ICCJ. Decizia nr. 2690/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2690/2008
Dosar nr. 914/57/2007
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr116/ C din 21 februarie 2006, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL cu sediul social în oraşul Dumbrăveni judeţul Sibiu împotriva pârâţilor O. Dumbrăveni şi C.L.O. Dumbrăveni reprezentate prin primar, în sensul că a constatat încetarea contractului de concesiune nr. 3563 din 22 octombrie 1999 prin denunţare unilaterală de către concedent.
Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 147,415,26 Ron cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor de retur, respectiv contravaloarea investiţiilor realizate, actualizate până la 31 octombrie 2005, precum şi la plata dobânzii legale datorată începând cu data de 31 octombrie 2005 şi până la data plăţii în favoarea reclamantei.
Au mai fost respinse celelalte capete de cerere şi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O. Dumbrăveni şi a P.O. Dumbrăveni.
În final au fost obligate pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.174,82 Ron cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.
S-a reţinut, în principal că prin contractul de concesiune încheiat la data de 18 octombrie 1999, C.L.O. Dumbrăveni, în numele oraşului Dumbrăveni, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică şi privată, reprezentate prin P., în calitate de concedent, a concesionat reclamantului în baza hotărârii nr. 83/1999 Serviciul Public de Gospodărie Comunală şi de furnizare cu apă a oraşului pe o perioadă de 49 ani.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O. Dumbrăveni şi a P.O. invocată în cauză nu poate fi primită având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 219/1998 raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1) teza I, art. 19 şi art. 19 şi art. 15 din Legea nr. 215/2001 şi al art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 întrucât C.L. reprezintă organul deliberativ al persoanei juridice de drept public care este oraşul Dumbrăveni şi care acţionează numai ca reprezentant al persoanei juridice.
Potrivit clauzelor contractuale reclamantei i s-a atribuit gestiunea acestor servicii urmând ca aceasta să achite redevenţa, să realizeze un anumit program investiţional şi să preia riscul conducerii serviciului public sub controlul autorităţii administrative în schimbul dreptului de a percepe de la utilizatori sau beneficiarii serviciului public, taxele pentru serviciile prestate conform caietului de sarcini aprobat prin decizia autorităţii publice, respectiv hotărârile nr. 83 şi 97 din 1999.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 104/ A din 14 iunie 2006, a admis apelurile formulate de pârâţii C.O. Dumbrăveni şi Primarul D.T.D. împotriva sentinţei civile nr. 116/ C din 21 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială. De asemenea, a fost admis şi apelul reclamantei SC P. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că tribunalul a greşit soluţionând procesul în contradictoriu cu o persoană a cărei obligaţie opusă de reclamant este lipsită de cauză juridică şi deci este nulă conform art. 906 C. civ. Nici pe fond nu au fost date efecte juridice cuvenite înscrisurilor aflate la dosar, din care rezultă o anumită conduită a C.L. cu relevanţă juridică în îndeplinirea obligaţiilor asumate de contractant şi în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 219/1998 în ipotezele întreruperii raporturilor contractuale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 269 din 19 ianuarie 2007, cu opinie majoritară a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SRL împotriva deciziei nr. 104 din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru judecarea apelului în fond. În fundamentarea acestei hotărâri s-a stabilit că instanţa de fond a soluţionat acţiunea în contradictoriu cu toate părţile, rezolvând procesul de fond, situaţie în care instanţa de apel în mod greşit a considerat incident în cauză art. 297 C. proc. civ. şi nu a procedat la judecarea pe fond a apelurilor.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin decizia comercială nr. 111/ A din 14 decembrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC P. SRL şi pârâţii C.O. Dumbrăveni şi Primarul D.T.D. împotriva sentinţei nr. 116/ C din 21 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în esenţă, fiind preluate toate argumentele instanţei de fond.
Împotriva deciziei comerciale nr. 111/ A din 14 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC P. SRL cât şi pârâţii C.O. Dumbrăveni şi O. Dumbrăveni, prin P., care au criticat aceiaşi hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează.
Recurenta-reclamantă SC P. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 217.936 Ron reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată pentru fiecare fază procesuală. Există în raportul de expertiză, contrar celor expuse de instanţa de apel, calcule care precizează că pentru 625 zile întârziere suma datorată este de 217.936 Ron, în concordanţă cu dispoziţiile contractuale referitoare la plata penalităţilor.
Recurenţii pârâţi C.L.O. Dumbrăveni şi O. Dumbrăveni, au solicitat la rândul lor, în baza art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că hotărârile s-au dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, prin aceea că în realitate competenţa revenea instanţei de contencios administrativ, fiind vorba despre rezilierea unui contract de concesiune, guvernat de Legea nr. 554/2004. De asemenea, greşit nu a fost reţinut de instanţa de apel şi aspectul că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune a acţiunii introduse de SC P. SRL, precum şi încălcarea dreptului la apărare, deoarece aceiaşi instanţă a ignorat cererea de amânare a judecăţii apelului pentru lipsă de apărare fără nici o justificare.
Fiecare parte a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului părţii adverse.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2005, reclamanta SC P. SRL a solicitat obligarea pârâţilor, ca urmare a rezilierii contractului de concesiune încheiat la data de 18 octombrie 1999, la plata sumei de 1.162.330.142 lei cu titlu de contravaloare investiţii şi reparaţii curente, a sumei de 500.000.000 lei reprezentând daunele interese pentru pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsit şi în final, la plata dobânzii legale de la data scadenţei pentru investiţiile şi cheltuielile efectuate, sumă precizată la valoarea de 300.000.000 lei.
Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul T.C., a evidenţiat că valoarea lucrărilor executate şi facturate este în cuantum de 1.162.330.142 lei iar actualizarea cu rata medie lunară de inflaţie pentru perioada 10 mai 2003 – 31 octombrie 2005 totalizează 311.823.460 lei.
Din această perspectivă, corect s-a apreciat că reclamanta concesionară a realizat investiţiile stabilite prin caietul de sarcini, iar concendentul, pentru a obţine proprietatea asupra acestor bunuri, în spiritul principiului echilibrului financiar al concesiunii, va trebui să achite o justă despăgubire în cuantum de 1.474.152.600 Rol.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta reclamantă în sensul că mai trebuiau obligate pârâtele şi la plata sumei de 217.936 Ron reprezentând penalităţi de întârziere, prin aceea că, prin manifestarea lor liberă de voinţă părţile contractante nu au prevăzut expres penalităţile de întârziere, iar în lipsa unei astfel de clauze, chiar dacă expertul a calculat cuantumul unor asemenea sume, nu pot fi acordate.
Şi cheltuielile de judecată au fost bine apreciate, în concordanţă cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pentru fiecare fază procesuală şi conform cu admiterea sau respingerea pretenţiilor solicitate.
Nici criticile pârâţilor C.L.O. Dumbrăveni şi O. Dumbrăveni prin P. nu sunt justificate, greşit susţinându-se de recurenţi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., hotărârile fiind date cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Din verificarea documentaţiei existente la dosar, rezultă fără echivoc că între părţi a fost încheiat un contract de concesiune datat 18 octombrie 1999 şi înregistrat sub nr. 3563 din 22 octombrie 1999, raportul juridic dintre părţi fiind născut cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia de casare nr. 269 din 19 ianuarie 2007, a dezlegat această problemă, considerând că obiectul litigiului este de natură comercială, impunându-se judecarea apelului în fond de secţia comercială a instanţei de apel.
Instanţa de apel a respectat în egală măsură dreptul la apărare al părţilor, dispunând prin încheierea din 7 septembrie 2007 amânarea cauzei la cererea pârâţilor, iar cu ocazia judecării apelului la 30 noiembrie 2007, având în vedere o nouă cerere de amânare a cauzei cerută tot de pârâţi, a amânat pronunţarea la 7 decembrie 2007 pentru a fi depuse note scrise.
Este unanim recunoscut că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Amplu documentat şi bine argumentat, prin încheierea de şedinţă din 5 iulie 2005, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei nu este prescrisă, în contextul art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, procedând la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondate, toate recursurile îndreptate împotriva deciziei comerciale nr. 111/ A din 14 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Dumbrăveni, împotriva deciziei nr. 111/ A din 14 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâţii C.L.O. Dumbrăveni şi O. Dumbrăveni prin P., împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2686/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2741/2008. Comercial → |
|---|
