ICCJ. Decizia nr. 2351/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2351/2008
Dosar nr. 176/42/2008
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 martie 2007 reclamantul D.C. cheamă în judecată pe pârâtul G.A. solicitând instanţei să oblige pe pârât să-i plătească suma de 500.000.000 lei (Rol) reprezentând contravaloarea bunurilor pe care le-a distrus/ridicat din imobilul său din Bucureşti, prejudiciul provocat prin neglijenţă sau absenţa lucrărilor de întreţinere care au dus la degradarea şi/sau ruinarea edificiului, precum şi repararea prejudiciului provocat prin lipsirea sa de folosinţa imobilului de la evacuarea din acesta, la 10 martie 2004, a SC C. SA la care pârâtul era director şi până în prezent, cu cheltuieli de judecată.
La cererea reclamantului este introdusă în cauză în calitate de copârâtă a SC C. SA Buşteni.
La data de 4 iulie 2007 reclamantul îşi precizează acţiunea arătând temeiurile de drept, respectiv art. 6 CEDO, Declaraţia Universală de Drepturilor Omului, art. 44 şi art. 46 din Constituţie, art. 480-482, art. 1073 şi art. 1075-1078 C. civ. şi solicitând obligarea pârâţilor la a-i repara imobilul şi a i-l preda în condiţii normale de funcţionare, astfel cum era la data notificării (8 august 2001 când imobilul era în exploatare), în sensul de a dota imobilul cu toate utilităţile, respectiv reţea de gaze completă pentru alimentarea sobelor, sobe cu arzătoare de gaze, centrale termice, radiatoare, chiuvete, vase de closet, rezervoare de apă, reţele de apă caldă şi rece complete, funcţionale, mochetă, broaşte la uşi, iar în exterior acoperiş reparat, cu streşini şi burlane, repararea gardului, zidăriei şi fundaţiei atacate de umezeală, cu daune cominatorii de 1.000 lei (Ron) pe zi de la data predării imobilului la 10 martie 2004 şi până la executarea obligaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 715 din 4 iulie 2007 Judecătoria Sinaia admite excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi, în consecinţă, declină în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială, competenţa de soluţionare a cauzei, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 4 C. com.
Prin sentinţa nr. 1388 din 15 septembrie 2007 Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtă, declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia şi, constatând conflictul negativ de competenţă, dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Ploieşti pentru regulator de competenţă, reţinând că, faţă de temeiurile de drept invocate de reclamant, nu are relevanţă faptul că acesta a solicitat introducerea în cauză a SC C. SA, câtă vreme obligaţia de despăgubire întemeiată şi pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 are caracter civil şi nu poate fi supusă regimului codului comercial.
Prin Decizia nr. 194 din 7 februarie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinţei de mai sus şi dispune trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sinaia şi Tribunalul Prahova, reţinând că temeiul de drept invocat de reclamant în acţiunea sa îl reprezintă dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 10/2001, astfel încât dreptul la contravaloarea distrugerilor şi degradărilor se naşte nu numai în virtutea răspunderii civile delictuale, ci şi a dispoziţiilor speciale din legea evocată, act normativ care prin voinţa legiuitorului, reglementează raporturi de drept civil, astfel că în aplicarea menţionatei legi competenţa aparţine exclusiv secţiilor civile.
Prin sentinţa nr. 44 CC din 12 martie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, examinând conflictul negativ de competenţă ivit, stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Sinaia, reţinând că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 10/2001 care reglementează raporturi de drept civil a căror examinare este de competenţa secţiilor civile, în speţă a Judecătoriei Sinaia, dispoziţiile art. 4 C. com. dispunând că se socotesc ca fapte de comerţ, afară de cele prevăzute de art. 3 C. com., „celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul", astfel că introducerea în cauză şi a SC C. SA nu poate schimba natura civilă a acţiunii formulate, atâta timp cât obligaţia de despăgubire este întemeiată şi pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs arătând că pricina este de competenţa secţiei comerciale a Tribunalului Prahova, dată fiind calitatea pârâtei de societate comercială şi faţă de precizarea acţiunii sale bazată pe dreptul comun, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate şi stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială.
Recursul nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că imobilul în litigiu a fost restituit reclamantului, cum chiar acesta afirmă (fila 63 dosar nr.365/310/2007), în baza Legii nr.10/2001, conform sentinţei civile nr. 35/2003 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 514/2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, precum şi că acţiunea introductivă este formulată în baza dispoziţiilor art. 9 alin. (1) (fila 64 dosar nr.365/310/2007) şi ale art. 42 alin. (1) din Legea nr.10/2001, temei precizat ulterior de reclamant dar fără a renunţa la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate prin acţiune şi prin cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă şi a fostei deţinătoare a imobilului, SC C. SA.
Calitatea de comerciant a pârâtei, aşa cum corect reţine şi instanţa criticată, nu schimbă natura civilă a obligaţiilor acesteia, invocate în cauză şi calificate astfel de Legea nr. 10/2001, care reprezintă temeiul chemării în judecată şi a pârâtei menţionate, natura civilă fiind avută în vedere ca excepţie şi de dispoziţiile art.4 C. com., dispoziţii corect aplicate şi de către instanţa a cărei decizie este recurată.
Faţă de cele de mai sus, se constată că în mod legal şi întemeiat instanţa criticată a reţinut natura civilă a cauzei şi a soluţionat conflictul negativ de competenţă în favoarea Judecătoriei Sinaia ca instanţă civilă, astfel că, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentului reclamant împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva sentinţei nr. 44/CC din Camera de Consiliu de la 12 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2347/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2359/2008. Comercial → |
|---|
