ICCJ. Decizia nr. 2701/2008. Comercial. Obligatia de a face. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2701/2008
Dosar nr. 11438/1/2007
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 824 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC K.U.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Bucureşti, prin care a solicitat desemnarea unui expert pentru a analiza gestiunea societăţii pârâte în perioada mai 2002-2003.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care prin Decizia nr. 461 din 20 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Decizia sus menţionată a fost recurată de reclamantă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4647 din 12 octombrie 2005 a admis recursul, a modificat decizia atacată şi după admiterea apelului, a schimbat în tot sentinţa fondului, în sensul că a admis cererea de desemnare a expertului stabilind în sarcina Tribunalului Bucureşti obligaţia de a-l nominaliza.
Urmare a deciziei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 8709 din 20 octombrie 2006, prin care a nominalizat expertul, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.
Sentinţa nr. 8709 a Tribunalului Bucureşti a fost apelată de pârâta SC M. SA Bucureşti, iar prin Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC M. SA Bucureşti, iar prin Decizia nr. 4024 din 6 decembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul pârâtei.
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2007, revizuenta SC M. SA Bucureşti a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 4024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Revizuenta a indicat ca temei de drept al cererii, în mod generic, dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., fără însă a arăta motivele pentru care se solicită revizuirea deciziei atacate, precizând doar că va depune completarea motivelor de revizuire, după redactarea deciziei.
Fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care reglementează revizuirea, sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, pentru motivele prevăzute la pct. 1-9 ale textului de lege sus citat.
Faţă de dispoziţiile imperative ale art. 322 C. proc. civ. şi analizând decizia atacată sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire, se constată că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege sus menţionat, având în vedere că prin Decizia nr. 4024 din 6 decembrie 2007 nu s-a evocat fondul cauzei, decizia nefiind astfel susceptibilă de retractare pe calea revizuirii.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de revizuenta SC M. SA Bucureşti, privind revizuirea Deciziei nr. 4024 din 6 decembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2697/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2705/2008. Comercial. Conflict de... → |
---|