ICCJ. Decizia nr. 2266/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2266/2008
Dosar nr. 1435/1/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.P.C. SRL a chemat în judecată M.Ap.N. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 270.726.052.275 lei reprezentând actualizarea sumei de 51.453.197 lei la nivelul taxei oficiale a scontului bancar comunicat de B.N.R. până la 1 februarie 2007 şi dobânda de referinţă B.N.R. la data de 1 februarie 2002 până la data sesizării instanţei precum şi plata profitului aferent reactualizat.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 4878 din 28 noiembrie 2005, a anulat ca netimbrată acţiunea reclamantei, după ce a pus în discuţie excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, stabilind că nu au fost respectate dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 care obligă la timbrarea anticipată a cererilor introduse la instanţele judecătoreşti.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie formulată de A.N.A.F., D.G.F.P. Respingerea acestei cereri a fost motivată în sensul că intervenţia principală presupune invocarea de către terţ a unui drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul care face obiectul cererii de chemare în judecată. Totuşi, a reţinut în continuare instanţa de fond, este necesar ca între cele două drepturi subiective să existe o legătură suficientă, astfel încât judecata împreună a celor două cereri să fie justificată. Faţă de aceste considerente prima instanţă a ajuns la concluzia că între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către reclamantă nu există o conexiune ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de intervenţie principală.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care prin Decizia nr. 198 din 12 aprilie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.P.C. SRL.
Curtea a stabilit că instanţa de fond a aplicat corect sancţiunea anulării cererii reclamantei ca netimbrată întrucât nu s-a depus taxa de timbru în cuantumul stabilit de instanţă. În ce priveşte cererea de asistenţă judiciară, Curtea de Apel a reţinut că soluţia de respingere a cererii pronunţată prin încheiere nu este supusă căilor de atac astfel că nu poate fi examinată în apel. Cea de-a doua critică care viza respingerea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de A.N.A.F., a fost respinsă, Curtea observând lipsa de interes a reclamantei pentru formularea acestui motiv, cât şi faptul că cererea de intervenţie principală a fost respinsă ca inadmisibilă iar A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, nu a atacat cu apel soluţia primei instanţe.
Împotriva Deciziei nr. 198/2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, au declarat recurs reclamanta SC A.P.C. SRL Alexandria şi intervenienta A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, ambele invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie investită cu soluţionarea celor două recursuri a pronunţat Decizia nr. 716 din 15 februarie 2007 prin care a respins ca nefondat recursul declarat de SC A.P.C. SRL şi ca inadmisibil recursul formulat de A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman.
Pentru a respinge recursul reclamantei, Înalta Curte a examinat criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a stabilit că cererea de asistenţă juridică intitulată de SC A.P.C. SRL „cerere de reexaminare" aflată la fila 118 fond a fost soluţionată prin încheiere în conformitate cu art. 74 – art. 76, art. 78 alin. (3) C. proc. civ. şi că încheierea respectivă nu este supusă căilor de atac. Instanţa de recurs a avut în vedere în legătură cu această cerere intitulată de recurenta reclamantă „cerere de reexaminare" faptul că din conţinutul ei rezulta cu evidenţă că în realitate s-a formulat o cerere pentru acordarea asistenţei juridice, care a fost respinsă şi care nu poate fi cenzurată prin căi de atac din moment ce dispoziţiile procedurale prevăd că aceasta nu este supusă nici unei căi de atac.
Criticile argumentate de aceeaşi recurentă pe Decizia C.E.D.O., în sprijinul susţinerii că i-a fost îngrădit accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, au fost înlăturate, Înalta Curte observând că în cauză se valorifică un drept de creanţă şi nu un drept de proprietate ca în cazul analizat prin Decizia evocată de SC A.P.C. SRL.
Cel de-al doilea recurs, formulat de A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, a fost respins ca inadmisibil întrucât Înalta Curte a observat că recurenta mai sus numită nu a respectat principiul legalităţii căilor de atac promovând direct o cale extraordinară de atac fără ca în prealabil să fi declarat apel împotriva sentinţei fondului. În consecinţă s-a avut în vedere faptul că această recurentă nu poate beneficia de exerciţiul recursului, omisso medio.
Împotriva Deciziei nr. 716 din 15 februarie 2007 reclamanta SC A.P.C. SRL a formulat contestaţie în anulare prin care a invocat netemeinicia şi nelegalitate soluţiei Înaltei Curţi întrucât aceasta şi-a motivat cererea, ca şi celelalte instanţe, pe dispoziţiile art. 78 alin. (3) C. proc. civ. care la data pronunţării soluţiei erau modificate prin Legea nr. 219/2005. De asemenea a arătat că asupra acestor dispoziţii a ridicat în faţa instanţei excepţia de neconstituţionalitate care nu i-a fost admisă.
Contestatoarea a mai susţinut că instanţa de recurs a omis „din greşeală" să cerceteze motivele pentru care a cerut casarea soluţiilor anterior pronunţate în fond şi apel şi că a depus dovezi pentru a demonstra imposibilitatea de timbrare a unei acţiuni de drept comun formulată în vederea recuperării creanţei pe care o are la M.Ap.N. încă din 1994. A mai susţinut contestatoarea că instanţele nu au cerut relaţii scrise autorităţilor competente despre situaţia financiară reală a SC A.P.C. SRL, situaţie generată tocmai de pârâtă. În continuare a criticat Decizia instanţei de recurs pentru că a menţionat „din greşeală" un text, art. 78 alin. (3) C. proc. civ., care era desfiinţat prin lege, dar şi pentru faptul că încalcă dispoziţiile art. 21 pct. 2 din Constituţie prin care se dispune că „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea unui drept". În continuare a invocat art. 6 din C.E.D.O., prin care se garantează dreptul la un proces echitabil cât şi dreptul la o judecată în fond. În drept, au fost citate prevederile art. 317 pct. 2, art. 314, art. 318 pct. 1 şi art. 319 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată.
1. Înainte de a trece la examinarea motivelor invocate de contestator se impune precizarea potrivit căreia contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat Decizia atacată, ca în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să treacă la o nouă judecată. Din această perspectivă se poate observa că, după expunerea motivelor îndreptate împotriva soluţiei din recurs, s-a cerut instanţei „casarea Deciziei nr. 716 din 15 februarie 2007, a sentinţei nr. 4878 din 28 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti şi a Deciziei nr. 198/1204/2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond".
2. Cauza contestaţiei în anulare este nelegalitatea deciziei care a fost atacată, nelegalitate care este prevăzută în motivele indicate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. Sub denumirea de motive, articolele respective prezintă aspecte diferite ale aceleiaşi cauze iar indicarea acestora este limitativ prevăzută astfel că nu vor putea fi extinse şi la alte situaţii.
În cele ce urmează, precizările de mai sus vor fi avute în vedere pentru analiza contestaţiei în anulare formulată de reclamanta SC A.P.C. SRL.
3. Raportat la motivul prevăzut de art. 317 pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare se constată că acesta nu a fost motivat şi argumentat în concret. Fiind în faţa unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanţa nu se poate substitui părţii pentru o examinare a unor argumente posibile în sprijinul motivului la care s-a făcut trimitere. Astfel art. 317 pct. 2 C. proc. civ. se aplică în strânsă legătură cu pct. 1 alin. (1) şi (2) care se referă la neîndeplinirea procedurii de citare pentru ziua când s-a judecat pricina şi la încălcarea unor dispoziţii de ordine publică privitoare la competenţă. În pct. 2 al art. 317 se stipulează expres: „Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări". Din argumentele exprimate [lit. b] de contestator se poate observa că solicitarea de a se face verificări în legătură cu situaţia societăţii se referă la imposibilitatea de a timbra acţiunea introductivă de instanţă, argumente care nu au legătură cu cele două motive la care se referă art. 317 pct. 1 C. proc. civ. prin care se dispune expres că „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos (...)". Cum susţinerile contestatorului nu se regăsesc printre aceste motive, anularea deciziei pronunţată de instanţa de recurs, solicitată de contestatoare nu va fi reţinută întrucât această cale de atac extraordinară este de retractare iar nu de reformare. De asemenea trebuie observat că ipoteza art. 317 alin. ultim nu se regăseşte în cauză şi datorită faptului că motivul invocat în recurs chiar dacă vizează o excepţie, cea a netimbrării acţiunii introductive, a fost examinat, cu alte cuvinte recursul nu a fost respins fără ca el să fi fost judecat, aşa cum cere ultima teză.
4. Calea extraordinară a contestaţiei în anulare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. mai poate fi promovată împotriva hotărârilor instanţelor de recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. În mod constant s-a stabilit în doctrină şi practică faptul că dispoziţiile procedurale care reglementează contestaţia în anulare specială are în vedere prin noţiunea de greşeală materială aspectele formale ale judecăţii în recurs. Or, contestatoarea este nemulţumită de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor procedurale care se referă la soluţionarea cererii intitulată „de reexaminare", cerere care a fost respinsă în urma aplicării art. 75 – art. 77 şi art. 77 alin. (3) C. proc. civ. Afirmaţiile în legătură cu dezlegarea dată acestei chestiuni de către instanţa de recurs nu puteau constitui obiect al criticilor în recurs şi cu atât mai puţin nu pot constitui obiect al contestaţiei în anulare întrucât prin această cale extraordinară de atac nu s-a urmărit să se deschidă calea recursului la recurs. Eroarea gravă la care se referă dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. trebuie să privească aşa cum s-a mai arătat judecata în recurs şi nu chestiuni inadmisibile în calea respectivă de atac. În fine, atât înainte de modificarea procedurii prevăzută de art. 77 şi urm. prin Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 publicată în M. Of. nr. 609/14.07.2005, cât şi după această dată, încheierea prin care se soluţionează astfel de cereri nu este supusă niciunei căi de atac. Or, în cauză soluţia instanţei de fond supusă criticii în apel şi apoi în recurs a avut în vedere dispoziţiile legii timbrului din perspectiva obligaţiilor care-i revin reclamantului într-o cerere în pretenţii, controlul legalităţii vizând acest aspect şi nu soluţia din încheierea prin care s-a respins cererea pentru scutirea de plată a taxei judiciare.
5. Nici a doua teză a art. 318 C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicarea în speţă întrucât contestatoarea nu a demonstrat că instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare invocate în recurs. Astfel cu privire la Decizia C.E.D.O. din 24 mai 2006, instanţa de recurs a avut în vedere că aceasta se referea la alt obiect, accesul la justiţie fiind analizat din perspectiva dreptului de proprietate. Prin urmare, motivele invocate de contestatoare nu pot fi încadrate nici în teza a doua a dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru toate argumentele arătate contestaţia în anulare va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.P.C. SRL Alexandria împotriva Deciziei nr. 716 din 15 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2264/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2291/2008. Comercial → |
|---|
