ICCJ. Decizia nr. 2560/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2560/2008
Dosar nr. 32204/3/2006
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa comercială nr. 7715 din 6 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii V.D.V. şi V.l. în contradictoriu cu pârâta SC E.C.H. SRL care a fost obligată la finalizarea construcţiei în termen de 2 luni şi 15 zile sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere şi la plata sumei de 1.450 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând penalităţi de întârziere. Prin aceeaşi hotărâre s-a respins capătul de cerere privind daunele moratorii reprezentând chiria ca neîntemeiat şi petitul referitor la daunele morale, de asemenea, ca neîntemeiat.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 7 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut în considerente că primul motiv de apel prin care se critică soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor V.D.V. şi V.l. este nefondat. Excepţia lipsei calităţii procesuale active se întemeiază, în opinia apelantei-pârâte, pe încheierea contractului de leasing imobiliar nr. A211/7-12-2004 între reclamantul V.D.V. şi M.T.S.L. GmbH În calitate de finanţator.
Curtea de apel a apreciat că în mod justificat a fost respinsă de către prima instanţă excepţia, deoarece la data de 20 decembrie 2005, utilizatorul-beneficiar V.D.V. şi locatorul-finanţator au convenit asupra rezilierii contractului de leasing, stabilind, totodată, că dreptul de proprietate asupra construcţiei ce face obiectul contractului de leasing se întoarce în patrimoniul utilizatorului, iar drepturile şi obligaţiile locatorului atribuite prin actul adiţional nr. 1 din 6 iunie 2005 se cesionau utilizatorului în calitatea sa de beneficiar al locuinţei contractate.
S-a interpretat în mod corect de către instanţa fondului faptul că prin această convenţie de desfiinţare a contractului de leasing şi care potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., reprezintă legea părţilor, s-a statuat că locuinţa contractată împreună cu terenul reprezintă proprietatea finală achiziţionată de beneficiar, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor este neîntemeiată.
Cel de-al doilea motiv de apel s-a referit la dispoziţia instanţei prin care apelanta a fost obligată să finalizeze locuinţa În termen de 2 luni şi 15 zile de la comunicarea sentinţei, sub sancţiunea daunelor cominatorii.
Curtea a apel a apreciat critica nefondată, deoarece prima instanţă a aplicat principiile şi normele dreptului civil situaţiei de fapt relevată de probele dosarului, constatând că prin contractul de construire nr. 14098 din 28 iulie 2004 şi actul adiţional nr. 1 din 6 iunie 2005, apelanta-pârâtă s-a obligat să construiască în beneficiul reclamanţilor o locuinţă apartament în cadrul ansamblului de locuinţe din Bucureşti, Calea Giuleşti, cu termen de recepţie la data de 15 august 2005. Ori, apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată printr-un contract valabil astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 969, 970 C. civ., potrivit cărora, „convenţiile legal făcute au putere de lege” între părţile contractante, în mod legal a fost obligată să-şi îndeplinească obligaţia de a finaliza locuinţa.
Nu a fost primită de către instanţa de control judiciar nici susţinerea apelantei-pârâte în sensul că nu mai poate executa lucrarea de construcţie deoarece terenul a fost vândut altei persoane printr-un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la 21 august 2007 şi autentificat sub nr. 3055 de B.N.P. G.E., având în vedere că în acest fel, apelanta îşi invocă propria culpă în neexecutarea unei obligaţii contractuale anterior asumată încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta, reiterând apărările formulate şi în faţa instanţelor de fond şi de apel, a susţinut ca primă critică faptul că intimaţii nu au calitate procesuală, s-a prevalat apoi de excepţia de neexecutare a contractului, iar în final reiterează şi în faţa instanţei de recurs imposibilitatea executării contractului.
Intimaţii au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma motivului invocat şi a criticilor subsumate lui, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv invocat de către recurenta este excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor şi faţă de motivele invocate (fără a se arăta considerentele pentru care hotărârea instanţei de apel este nelegala), Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a încălcat nicio prevedere legală şi are în vedere că, potrivit Actului adiţional nr. 1 din 06 iunie 2005 la Contractul de construire nr. 14098 din 28 iulie 2004 intimaţii au in continuare calitatea de Beneficiar, M.T.S.L. GmbH devenind Finanţator;
Transferul de proprietate asupra construcţiei nu a operat in favoarea M.T.S.L. întrucât aceasta nu a achitat nici o factura emisa de constructor, astfel încât intimaţii sunt in continuare atât Beneficiarul cat si proprietarul construcţiei edificate;
Având in vedere ca, in contractul de construire, intimaţii aveau calitatea de beneficiar iar ulterior, M.T.S.L. a dobândit calitatea de Finanţator prin semnarea Actului adiţional nr. 1, nu este vorba de o cesionare a Contractului de construire aşa cum se susţine eronat de către recurentă, rezilierea contractului de leasing nu privea si pe constructor sau obligaţiile sale fata de intimaţi în calitate de Beneficiar.
Al doilea motiv de recurs îl constituie excepţia neexecutării contractului, recurenta susţinând ca beneficiarul nu ar fi achitat constructorului restantele financiare acumulate pentru datoriile finanţatorului (M.T.S.L.).
Înalta Curte nu poate primi această critică deoarece, prin conţinutul ei se tinde la o reapreciere a probelor, ceea ce este inadmisibil în recurs, cale de atac nedevolutivă.
Faţă de apărarea recurentei prin invocarea forţei majore sau a cazului fortuit, având in vedere declararea falimentului M.T.S.L., Înalta Curte reţine că acestea sunt exoneratoare de răspundere numai daca nu s-a dovedit o acţiune sau inacţiune anterioara a debitorului care sa-i fie imputabila, fără de care nu s-ar fi produs acel eveniment
Prin al treilea motiv de recurs, obligarea recurentei la finalizarea construcţiei in termen de 2 luni si 15 zile de la comunicarea hotărârii, recurenta reiterează o motivaţie a imposibilităţii executării contractului, care nu are nicio legătură cu obiectul acţiunii si care nu a fost arătată in întâmpinarea - cerere reconventională depusa la instanţa de fond.
Recurenta îşi întemeiază acest motiv de recurs pe forma promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată intre părţi, forma acceptată de ambele părţi, având in vedere ca obiectul contractului îl constituia construirea unei locuinţe – apartament. Mai mult, a prezentat in apel o „situaţie noua” in sensul ca SC E.I.H. SRL a înţeles sa încheie un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul aferent construcţiei in care s-ar afla si apartamentul ce trebuia construit pentru intimaţii - reclamanţi, cu Preşedintele Consiliului de Administraţie, d-nul M.P., în garantarea unui împrumut al acestuia către societate.
Înalta Curte are în vedere însă că obligaţia de face se poate executa si prin construirea unei alte locuinţe identice in aceleaşi condiţii contractuale, că intimaţii-reclamanţi ar fi trebuit sa primească locuinţa contractată la 6 luni de la data încheierii contractului şi că existenta unui astfel de antecontract, încheiat in vădit pro cauza nu poate exonera parata SC E.C.H. de respectarea obligaţiilor asumate, iar obiectul acţiunii principale este „obligaţia de a face” întemeiata pe contractul de construire in vigoare si nu rezilierea sau rezoluţiunea acestui contract.
Mai mult decât atât, recurenta solicita casarea deciziei comerciale nr. 7 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comerciala si trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a se regăsi în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 312 pct. 3, câtă vreme îşi întemeiază recursul pe art. 304 pct. 9 care ar atrage numai modificarea hotărârii atacate in situaţia admiterii recursului.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC E.C.H. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 7 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.C.H. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 7 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2558/2008. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2721/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
