ICCJ. Decizia nr. 2586/2008. Comercial. Nulitate societate. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2586/2008
Dosar nr. 4704/97/2006
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1219/CA din 12 septembrie 2007 a admis acţiunea reclamantului Baroul Hunedoara şi a constatat nulitatea societăţilor comerciale pârâte SC A.A.C.G. SRL Petroşani, SC J.C. SRL Deva, SC L.C. SRL Deva, SC M.A. SRL Deva, SC O.C. SRL Orăştie, SC P.L. SRL Deva şi SC T.J.C. SRL Hunedoara, precum şi dizolvarea de drept a acestora şi trecerea lor în procedura de lichidare desemnând lichidator pe SC A.B.E.I. Ipurl Hunedoara.
A fost respinsă acţiunea reclamantei faţă de pârâtele SC B.L. SRL Călan, SC C.L.C. SRL Hunedoara, C.E.I., persoană fizică, SC I.C.C. SRL Vulcan, SC I.V.D.L.C. SRL Brad, SC L.C. SRL Deva, SC M.L.C. SRL Hunedoara şi SC Q.L.C. SRL Hunedoara întrucât acestea au înlăturat neregularitatea imputată prin cererea de chemare în judecată.
Totodată s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC P.L. SRL împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Justiţiei şi M.E.F.
Pentru a pronunţa soluţia de admitere a acţiunii reclamantei instanţa de fond a reţinut că societăţile pârâte au ca obiect unic de activitate „activităţi juridice în cod C.A.E.N.”, care este contrar ordinii publice care reglementează o atare activitate numai în favoarea anumitor categorii profesionale expres prevăzute de Legea nr. 51/1995 şi Legea nr. 36/1995, respectiv pentru avocaţi şi notari.
S-a mai reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 2-4 din Legea nr. 514/2003 privind consilierii juridici, care îşi desfăşoară activitatea fie ca salariat în baza unui contract de muncă încheiat cu angajatorul, persoană juridică de drept privat, fie ca funcţionar public, conform legii la o persoană juridică de drept public.
Conform art. 20 din acelaşi act juridic este permisă asocierea consilierilor juridici numai sub forma asociaţiilor cu caracter profesional având ca scop apărarea intereselor acestora şi nu formarea societăţilor comerciale ce urmăresc obţinerea de profit.
S-a reţinut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 31/1990 privitoare la cazul de nulitate a unei societăţi comerciale al cărui obiect este ilicit sau contrar ordinii publice.
Prin Decizia nr. 5/A din 25 ianuarie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de SC A.A.C.G. SRL Petroşani, SC L.C. SRL Deva şi SC P.L. SRL Deva împotriva hotărârii instanţei de fond.
A luat act de renunţarea la judecata apelului de către pârâta SC O.C. SRL Orăştie împotriva aceleiaşi hotărâri.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs pârâtele SC A.A.C.G. SRL Petroşani, SC L.C. SRL Deva şi SC P.L. SRL Deva.
Recursul pârâtei SC A.A.C.G. SRL Petroşani este netimbrat.
Pentru termenul de astăzi aceasta a fost citată cu menţiunea de a achita 19,5 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar conform dovezii aflată la fila 10 dosar recurs, obligaţie legală pe care aceasta în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit-o.
Şi recursul pârâtei SC P.L. SRL Deva este insuficient timbrat, aceasta neachitând timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum a fost înştiinţată prin dovada de la fila 16, de îndeplinirea procedurii de citare pentru termenul de astăzi.
Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii, motive de casare şi reţinând că recurentele nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa de timbru, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, urmează să anuleze recursul pârâtei SC A.A.C.G. SRL Petroşani ca netimbrat, iar pe cel al pârâtei SC P.L. SRL Deva ca insuficient timbrat.
Recursul pârâtei SC L.C. SRL Deva este nul, recursul a fost declarat la 15 februarie 2008, iar motivele de recurs s-au depus la Înalta Curte la 19 septembrie 2008.
Art. 303 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termen legal.
În cauză, declaraţia de recurs s-a făcut în termenul prevăzut de lege, însă motivele de casare s-au depus la 19 septembrie 2008, cu depăşirea termenului legal prevăzut.
Ca urmare, neexistând în cauză nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, instanţa va constata conform art. 306 C. proc. civ., că recursul declarat de pârâtă este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC A.A.C.G. SRL Petroşani împotriva Deciziei nr. 5/A din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC L.C. SRL Deva împotriva aceleiaşi decizii.
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC P.L. SRL Deva împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2584/2008. Comercial. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 2587/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
---|