ICCJ. Decizia nr. 2583/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2583/2008
Dosar nr. 731/32/2007
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 44 din 7 februarie 2007 pronunţată în Dosar nr. 1009/2006 al Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C.M. M.I. Bacău împotriva pârâtei SC M.C. SRL Bacău, şi în consecinţă s-a dispus evacuarea acesteia din imobilul situat administrativ în Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că, cererea iniţială a reclamantei având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat încheiat la data de 18 ianuarie 1993 între S.C.M. S. şi SC M.C. SRL cu privire la spaţiul anterior menţionat şi evacuarea pârâtei SC M.C. SRL din acest imobil precum şi cererea de chemare în garanţie a S.C.M. A.C. a fost ulterior precizată în sensul că renunţă la soluţionarea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat şi a cererii de chemare în garanţie, menţinându-şi pretenţiile doar referitor la evacuarea pârâtei, din spaţiul din litigiu, solicitată în temeiul contractului de închiriere din 16 decembrie 2004.
Totodată excepţiile lipsei calităţii procesuale active a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtă au fost respinse ca nefondate prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2006, iar pentru cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de aceeaşi parte s-a respins încuviinţarea în principiu conform încheierii de şedinţă din 15 decembrie 2006.
În privinţa fondului, tribunalul a arătat că prin proiectul de divizare publicat în M. Of. al României nr. 71 din 2 decembrie 2005, S.C.M. A.C. s-a divizat în mai multe societăţi cooperative meşteşugăreşti, printre care şi reclamanta S.C.M. M.I. Bacău, iar patrimoniul societăţii divizate a fost preluat atât în privinţa elementelor de activ cât şi a celor de pasiv de către societăţile nou înfiinţate. Prin urmare, contractele de închiriere ale societăţii divizate aflate în derulare au fost preluate de noile societăţi, conform pct. 3.10 din Proiectul de divizare anterior menţionat, motiv pentru care reclamanta a notificat pârâta la data de 27 februarie 2006, să se prezinte pentru reglementarea unei noi colaborări, având în vedere şi împrejurarea că, contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, preluat prin divizare, şi în temeiul căruia pârâta utiliza spaţiul din litigiu a expirat la data de 31 decembrie 2005.
Dat fiind faptul că pârâta nu a dat curs invitaţiei reclamantei de a reglementa raporturile juridice dintre ele, nu şi-a onorat obligaţiile contractuale constând în plata chiriei, tribunalul a apreciat că aceasta a încălcat prevederile art. 1430 C. civ., astfel încât solicitarea reclamantei de a se dispune evacuarea pârâtei este întemeiată, în condiţiile în care aceasta nu mai deţine un titlu care să-i justifice posesia imobilului.
Apelul formulat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 114 din 1 noiembrie 2007 pronunţată în Dosar nr. 731/32/2007 al Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a respins criticile referitoare la modul de soluţionare al excepţiilor privind lipsa de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii cu motivarea că acestea vizează capătul de cerere din acţiune la judecarea cărora reclamanta a renunţat, conform încheierii din 4 octombrie 2006.
De asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost corect respinsă în condiţiile în care dreptul litigios vizează folosinţa imobilului, ipoteză în care reclamanta, în calitate de locator nu trebuie să facă dovada calităţii sale de proprietar asupra bunului închiriat, dovadă cerută doar în considerarea caracterului personal şi nu real al acţiunii. Pentru identitate de raţiune, tribunalul, aplicând corect dispoziţiile art. 64 C. proc. civ. a reţinut că cererea pentru arătarea titularului dreptului este admisibilă numai în cazul acţiunilor în care reclamanta pretinde un drept real asupra lucrului, motiv pentru care a respins şi această cerere, care de altfel a fost formulată de pârâtă, cu încălcarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. proc. civ., adică după primul termen de judecată.
În privinţa modului de soluţionare a fondului litigiului, curtea de apel, a arătat, în plus faţă de considerentele avute în vedere de prima instanţă, că, în realitate, pârâta nu a contestat niciodată autoarei reclamantei capacitatea de a închiria valabil bunul din litigiu, manifestând o tare conduită abia din momentul în care reclamanta i-a solicitat iniţial să încheie un nou contract de închiriere şi apoi să-şi îndeplinească obligaţia de restituire a bunului.
De asemenea, susţinerea apelantei în sensul că ar deţine spaţiul din litigiu în temeiul unui contract încheiat cu S.C.M. S. este contrazisă de împrejurarea că această din urmă societate avea încheiate, în calitate de locatar, contracte de închiriere, respectiv asociere, cu autoarea reclamantei. Prin urmare, reţine instanţa de apel, dacă S.C.M. S. ar fi fost titulara unui drept de administrare sau proprietate cu privire la acest imobil, nu exista nicio raţiune pentru a închiria acelaşi imobil de la S.C.M. A.C.
Totodată, instanţa de apel, a constatat că este în imposibilitate de a se pronunţa cu privire la excepţiile invocate de apelantă după acordarea cuvântului pe fond, cu motivarea că în realitate, acestea reprezintă motive noi de apel care nu au fost invocate în condiţiile art. 292 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.C. SRL Bacău, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că deşi instanţa de apel face referire la modul de soluţionare de către tribunal a cererii de arătare a titularului dreptului, în realitate nu se pronunţă în sensul admiterii sau respingerii criticilor formulate, încălcând, în plus şi prevederile art. 296 C. proc. civ. - conform cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea - în condiţiile în care a motivat că această cerere a fost formulată doar la al doilea termen de judecată, deşi la fond nu s-a pus în discuţie tardivitatea acestei cereri. Pe de altă parte, având în vedere modificarea acţiunii de către reclamantă, la data de 15 decembrie 2006 - făcută cu nerespectarea prevederilor art. 112 C. proc. civ. - este evident eronată susţinerea instanţei de apel.
A doua critică vizează faptul că în mod greşit curtea de apel nu s-a pronunţat cu privire la excepţiile formulate după acordarea cuvântului pe fond, câtă vreme acestea sunt excepţii de ordine publică, şi potrivit legii, pot fi ridicate în orice stare a pricinii, iar în ipoteza în care instanţa le-ar fi considerat tardive trebuia să le respingă ca atare, şi nu să omită a se pronunţa.
Prin ultimul motiv de recurs decizia este criticată sub aspectul modului de soluţionare a fondului litigiului, care de asemenea este greşit, în condiţiile în care s-a ignorat împrejurarea esenţială că, contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, de care s-a prevalat reclamanta ca temei al cererii sale de evacuare a fost contestat, inclusiv în justiţie, deoarece nu are determinată suprafaţa închiriată, fiind de fapt un act încheiat din eroare, preluat de la fostul administrator al societăţii.
În aceste condiţii, arată recurenta, calitatea de locator a S.C.C.A. A.C. - autoarea reclamantei - nu a fost dovedită, ci permanent contestată, iar în lipsa contractelor în original, nici reclamanta nu şi-a justificat pretenţiile, cum greşit au reţinut ambele instanţe.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea constată că este neîntemeiat respingându-l ca atare.
1. Deşi prin primul motiv recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor referitoare la modul de soluţionare a cererii privind arătarea titularului dreptului, aceasta arată că i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac deoarece curtea de apel a apreciat cererea formulată în temeiul art. 64 C. proc. civ. ca fiind tardivă.
Această dezvoltare a criticii este nu doar contradictorie, dar şi contrară realităţii. Astfel, instanţa de apel, respingând criticile formulate sub acest aspect a arătat în considerentele deciziei atacate, că raportat la obiectul şi temeiul cererii de chemare în judecată, în mod corect tribunalul a respins cererea, în considerarea faptului că pârâtul poate formula o atare cerere doar în ipoteza în care „a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului”, după cum rezultă expres din prevederile art. 64 C. proc. civ. Or, în speţă reclamanta nu a invocat un drept real asupra bunului din litigiu cererea sa având caracterul unei acţiuni personale derivate din contractul de închiriere a cărui durată a expirat. Prin urmare, acesta a fost argumentul în baza căruia au fost respinse criticile formulate sub acest aspect, chiar dacă s-a reţinut şi împrejurarea că cererea pentru arătarea titularului dreptului a fost depusă doar la al doilea termen de judecată. Faptul că instanţa de apel nu a considerat cererea ca fiind tardivă, reiese tocmai din analiza condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite conform art. 64 C. proc. civ., pentru admisibilitatea unei atari cereri.
2. În privinţa omisiunii instanţei de apel de a se pronunţa asupra excepţiilor invocate după acordarea cuvântului pe fond, recurenta formulează de asemenea o critică nefondată apreciind că acestea pot fi invocate în orice stare a pricinii, adică inclusiv după acordarea cuvântului pe fond.
O atare interpretare este eronată, deoarece conform art. 292 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel va analiza hotărârea primei instanţe prin prisma motivelor de fapt şi de drept arătate în motivarea apelului şi respectiv a excepţiilor de procedură ridicate conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. precum şi a celor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu potrivit art. 295 C. proc. civ. Este real faptul că motivele de ordine publică pot fi invocate în orice stare a pricinii, adică inclusiv în recurs, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., însă momentul procedural până la care acestea pot fi invocate este acela al includerii dezbaterilor conform art. 150 C. proc. civ. după cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
3. Referitor la modul de soluţionare a fondului litigiului, justificat au argumentat ambele instanţe că reclamanta preluând prin divizare o parte a patrimoniului autoarei sale, inclusiv contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, a cărui durată a expirat la 31 decembrie 2005 şi în considerarea refuzului pârâtei de a-şi reglementa situaţia prin încheierea unui noi contract, evacuarea acesteia din spaţiul în litigiu este întemeiată conform art. 1430 C. civ. Din această perspectivă prin contestarea valabilităţii titlului reclamantei şi respectiv a autoarei sale, recurenta îşi neagă propriul titlu în baza căruia a utilizat imobilul din litigiu.
În concluzie, decizia atacată, fiind legală va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de reclamantă, ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.C. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 114 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2582/2008. Comercial. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2584/2008. Comercial. Acţiune în... → |
|---|
