ICCJ. Decizia nr. 2279/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2279/2008
Dosar nr. 4331/84/2006
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1084 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC U.P. SRL Bobota şi s-a dispus rezilierea contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 1 august 2003 între reclamantă şi pârâta SC M.C. SRL Zalău prin repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului; pârâta a fost obligată la plata sumei de 53.035 lei reprezentând avans achitat cu dobânda legală aferentă cu începere de la 3 martie 2004 şi până la achitarea efectivă a sumei.
S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC M.C. SRL Zalău şi reclamanta a fost obligată la plata sumei de 175.000 lei daune interese, la 51.918,52 lei chirie aferentă perioadei 28 mai 2004 - 31 mai 2005 şi la 1338 lei cheltuieli de judecată în urma compensării.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 246 din 9 noiembrie 2007 a admis în parte apelurile formulate de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o în parte în ceea ce priveşte cererea reconvenţională pe care o admite în parte şi obligă reclamanta să achite pârâtei daune reprezentând contravaloarea folosinţei imobilului după cum urmează: câte 2.351,6 lei lunar pe perioada 28 mai - 31 decembrie 2004 şi câte 2.786,3 lei lunar pe perioada 1 ianuarie - 31 mai 2005 cu dobânda legală aferentă fiecărei sume lunare, calculată de la sfârşitul lunii pentru care se datorează şi până la plata efectivă.
S-a respins în rest pretenţiile pârâtei din cererea reconvenţională, s-au compensat parţial cheltuielile de judecată şi pârâta a fost obligată la 627 lei cu acest titlu câtre reclamantă.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei privind modul de soluţionare a acţiunii introductive precizate şi s-au compensat parţial cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii pârâta SC M.C. SRL Zalău a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea, modificarea hotărârii în ceea ce priveşte obligarea SC U.P. SRL la plata cheltuielilor necesare şi utile folosinţei spaţiului, respectiv contravaloarea apei menajere şi căldurii aferente spaţiului folosit de aceasta în valoare de 42.172.017 lei.
Înalta Curte a luat în examinare excepţia privind timbrajul în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 ain. (1) şi (2) din acelaş act normativ care prevăd că taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normele de aplicare ale acesteia în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speţă, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit când procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cererea recurentei privind acordarea unui nou termen de judecată nu este justificată cât timp aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de achitare a taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
Aşa fiind, urmează ca potrivit art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi respectiv art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 cu modificările ulterioare, să se dispună anularea ca netimbrat a recursului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.C. SRL Zalău împotriva Deciziei nr. 246 din 9 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2278/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2281/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
---|