ICCJ. Decizia nr. 2552/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2552/2008
Dosar nr. 516/63/2007
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 august 2006, reclamanta SC G.D. SA BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL CRAIOVA pentru a fi obligată să ridice pe cheltuiala proprie de la sediul reclamantei radiatoarele rămase în stoc, la plata sumei de 20 000 lei reprezentând o parte din contravaloarea radiatoarelor achiziţionate de la pârâtă şi rămase în stoc, precum şi contravaloarea depozitării radiatoarelor şi daunelor produse de radiatoarele defecte. A solicitat şi cheltuieli de judecată.
Judecătoria Craiova, investită cu soluţionarea cauzei prin sentinţa nr. 1999 din 8 decembrie 2006, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa 1896 din 24 aprilie 2007, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 12330,09 lei reprezentând contravaloare radiatoare şi despăgubiri şi la ridicarea pe cheltuială proprie a radiatoarelor rămase în stoc precum şi la 2985 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a comercializat o parte din radiatoarele cumpărate de la pârâtă până când a început să primească plângeri de la clienţi în legătură cu calitatea acestora, moment de la care a încetat comercializarea lor, rămânându-i în stoc 67 de bucăţi. A mai reţinut că 3 radiatoare au fost duse la laboratorul de încercări, în cazul acestora dovedindu-se că nu corespund cu datele tehnice înscrise pe produs şi că aceste defecţiuni au fost constatate în termenul de garanţie de 60 de luni de la data vânzării. Totodată, a reţinut ca temei al cererii de restituire prevederile art. 12 din O.G. nr. 21/1992. În ceea ce priveşte contravaloarea despăgubirilor, a reţinut obligaţia pârâtei de a plăti preţul radiatoarelor de la data achiziţionării plus dobânda legală pentru perioada 2004-2006. A constatat că nu a fost dovedită despăgubirea reprezentând cheltuielile de depozitare.
Împotriva sentinţei au formulat recurs ambele părţi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Reclamanta a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului daunelor solicitate prin acţiune arătând că despăgubirea sa integrală reprezintă echivalentul sumei de 20 000 lei reprezentând contravaloarea radiatoarelor rămase în stoc contravaloarea depozitării acestora şi a daunelor produse de radiatoarele defecte.
Apelanta-reclamantă a mai susţinut că în mod greşit s-a respins cererea de obligare la plata contravalorii radiatoarelor, având în vedere că a dovedit cheltuielile făcute pentru aceasta şi de asemeni greşit i-a fost respinsă cererea privind plata prejudiciului cauzat de radiatoarele defecte, respectiv plata contravalorii încercărilor de laborator efectuate.
Pârâta prin apelul său a susţinut că soluţia este dată cu aplicarea greşită a legii deoarece nu poate fi obligată să cumpere o marfă a altui comerciant la un preţ stabilit de instanţa care include şi dobânda, instanţa suplinind practic, consimţământul său.
Totodată, arată că nu s-a opus înlocuirii produselor defecte şi chiar a înlocuit pe cele vândute către consumatori, care s-au dovedit defecte.
În şedinţa publică din 11 septembrie 2007 instanţa a pus în discuţia părţilor calificarea căilor de atac exercitate, calificându-le ca apeluri în temeiul art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea, în virtutea rolului activ, a calificat acţiunea reclamantei ca o acţiune în răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului, întemeiată pe dispoziţiile art. 1355 C. civ., aspect în raport de care s-a impus verificarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958.
Prin decizia nr. 258 din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca prescrisă şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, pe care a obligat-o la 4,15 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că temeiul legal al acţiunii reclamantei este art. 1355 C. civ., ca atare acţiunea nu poate fi întemeiată pe O.G. nr. 21/1992, act normativ aplicabil numai în raporturile dintre comercianţi şi consumatori şi nu raporturilor dintre comercianţi, care sunt părţile în speţă. Obiectul acţiunii fiind viciile ascunse, care au putut fi constatate de un laborator de încercări, ca urmare a funcţionării necorespunzătoare şi sesizării acestui fapt de unii dintre consumatori.
Aşa fiind, potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării viciilor, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar termenul de prescripţie începe să curgă, potrivit art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, la data descoperiri viciilor, dar nu mai târziu de un an de la data predării lucrului.
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi ultim articol, prin dispoziţiile de la aliniatele anterioare nu se aduce nici o atingere termenelor de garanţie legale sau convenţionale.
În cauză instanţa de apel a reţinut că faţă de reclamantă termenul de prescripţie a început să curgă la data la care aceasta a luat la cunoştinţă de concluziile raportului de încercări al laboratorului, la care a trimis 3 produse pentru verificare, adică la data de 15 februarie 2006 şi deci termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 15 august 2006.
Cum reclamanta a înregistrat acţiunea la 30 august 2006, instanţa de apel a reţinut că aceasta este prescrisă.
Împotriva deciziei, în termen legal reclamanta SC G.D. SRL BUCUREŞTI a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel având în vedere că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului pricinii.
Prin criticile de nelegalitate invocate, reclamanta a arătat că din probele dosarului rezultă că intimata-pârâtă a fost de acord cu înlocuirea produselor neconforme şi şi-a exprimat disponibilitatea de a înlocui aceste mărfuri şi deci această atitudine a pârâtei s-a concretizat în a-şi recunoaşte culpa.
Faţă de afirmaţiile anterior menţionate recurenta arată că acţiunii sale îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 14, 15, 16 şi 17 din O.G. nr. 21/1992 iar potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 „prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia”, aceasta având ca efect potrivit art. 17, ştergerea prescripţiei începute.
Recurenta mai arată că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut ca temei al cererii sale dispoziţiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor care prevăd: „consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau valabilitate”.
Mai arată recurenta că pentru a demonstra deficienţele de calitate ale radiatoarelor livrate de intimata-pârâtă, a fost întocmit raportul de încercare de către SC I.T. SA la data de 15 februarie 2006, dată de la care potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, curge un nou termen de garanţie.
În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Din analiza actelor şi înscrisurilor dosarului rezultă că obiectul acţiunii reclamantei este acţiune în răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1355 C. civ., care prevăd „cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-şi reprimi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrată prin experţi”.
Deci acţiunea reclamantei nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, părţile sunt comercianţi, ordonanţa anterior menţionată cuprinde dispoziţii care protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, apără şi asigură drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.D. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 258 din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2553/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
