ICCJ. Decizia nr. 2686/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2686/2008

Dosar nr. 4000/112/2006

Şedinţa publică de la 2 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia comercială de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 394 din 29 iunie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.T.I. SRL Bistriţa cu sediul social în municipiul Bistriţa judeţul Bistriţa Năsăud, împotriva pârâtei SC J.I. SRL Bistriţa cu sediul social în municipiul Bistriţa judeţul Bistriţa Năsăud, în sensul că a dispus anularea transferului dreptului de proprietate asupra autobuzului turistic marca MAN tip RHC 414 LION5COACH, înmatriculat iniţial cu nr. BN-24-xxx şi cu nr. nou BN-03- xxx către pârâta SC J.I. SRL Bistriţa şi obligând pârâta să predea reclamantei autovehiculul descris anterior. De asemenea, a mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1012 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut, în principal, că între cele două societăţi comerciale au existat relaţii comerciale, respectiv pârâta a livrat reclamantei diverse cantităţi de oţel beton şi sârmă zincată, în cursul anului 2005.

Din actul notarial intitulat „Declaraţie” autentificat cu încheierea de autentificare nr. 2648/9 august 2005 de B.N.P. V.M. din Bistriţa şi din înscrisul intitulat „Minută” încheiat în data de 19 decembrie 2005 între societatea reclamantă reprezentată de S.S. administratorul societăţii şi societatea pârâtă reprezentantă prin P.I. administratorul societăţii rezultă că a fost stinsă în totalitate creanţa reclamantei faţă de pârâtă reprezentând preţul materialelor mai sus menţionate, prin achitarea sumelor de 555.520.000 lei în data de 24 mai 2005 (cu titlu de avans) şi 70.000.000 lei, la care se adaugă contravaloarea părţilor sociale deţinute de S.S. la pârâta SC J.I. SRL Bistriţa cesionate numitului P.I.

După această dată, 19 decembrie 2005, reclamanta nu mai avea nici o obligaţie faţă de pârâtă pentru materialele livrate, în consecinţă pretinsa compensare realizată prin ordinul de compensare întocmit în data de 17 septembrie 2006 este lipsită de cauză.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 245 din 8 noiembrie 2007, a constatat nulitatea apelului declarat de pârâta SC J.I. SRL Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 394 pronunţată la data de 29 iunie 2007 de către Tribunalul Bistriţa.

Instanţa de apel, în fundamentarea acestei soluţii a apreciat, în esenţă, că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată şi comunicată cu apelanta înainte de data certă de înregistrare a convenţiei de asistenţă juridică din 24 iulie 2007, astfel că în cauză nu sunt date a fi aplicabile prevederile art. 69 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai reţinut că, la data de 24 iulie 2007, figura ca administrator al pârâtei apelante numitul P.I. şi mandatul său de administrator a încetat anterior, respectiv la data de 23 martie 2007 aşa cum s-a atestat în actul adiţional de modificare a actului constitutiv al SC J.I. SRL Bistriţa, act ce s-a menţionat la O.R.C. abia la 7 noiembrie 2007 cu încheierea nr. 4351 pronunţată de judecătorul delegat la registrul comerţului cu o zi înainte de prezentul termen de judecată al apelului.

Aşadar la data de 25 iulie 2007 când s-a înregistrat apelul declarat de societatea pârâtă, numitul P.I. nu mai deţinea calitatea de administrator şi nu mai putea angaja SC J.I. SRL Bistriţa faţă de terţi şi nici în justiţie, actul de revocare a mandatului fiind opozabil încă din 23 martie 2007, chiar dacă a fost înregistrat la Registrul Comerţului la data de 7 noiembrie 2007.

Noul administrator al societăţii pârâte a încheiat un nou contract de asistenţă juridică cu un nou avocat, la data de 21 septembrie 2007, având ca obiect asistenţă juridică şi reprezentare în dosarul nr. 4000/112/2006 al Curţii de Apel Cluj. Rezultă că în acest contract avocatul nu a fost împuternicit să declare calea de atac a apelului şi numai să exercite activităţi specifice profesiei de avocat în faza procesuală a apelului aflat în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Lipsa semnăturii apelantului de pe cererea de apel, respectiv semnătura socială a administratorului desemnat conform regulilor specifice de funcţionare a societăţilor comerciale ori lipsa dovezii unei astfel de împuterniciri conduce la nulitatea actului de procedură vizat aşa cum reiese din dispoziţiile art. 161 corelat cu art. 287 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Pe de altă parte, semnarea de către noul avocat desemnat de pârâtă a scriptului privind completarea motivelor de apel nu poate fi calificată ca fiind o complinire a lipsei de semnătură.

În final s-a apreciat că manifestarea de voinţă care investeşte instanţa de apel este materializată în declaraţia de apel originară din data de 25 iulie 2007, iar scriptul depus separat la data de 27 septembrie 2007 vizează completarea motivelor de apel, motive care se pot depune până la prima zi de înfăţişare sub sancţiunea decăderii conform art. 287 alin. (2) C. proc. civ., spre deosebire de declaraţia de apel care trebuie formulată în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii după distincţiile prevăzute la art. 284 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 245 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC J.I. SRL Bistriţa care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că numitul P.I., fostul administrator, în numele şi pentru SC J.I. SRL Bistriţa, în baza art. 987 C. civ., a încheiat Contractul de asistenţă juridică nr. 64/2007 ca o gestiune a intereselor altei persoane, pentru fondul litigiului din dosarul nr. 4000/112/2006. Prin încheierea Contractului de asistenţă juridică nr. 64/2007, P.I. a continuat gestionarea intereselor SC J.I. SRL, pe care însăşi acesta a iniţiat-o prin Contractul de asistenţă juridică nr. 40/2007 şi ulterior a continuat-o prin Contractul de asistenţă juridică nr. 26a/2007 cu un nou avocat.

Mai mult, la termenul din 27 septembrie 2007, pârâta SC J.I. SRL a depus completare la motivele de apel, parte integrantă a cererii de apel semnate de avocatul desemnat prin contractul de asistenţă juridică nr. 26a din 21 septembrie 2007.

Intimata-reclamantă SC D.T.I. SRL Bistriţa a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul pârâtei SC J.I. SRL pentru considerentele care vor fi expuse.

Este de necontestat că dispoziţiile imperative ale art. 287 (1) C. proc. civ., stabilesc că cererea de apel va cuprinde: numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar, arătarea hotărârii care se atacă, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, dovezile invocate în soluţionarea apelului şi semnătura.

Cerinţa semnăturii este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, iar dacă intimatul invocă lipsa semnăturii, apelantul trebuie să semneze cererea cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, afară de cazul când este prezent în instanţă şi când obligaţia de a semna cererea trebuie îndeplinită chiar în acea şedinţă publică.

Din verificarea întregii documentaţii apare fără echivoc că cererea de apel a pârâtei SC J.I. SRL Bistriţa a fost înregistrată la data de 25 iulie 2007, în termen legal, fiind semnată de av. P.E., conform împuternicirii avocaţiale din data de 24 iulie 2007, care atestă că se pot exercita următoarele activităţi: apel, declarare, motivare şi susţinere apel.

De remarcat că şi în faza procesuală a fondului, pârâta SC J.I. SRL Bistriţa a fost reprezentată de avocat în baza contractului de asistenţă juridică nr. 40 din 30 ianuarie 2007, avocatul P.V. fiind desemnat a exercita următoarele activităţi: depunere întâmpinare şi asistenţă juridică privind anularea contractului de vânzare cumpărare.

Ulterior, la data de 21 septembrie 2007, a fost încheiat un nou contract de asistenţă juridică, cu nr. 26a, având ca obiect asistenţă juridică şi reprezentare a SC J.I. SRL în dosarul nr. 4000/112/2006 al Curţii de Apel Cluj, iar avocatul ales a depus, la data de 27 septembrie 2007, o completare la motivele de apel iniţiale. Acest ultim contract de asistenţă juridică a fost semnat de pârâtă prin administrator J.T.I.

În acest context, apare cât se poate de evident, că manifestarea de voinţă a societăţii pârâte, pe tot parcursul procesului, a fost aceea de a fi reprezentată şi de a-şi formula apărările corespunzătoare fiecărui stadiu procesual. De asemenea, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că lipsa semnăturii se poate totuşi îndeplini în tot cursul judecăţii, iar dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

Pentru aceste raţiuni, urmează a admite recursul declarat de pârâta SC J.I. SRL Bistriţa împotriva deciziei nr. 245 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, iar în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C. proc. civ., având în vedere că instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC J.I. SRL Bistriţa, împotriva deciziei nr. 245 din 8 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2686/2008. Comercial