ICCJ. Decizia nr. 2550/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2550/2008
Dosar nr. 12102/1/2006
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin sentinţa civilă nr. 417 din 28 decembrie 2005 a Tribunalului Buzău s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei concilierii. A fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei SC C.T. SRL BRĂILA formulată împotriva pârâtei SC N.P.G. SRL MĂRĂCINENI şi s-a dispus anularea parţială a art. 10 din contract privind penalităţile de 2 % şi reducerea la nivelul dobânzilor de la art. 11 din contract. A fost admisă cererea reconvenţională şi obligată pârâta la plata sumei de 127,14 dolari SUA, în lei cu titlu de penalităţi. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie şi s-a dispus darea în debit cu 661,25 lei onorariu de expert.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate de chemata în garanţie SC G.I. SRL sunt neîntemeiate conform clauzei de la pct. 2 din contract şi având în vedere procesul-verbal nr. 9 din 4 decembrie 2003 şi notificările nr. 35 din 2 septembrie 2003 şi 34 din 13 noiembrie 2003.
Pe fond s-a apreciat că prevederile art. 10 din contract privind penalităţile de 2 % pe zi de întârziere reprezintă o prevedere excesivă care face clauza ilicită. Aceste penalităţi au fost reduse la nivelul dobânzilor prevăzute de art. 11 din acelaşi contract.
Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă reţinându-se că întârzierea cu care a fost predat recipientul s-a datorat unor cauze obiective, independente de voinţa chematei în garanţie; referitor la suma de 2785 euro, acest capăt al cererii a fost respins, ca nefundat, deoarece menţiunea din procesul-verbal de conciliere nr. 9 din 4 decembrie 2003 nu reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor.
În apelul reclamantei, Curtea de Apel Ploieşti a admis acest apel, a schimbat, în parte, sentinţa şi a admis acţiunea reclamantei, în tot: a fost obligată pârâta la 125.664 dolari, la cursul din data plăţii reprezentând penalităţi contractuale cu 74.875.336 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea reconvenţională şi s-a menţinut restul dispoziţiilor privind respingerea excepţiilor.
S-a considerat că anularea art. 10 din contractul de furnizare este greşită deoarece penalităţile de 2 % au fost prevăzute pentru depăşirea termenului de execuţie iar art. 11 prevede daune interese în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a obligaţiilor contractuale.
Cele două dispoziţii sunt distincte şi nu se pot reduce penalităţile prevăzute de art. 10 din contract la nivelul dobânzilor din art. 11.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că a fost aplicată greşit legea cu privire la interpretarea art. 10 din contract.
O altă critică priveşte neîndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale şi greşita obligare la 125 664 dolari SUA.
Se mai arată că a intervenit forţa majoră şi cazul fortuit, împrejurări de fapt ce se apreciază de instanţă şi care o exonerează pe pârâtă de răspundere.
Şi respingerea cererii de chemare în garanţie s-a considerare greşită întrucât pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de plată dar predarea bunului nu a fost executată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 10 din contract, penalităţile de 2 % din valoarea contractului se datorează pentru depăşirea termenului de execuţie.
Distinct, art. 11 prevede dreptul la despăgubiri, cu daune interese pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea obligaţiilor.
Nu se poate confunda ipoteza de la art. 10 cu cea de la art. 11 din contract şi corect a fost schimbată sentinţa de fond şi s-a revenit asupra anulării art. 10. Nu ne aflăm în prezenţa a două clauze penale pentru aceeaşi situaţie ci, în primul caz s-au stabilit penalităţi pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor iar în al doilea caz, daune pentru executarea defectuoasă sau neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 1066 şi 1087 C. civ.
Definind clauza penală ca o garanţie pentru executarea unei obligaţii, art. 1066 C. civ., s-a apreciat corect ca fiind încălcat prin anularea art. 10 din contract deoarece acesta prevedea plata unei penalităţi în caz de executare cu întârziere a obligaţiilor contractuale. De asemenea şi art. 1087 C. civ., a fost încălcat întrucât textul prevede că nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare, nici mai mică dacă prin convenţie părţile au stabilit o astfel de sumă cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea obligaţiilor.
Prin anularea clauzei de la art. 10 instanţa de fond a încălcat ambele texte şi instanţa de apel a argumentat corect modul în care au fost încălcate cele două texte de lege.
Critica referitoare la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale şi greşita obligare la 125.664 dolari SUA este neîntemeiată.
Instanţa de apel arată că suma respectiva se datorează ca urmare a aplicării art. 10 din contract, respectiv a calculării penalităţilor de 2 % din valoarea contractului pentru cele 96 zile de întârziere.
Pretinderea de către recurentă că este înlăturată răspunderea contractuală prin intervenirea forţei majore sau cazului fortuit nu se verifică.
Exonerarea de răspundere conform art. 1083 C. civ., nu a operat, în cauză nedovedindu-se existenţa forţei majore sau a cazului fortuit.
Faptul că SC N.P.G. SRL a încheiat un alt contract pentru procurarea rezervorului şi acea firmă nu şi-a respectat la rândul său obligaţia de predare la termen a acestui rezervor se situează pe terenul răspunderii contractuale între aceste două firme neîncadrându-se în cazurile de forţă majoră sau caz fortuit.
De altfel, problema antrenării răspunderii chematei în garanţie a fost principala apărare a pârâtei şi sub acest aspect motivarea instanţei de apel este greşită.
Cererea de chemare în garanţie este corect respinsă, însă, motivat de faptul că raportat la contractele în lanţ care s-au încheiat pentru obţinerea recipientului ce trebuia autorizat I.S.C.I.R. aceste răspunderi contractuale nu se pot soluţiona în cauza de faţă urmând a se stabili într-un litigiu separat care să includă toate părţile antrenate în această livrare nefiind îndeplinite în cauză condiţiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC N.P.G. SRL MĂRĂCINENI împotriva deciziei civile nr. 147 din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2547/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2552/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
