ICCJ. Decizia nr. 2665/2008. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2665/2008
Dosar nr. 677/1259/2007
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 aprilie 2006, reclamantul B.B. a chemat în judecată pe pârâtul U.C., administratorul SC C. SRL Câmpulung, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună evacuarea pârâtului din spaţiul pe care-l foloseşte (pivniţă), din imobilul proprietatea sa, aflat în Câmpulung, strada Republicii nr. 25.
La data de 13 octombrie 2006, prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 80 - 83 Dosar nr. 1455/2006) reclamantul şi-a precizat acţiunea solicitând, în plus, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 500 lei, sumă compusă din 240 lei ce reprezintă chiria neachitată pe ultimele 6 luni.
Pârâtul U.C. a formulat cerere reconvenţională, prin care, la rândul său, a solicitat ca reclamantul B.B. să fie obligat să-l despăgubească cu contravaloarea îmbunătăţirilor pe care le-a adus spaţiului închiriat şi pe care le-a cuantificat la suma de 35.000.000 lei.
Prin sentinţa nr. 777/C din 13 iulie 2007, Tribunalul Comercial Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de reclamantul - pârât B.B. în cererea reconvenţională, a admis cererea principală formulată de reclamantul - pârât B.B. împotriva pârâtei SC C. SRL Câmpulung, prin administrator U.C. şi a dispus evacuarea pârâtei - reclamante SC C. SRL din spaţiul (pivniţă) situat în Municipiul Câmpulung, judeţul Argeş.
Totodată a admis în parte cererea reconvenţională pentru suma de 13.524 lei.
Împotriva sentinţei nr. 777/C din 13 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, în termen legal, au declarat apel atât reclamantul B.B., cât şi pârâta SC C. SRL Câmpulung, prin administrator U.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul reclamantului că instanţa de apel a rezolvat corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia în cererea reconvenţională, nefiind incidente dispoziţiile speciale ale art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind obligaţia statului sau unităţii deţinătoare de despăgubire pentru îmbunătăţirile aduse la imobilele preluate fără titlu, în condiţiile în care acesta a dobândit bunul imobil de la persoanele cărora le-a fost retrocedat, iar la data cumpărării spaţiul în litigiu era deja transformat şi a beneficiat de aceasta culegând fructele proprietăţii, ca spaţiu comercial şi nu ca pivniţă, deşi nu a contribuit la amenajarea acesteia.
Cât priveşte formularea cererii reconvenţionale de către U.C. în nume propriu, curtea de apel a făcut trimiterea la încheierea din 13 iunie 2007.
Pe fond, a reţinut că lucrările măresc valoarea imobilului, nefiind lucrări de întreţinere şi au fost făcute cu acordul fostului proprietar, faţă de procesul verbal din 3 mai 1994 (fila 28).
Cât priveşte apelul pârâtei, instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei tehnice (fila 45), care a concluzionat în lipsa unei documentaţii tehnice de execuţie prin raportare la valoarea de piaţă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamantul, în termenul legal, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea poate fi recurată atunci când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
A arătat că instanţa de apel a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia în cererea reconvenţională întrucât în speţă îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind vorba de un imobil preluat fără titlu valabil, potrivit sentinţei civile nr. 2420 din 28 iunie 1993, rămasă irevocabilă.
Ceea ce interesează este situaţia juridică a imobilului şi nu calitatea proprietarului. Dobândind imobilul prin cumpărare, reclamantul a dobândit şi dreptul de a invoca toate excepţiile şi apărările pe care le putea formula şi proprietarul iniţial.
Totodată, prin contract a cumpărat un spaţiu având destinaţia de beci, transformarea nefiindu-i opozabilă şi făcută cu rea credinţă.
Cât priveşte fondul cererii reconvenţionale a arătat că cererea a fost formulată de U.C. încât, în mod nelegal, a fost obligat către SC C. SRL.
Pe fond, faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 43 din O.G. nr. 40/1999 coroborate cu art. 1429 C. civ., se pot acorda despăgubiri pentru îmbunătăţirile necesare şi utile numai dacă prin acestea nu se schimbă destinaţia spaţiului respectiv numai dacă acestea sunt necesare şi utile, raportat la destinaţia pe care spaţiul o are, ceea ce în cauză nu se regăseşte.
Totodată, îmbunătăţirile trebuie executate legal şi dovedite cu acte justificative ceea ce, de asemenea, nu rezultă din probele dosarului, sens în care recurentul a făcut o trimitere la probele administrate în cauză.
În fine, a arătat că instanţa de apel a procedat greşit la respingerea cererii de refacere a probei cu expertiză în sensul raportării doar la bunurile enumerate prin cererea reconvenţională, depăşindu-se astfel obiectul cererii de chemare în judecată contrar art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Privitor la modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, se constată că, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, text care reglementează regimul despăgubirilor la care au dreptul chiriaşii pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile, deoarece legea specială vizează în această situaţie spaţiile cu destinaţie de locuinţă şi anumite persoane, respectiv pe beneficiarii retrocedării pe care îi protejează fiind subiecte calificate şi nu pe subdobânditorii bunului.
Aceste norme sunt speciale şi regimul juridic este aplicabil doar destinatarilor identificaţi expres de legiuitor.
În cazul în care raportul juridic nu se naşte în relaţia chiriaş - stat - beneficiarul normei de restituire, nici regula de la art. 48 alin. (3) din lege nu este aplicabilă, ci normele de drept comun.
Prin urmare, este greşită susţinerea recurentului că poate opune aceleaşi excepţii pe care le-ar fi putut opune foştii proprietari, beneficiari ai retrocedării bunului, în sensul că despăgubirile sunt suportate de stat.
Prin urmare, recurentul nu poate susţine din această perspectivă că nu îi este opozabilă transformarea spaţiului şi nu datorează sporul de valoare chiar în condiţiile în care a fost achiziţionat ca beci, de vreme ce era deja transformat în spaţiu comercial (bar) la data achiziţionării aşa cum se menţionează şi în actul juridic şi l-a închiriat cu această destinaţie, fiind incidente dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 1444 C. civ.
Cât priveşte titularul dreptului, rezultă cu evidenţă că cererea reconvenţională a fost formulată de U.C., în calitate de administrator al societăţii comerciale - parte în contractul de închiriere, faţă de care a şi căzut în pretenţii, încât nici această critică nu poate fi primită.
Referitor la fondul cererii reconvenţionale, raportarea recurentei la dispoziţiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 43 din O.G. nr. 40/1999 este greşită pentru considerentele deja arătate.
În privinţa dispoziţiilor art. 1429 C. civ., acestea nu au fost încălcate în cauză, deoarece a existat acordul locatorului anterior pentru efectuarea îmbunătăţirilor, ele au sporit valoarea bunului, iar aspectele legate de aprecierea probelor excede analizei în recurs.
Nu se poate reţine nici încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ. faţă de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost precizată în sensul admiterii acesteia, conform concluziilor expertizei tehnice, limită în care instanţa s-a şi pronunţat.
Faţă de această situaţie, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.B. împotriva Deciziei nr. 143/A/C din 14 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2661/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2666/2008. Comercial. întoarcere executare.... → |
|---|
