ICCJ. Decizia nr. 2359/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2359/2008
Dosar nr. 25539/3/2004
Şedinţa publică din 27 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3264 din 8 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S., cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia S.P., cu ultim sediu cunoscut în Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.
Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 121 din 17 ianuarie 1991 încheiat între părţi, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 35.430,28 RON cu titlu de daune interese şi 700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între F.P.S. în calitate de vânzător şi Asociaţia S.P., în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 121 din 17 ianuarie 1997, având ca obiect 14.992 de acţiuni reprezentând 51 % din capitalul social al SC S. SA, cu sediul în Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.
Conform art. 2 din contract, proprietatea asupra acţiunilor vândute s-a transmis de la vânzător la cumpărător la momentul semnării contractului.
Preţul convenit de părţi este de 586.502.032 lei urmând a fi plătit 20 % până la 17 martie 1997, iar restul în 8 rate eşalonate egale de câte 58.652.032 lei pentru perioada 31 decembrie 1997-31 decembrie 2004.
Conform art.4 din contract părţile au prevăzut o dobândă pentru plata în rate a restului de preţ de 7 % pe an, iar în cazul neplăţii unei rate la scadenţă în contract s-au prevăzut penalităţi de 0,2 % pe zi de întârziere.
În speţă, pârâta nu a achitat ratele 4 – 7 din restul de preţ, stabilit conform dispoziţiilor art. 4 lit. b) din contract, datorând pentru acestea o dobândă anuală de 7 % pe an, conform dispoziţiilor contractuale.
Contractele sinalagmatice sunt guvernate de principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor asumate de părţi. În cazul în care una dintre părţile contractului sinalagmatic refuză executarea contractului, cealaltă parte poate invoca excepţia de neexecutare, poate cere executarea contractului, eventual cu despăgubiri, sau poate cere rezoluţiunea.
Rezoluţiunea reprezintă o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Potrivit art. 1020 C. civ. condiţia rezolutorie este subânţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice atunci când una dintre părţi nu îşi îndeplineşte angajamentul său. Rezoluţiunea nu operează de drept, partea îndreptăţită fiind nevoită să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune conform art. 1021 C. civ., iar în cazul existenţei unui pact comisoriu de ultim grad partea interesată poate solicita instanţei constatarea intervenirii rezoluţiunii.
Tribunalul constată îndeplinite condiţiile rezoluţiunii judiciare întrucât pârâta nu şi-a executat obligaţia contractuală de plată a preţului.
Conform art. 21 din OG nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor interese constituite din sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale şi sumele reprezentând dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 492 din 26 octombrie 2007 admite apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 3264 din 8 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Asociaţia S.P. şi la plata sumei de 2700 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 8458 din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Ia act de renunţarea la judecata apelului declarat de către apelanta Cabinetul de Expertiză Contabilă Judiciară S.P.
Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora plata experţilor pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
Aceste cheltuieli au fost făcute, iar faptul că pretenţiile au fost admise în parte nu constituie un criteriu de micşorare a onorariului de expert cu atât mai mult cu cât expertul se presupune că a răspuns obiecţiunilor stabilite de instanţă.
Referitor la cuantumul onorariului de expert este neîntemeiată critica A.V.A.S. adusă sentinţei nr. 8458 din 21 iunie 2007, instanţa de fond în mod corect dispunând majorarea acestui onorariu cu suma de 2000 lei în considerarea complexităţii şi volumului de muncă depus de către expert.
Având în vedere că această sentinţă este pronunţată ulterior sentinţei nr. 3264 din 8 martie 2007 prin care a fost soluţionat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, la schimbarea în parte a acestei sentinţe, Curtea a avut în vedere şi majorarea onorariului de expert, majorare care trebuie să cadă tot în sarcina pârâtei intimate.
Este greşită susţinerea apelantei în sensul că prin OG nr .40/2003 pentru modificarea şi completarea OG nr. 25/2002 a fost înlăturat orice dubiu asupra necesităţii probării existenţei unui prejudiciu şi implicit a culpei cumpărătorului, art. 21 din OG nr. 25/2002 prevăzând că stabilirea şi întinderea prejudiciului va fi făcută în baza unei expertize financiar-contabile.
Astfel, rolul expertului este de a stabili existenţa şi de a cuantifica un obiectiv stabilit anterior de către instanţă. Faptul că expertul a stabilit că la acel moment al efectuării expertizei, valoarea acţiunilor era nulă nu înseamnă automat existenţa unui prejudiciu, acest lucru reprezentând o problemă de interpretare lăsată la aprecierea exclusivă a instanţei de judecată.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi greşita aplicarea a legii, respectiv art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Se precizează că, prin acţiunea formulată a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata daunelor interese cuantificate provizoriu, urmare desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 121 din 17 ianuarie 1991 prin acţionarea pactului comisoriu, iar în temeiul art. 167 C. proc. civ. a solicitat proba cu expertiza financiar contabilă în vederea stabilirii întinderii şi a existenţei prejudiciului creat A.V.A.S., în temeiul art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Raţiunea reparării în întregime a prejudiciului rezidă în faptul că în urma desfiinţării contractului de privatizare, deşi părţile vor fi repuse în situaţia anterioară încheierii contractului, în patrimoniul A.V.A.S. vor intra acţiuni având o valoare mult diminuată faţă de momentul încheierii contractului şi care nu mai pot fi valorificate prin intermediul unei alte privatizări.
Cu privire la aplicabilitatea art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa în mod greşit a interpretat textul de lege menţionat.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi părţile nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
De precizat că expertul S.P., prin Cabinetul de Expertiză Contabilă Judiciară S.P. Bucureşti a formulat în recurs cerere, prin care a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra solicitării de majorare a onorariului expertizei contabile efectuate în cauză respectiv cu suma de 21.422 lei, astfel încât cuantumul onorariului final să fie de 22.122 Ron, respectiv 22.122 lei solicitaţi – 700 lei încasaţi, respectiv 21.422 lei Ron – fără ca acesta să fi declarat recurs, în condiţiile prevăzute de art. 3021 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţiile invocate.
Critica privind motivul de recurs invocat nu poate fi primită, întrucât hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru antrenarea răspunderii intimatei pârâte, recurenta-reclamantă trebuia să facă dovada existenţei tuturor elementelor răspunderii civile: prejudiciul, fapta cauzatoare de prejudicii, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, culpa pârâtei în producerea acestui prejudiciu.
La stabilirea culpei trebuie avut în vedere şi faptul că intimata a dobândit în proprietate doar 51 % din capitalul social, respectiv un număr de 14.992 acţiuni, iar cu toate acestea recurenta a susţinut că toate acţiunile SC S. SA au scăzut.
Expertul a analizat obiectivele stabilite de reclamantă, respectiv evoluţia valorii acţiunilor societăţii privatizate în raport cu valoarea negociată a preţului acestora. Raportat la valoarea contabilă a societăţii în raportul de expertiză s-a stabilit că procentul de diminuare a acţiunilor este de 100 %.
Expertul nu a identificat drept cauză a scăderii acţiunilor sau a stării actuale a societăţii fapta pârâtei din prezenta cauză.
Având în vedere împrejurarea că nu s-a făcut dovada faptei acesteia şi a raportului de cauzalitate dintre presupusa faptă şi prejudiciul constând în scăderea activului societăţii, respectiv diminuarea valorii acţiunilor, corect s-a reţinut că pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor interese privind prejudiciul cauzat Autorităţii ca urmare a activităţii sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 492 din 26 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2363/2008. Comercial → |
|---|
