ICCJ. Decizia nr. 2264/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2264/2008
Dosar nr. 1011/1/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 11 octombrie 2005, reclamanta SC S.C. SRL societate aflată în lichidare prin lichidatorul judiciar SC V.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B.T. SA Timişoara să-i restituie un număr de 9 utilaje proprietatea sa bunuri aflate în custodia pârâtei şi pe care aceasta refuză să i le predea.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, calificată de natură comercială, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, astfel investit, şi-a declinat la rândul său competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Timiş, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.
Tribunalul Timiş, s-a considerat necompetent teritorial în raport de dispoziţiile art. 5 şi art. 10 C. proc. civ. şi de faptul că reclamantul are alegerea între două instanţe deopotrivă competente teritorial şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia comercială nr. 997 din 6 martie 2007 a statuat asupra regulatorului de competenţă în cauză, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiş.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1203 din data de 7 septembrie 2007 a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta şi pe fond a admis acţiunea formulată de reclamanta şi a obligat-o pe pârâta să-i restituie reclamantei cele 9 utilaje proprietatea acesteia sau contravaloarea lor de 66.199,81 lei reactualizată la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat în ce priveşte excepţia de necompetenţă materială că, obiectul litigiului, constând într-o obligaţie de a face, determină competenţa materială a tribunalului ca primă instanţă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut din probele administrate că cele nouă utilaje sunt proprietatea reclamantei, fiind lăsate în custodia pârâtei vânzătoarea bunurilor până la îmbunătăţirea condiţiilor climaterice, la nivelul care să permită transportul lor în siguranţă, fără perceperea de taxe de depozitare.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 284 din 10 decembrie 2007, în sensul anulării sentinţei fondului şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Timişoara.
Instanţa de control judiciar a constatat că soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială a tribunalului invocată de pârâtă în faţa Tribunalului Timiş, este greşită, faţă de prevederile art. 1 C. proc. civ. şi obiectul cererii de chemare în judecată evaluabil în bani, respectiv restituirea bunurilor mobile identificate prin acţiune sau contravaloarea lor care se situează sub pragul de un miliard lei vechi.
Împotriva acestei decizii reclamanta prin lichidatorul judiciar desemnat, a declarat în termen legal recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate vizând încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) susţinând în dezvoltarea criticilor formulate că acţiunea introductivă are două capete de cerere, respectiv un capăt principal constând în obligaţia pârâtei la restituirea utilajelor şi un capăt subsidiar privind plata contravalorii utilajelor, competenţa materială de soluţionare a cauzei fiind determinată de capătul principal de cerere „neevaluabil în bani", care impune aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Dispoziţiile legale care reglementează competente după materie sunt cuprinse în cartea I, Competenţa instanţelor judecătoriei titlul I C. proc. civ.
Potrivit art. 2 pct. 1 din titlul sus menţionat tribunalul judecă în primă instanţă, în materie comercială procesele şi cererile ale căror obiect are o valoare de peste un miliard lei vechi, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Prin urmare, stabilirea competenţei materiale trebuie apreciată în raport de obiectul cererii, de caracterul evaluabil sau neevaluabil şi cuantumul pretenţiilor în ipoteza cererilor evaluabile în bani.
Or, recurenta - reclamantă a solicitat prin acţiunea introductivă restituirea unor bunuri mobile a căror contravaloare a estimat-o la 66.199.881.000 lei vechi.
Rezultă aşadar, din preţuirea pe care însăşi recurenta - reclamantă a indicat-o în acţiune ca obiectul cererii este evaluabil în bani şi aceasta, distinct de capătul subsidiar prin care solicită în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtei - intimate la contravaloarea bunurilor.
Altfel spus, caracterul patrimonial al acţiunii rezultă din valoarea interesului litigios, din preţuirea pe care recurenta reclamantă o indică în cererea sa.
Cum, în cauză valoarea bunurilor a căror restituire se solicită este sub un miliard de lei vechi, rezultă că judecătoriei îi revine competenţa de atribuţiune potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv Judecătoriei Timişoara, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Constatând aşadar, că hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectul invocat, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC SC S.C. SRL, prin lichidator judiciar SC V.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 284/R din 10 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2266/2008. Comercial → |
|---|
