenit proprietara tuturor acţiunilor SC S. SA. A mai susţinut că pârâta s-a obligat prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni să obţină certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi să aducă acest teren ca aport la capitalul social, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Sentinţa Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 10789 din 1 octombrie 2007, prima instanţă a admis excepţia lipsei concilierii prealabile şi ca urmare a respins acţiunea. Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că nu au fost respectate prevederile art. 7201 C. proc. civ. întrucât din corespondenţa purtată de părţi nu rezultă că reclamanta ar fi convocat-o pe pârâtă în vederea soluţionării pretenţiilor deduse judecăţii pe calea concilierii prealabile.
Apelul reclamantei SC B.I.L.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 1 octombrie 2007 a fost apelată de reclamantă şi întrucât nu au fost depuse motivele pe care s-a întemeiat apelul, Curtea de Apel Bucureşti a analizat sentinţa în conformitate cu dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 630/2007, apelul reclamantei a fost admis, sentinţa nr. 10789 din 1 octombrie 2007 a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare. Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că norma prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., are ca scop o posibilitate acordată părţilor, ca anterior sesizării instanţei, să încerce să stingă un litigiu înainte de a face cheltuieli suplimentare cu taxele judiciare. În speţă, a mai reţinut Curtea, părţile şi-au comunicat reciproc pretenţiile şi apărările fiecare exprimându-şi poziţia faţă de solicitarea de aportare la capitalul social al SC S. SA a terenului în discuţie. În consecinţă instanţa a apreciat că nu era necesară o nouă întâlnire expresă pentru a se consemna în scris ceea ce părţile exprimaseră deja prin corespondenţa purtată.
Recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA.
Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că Decizia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Potrivit recurentei instanţa de apel a interpretat procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. drept o posibilitate şi nu o obligativitate prevăzută de o normă imperativă. Legiuitorul, a mai susţinut recurenta, nu a lăsat la latitudinea părţii interesate sau a ambelor părţi să aprecieze dacă efectuează sau nu procedura prealabilă, ci a condiţionat sesizarea instanţei de îndeplinirea ei. În acest sens a citat art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 335 din 16 septembrie 2004 prin care s-a reţinut că această procedură a concilierii prealabile nu restrânge exerciţiul dreptului la acţiune.
Recurenta s-a referit şi la prevederile art. 7201 C. proc. civ. apreciind că litigiul îşi are izvorul într-o activitate ce are legătură cu privatizarea şi ca atare trebuie respectată procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. Faptul că reclamanta nu a efectuat concilierea directă, conform autoarei recursului, nu poate să-i profite acesteia întrucât nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină de a nu fi efectuat concilierea. În sprijinul acestei susţineri şi a concluziei că se impune admiterea recursului şi respingerea apelului reclamantei, recurenta s-a referit şi la prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în temeiul căruia se poate cere modificarea unei hotărâri vizează situaţia „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin prisma acestui motiv recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., prin care s-a stabilit că „În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte".
Din textul articolului pus în discuţie de recurentă rezultă domeniul său de aplicare şi anume, cauza să privească „procese şi cereri în materie comercială", iar aceste litigii să fie „evaluabile în bani".
Prin urmare nu este suficient ca litigiul să fie de natură comercială ci se cere ca acesta să fie evaluabil în bani, această ultimă cerinţă nefiind îndeplinită în speţa dedusă judecăţii.
În al doilea rând trimiterea la art. 7201 C. proc. civ. prin care se stabileşte competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în legătură cu desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori, precum şi a litigiilor privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activităţi, nu este de natură să ducă la concluzia că în orice situaţie procedura concilierii prealabile este obligatorie independent de conţinutul cererii. Cu alte cuvinte, aşa cum s-a arătat mai sus natura comercială a litigiului nu este suficientă pentru a atrage aplicarea art. 7201 C. proc. civ.
Dincolo de aceste prevederi totuşi instanţa de apel a constatat că între părţi a avut loc o corespondenţă cu scopul de a rezolva amiabil neînţelegerile ivite în legătură cu obligaţiile asumate prin contractul de privatizare. Or, în condiţiile în care a fost sesizată instanţa este evident că nu a existat o finalitate a scopului urmărit de legiuitor. În acest sens practica recurgând la interpretarea teleologică a stabilit constant că se urmăreşte prin aceste dispoziţii „să se degreveze judecăţile având ca obiect pretenţii băneşti" şi celeritatea soluţionării unor diferende. Din acest punct de vedere s-a reţinut corect de către instanţa de apel, în alţi termeni, că procedura concilierii prealabile trebuie privită ca un mod de soluţionare rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară care este mai complexă şi mai lentă.
Prin urmare, finalitatea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. a fost atinsă întrucât dispoziţiile respective urmăresc să pună părţile, anterior sesizării instanţei, în situaţia de a discuta chestiunile care din simple neînţelegeri vor deveni litigioase fără să le oblige să dea finalitate concilierii, să aibă un anume rezultat. Distinct de aspectul formal al acestor dispoziţii trebuie reţinut faptul că legiuitorul a cerut părţilor să încerce soluţionarea litigiului folosind expresia „va încerca" astfel că nu va fi primită susţinerea recurentei în legătură cu rigurozitatea acestei proceduri la care se referă art. 7201 C. proc. civ.
Concluzia instanţei de apel în legătură cu realizarea procedurii prealabile trebuie interpretată în contextul argumentelor aduse în sprijinul soluţiei în sensul că aprecierea realizării scopului acestei concilieri în raport de modul cum a fost abordat de părţi este la îndemâna instanţei care trebuie să aibă în vedere accesul la judecată fără a se înţelege prin aceste argumente că au fost negate respectivele proceduri, care, în orice caz, sunt anterioare sesizării instanţei. După cum se poate observa din citatul dat de recurentă cu referire la Decizia nr. 355/2004 a Curţii Constituţionale, însăşi Curtea a apreciat că aceasta (concilierea prealabilă) este o modalitate eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a drepturilor subiective în detrimentul altor titulari de drepturi care în egală măsură sunt ocrotite. Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională a avut în vedere scopul acestei proceduri subliniind faptul esenţial care constă în apărarea drepturilor subiective în egală măsură, or acest lucru nu se poate realiza dând efecte aspectelor formale şi nu celor de conţinut şi scop al dispoziţiilor care le protejează.
În fine, în contextul arătat nu au fost încălcate dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi art. 108 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu s-a pricinuit prin propriul fapt al intimatei neregularităţi ale actelor de procedură cu atât mai mult cu cât nu doar natura cauzei atrage aplicarea art. 7201 C. proc. civ. ci şi obiectul ei.
Având în vedere şi faptul că nu este vorba de o restrângere a aplicării dispoziţiilor legale privind concilierea prealabilă, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 630 din 19 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2079/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2256/2008. Comercial → |
|---|
