ICCJ. Decizia nr. 2553/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2553/2008
Dosar nr. 748/100/2007
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată şi completată, reclamantul T.A., prin mandatar T.M., le-a chemat în judecată pe pârâtele Ş.I., B.I. şi SC G. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la reconstruirea scării secundare a imobilului situat în Vişeu de Sus, strada 22 Decembrie, pe vechiul amplasament, cu aceeaşi structură, în caz contrar să fie autorizat să facă el această lucrare pe cheltuiala pârâtelor.
Prin sentinţa civilă 2797 din 19 decembrie 2006, Judecătoria Vişeu de Sus şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia comercială.
Tribunalul Maramureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1029 din 3 aprilie 2007, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul T.A. şi a dispus obligarea pârâtelor la reconstituirea scării secundare a imobilului situat în Vişeu, str. 22 Decembrie, pe vechiul amplasament şi cu aceeaşi structură. Pârâţii au mai fost obligaţi la plata în solidar, către reclamant, a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 3020 RON.
Prin decizia civilă nr. 156 din 5 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtele Ş.I., B.I. şi SC G. SRL Vişeu de Sus împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Vişeu de Sus.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată urmăreşte reglementarea unor raporturi juridice desprinse din dreptul de proprietate aparţinând părţilor în privinţa celor două imobile şi se circumscriu sferei actelor de administrare ce pot fi îndeplinite de către un proprietar cu privire la bunul proprietatea sa.
A mai reţinut şi că atât pentru reclamant, cât şi pentru pârâte, drepturile invocate privesc utilizarea efectivă a imobilelor, indiferent de destinaţia stabilită de către proprietar construcţiei deţinute în proprietatea sa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.A., susţinând că se încearcă tergiversarea cauzei prin susţinerile inconsecvente şi contradictorii ale pârâtelor privind competenţa de soluţionare a cauzei, precum şi prin inducerea în eroare a instanţelor; drept urmare, recurentul solicită admiterea recursului, stabilirea naturii litigiului şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă, stabilind că litigiul nu este de natură comercială, ci civilă şi, anulând sentinţa tribunalului, a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Vişeu de Sus.
S-a apreciat judicios că chiar dacă imobilele aparţinând reclamantului şi, respectiv, persoanei juridice sunt utilizate în scopul desfăşurării unei activităţi comerciale, reglementarea accesului în cele două imobile depăşeşte natura comercială a obligaţiunilor unui comerciant, în sensul dispoziţiilor art. 4 C. com. şi se impune verificarea titlurilor deţinute, a dreptului de acces invocat şi a dreptului de servitute, care nu au legătură cu faptul că una dintre pârâte este o persoană juridică, comerciant şi nici cu activitatea comercială desfăşurată în imobile.
Drept urmare, reţinându-se că soluţia pronunţată de curtea de apel este legală, va fi menţinută şi se va respinge ca nefondat recursul reclamantului, acesta neformulând nici un motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC G. SRL VIŞEU DE SUS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul T.A. prin mandatar T.M. împotriva deciziei civile nr. 156 din 5 iulie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC G. SRL VIŞEU DE SUS.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2552/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2558/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
