ICCJ. Decizia nr. 2685/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2685/2008
Dosar nr. 1903/59/2006
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta SC A. SA Timişoara a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate nulitatea actului intitulat proces-verbal de recepţie, încheiat la 30 noiembrie 1998.
Prin sentinţa nr. 22/PI din 16 ianuarie 2006, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Hotărârea instanţei de fond a fost apelată de către reclamantă, iar prin Decizia nr. 271/R/Com din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa fondului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC O.R.E.M. SRL Timişoara, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând desfiinţarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.G nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată.
Constatând că recursul nu fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 2 octombrie 2008, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta SC O.R.E.M. SRL Timişoara, împotriva Deciziei nr. 271/R/Com din 29 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia COMERCIALĂ, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2683/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2691/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
---|