ICCJ. Decizia nr. 2807/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2807/2008
Dosar nr. 5385/3/2007
Şedinţa publică din 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8055 din 14 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, iar pe fond acţiunea reclamantei SC G.E.S. SRL Bucureşti prin care a solicitat să se constate încetarea de plin drept a contractului de subînchiriere din 15 decembrie 2005 încheiat cu pârâta SC R.C. SRL Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit că proprietara spaţiului SC M.R.P. SRL ar fi reziliat contractul de închiriere încheiat cu SC L.Y. SRL, care la rândul său a subînchiriat pârâtei din cauza de faţă, iar aceasta a subînchiriat ulterior reclamantei.
Împrejurarea că reclamanta a încheiat la 10 aprilie 2006 contractul de închiriere pentru acelaşi spaţiu cu proprietara spaţiului, nu constituie o cauză de încetare de plin drept a contractului de subînchiriere, iar notificarea din 30 martie 2006 trimisă de reclamantă pârâtei şi ulterior, a doua zi, încheierea contractului de închiriere cu proprietara spaţiului poate semnifica o „cauză ilicită", inacceptabilă în raport de dispoziţiile art. 970 alin. (1) C. civ. şi de principiul bunei-credinţe în raporturile civile.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 540 din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că deşi proprietarul spaţiului a notificat la 30 martie 2007 pe chiriaşul SC L.Y. SRL rezilierea de drept a contractului din 1 august 2004 în temeiul art. 10, în speţă nu s-a făcut dovada că locatarul înregistra debite faţă de proprietar şi nici că s-ar fi eliberat spaţiul de locator, aşa încât nu s-a putut stabili dacă şi-a produs efectele pactul comisoriu de gradul IV.
În lipsa acestor dovezi, având în vedere şi că proprietarul spaţiului şi locatarul, devenit ulterior locator în contractul de subînchiriere nu au fost părţi în proces, instanţa de apel nu a putut aprecia dacă a intervenit rezilierea contractului de subînchiriere şi nici dacă a devenit scadentă obligaţia de restituire a garanţiei.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi acţiunii sale aşa cum a fost formulată, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică Decizia din apel pentru că nu arată motivele pe care se sprijină, neindicându-se temeiul de drept aplicabil, ea fiind astfel lipsită de posibilitatea de a putea verifica dacă s-a aplicat corect legea.
De asemenea, Decizia din apel face o greşită aplicare şi interpretare a clauzelor contractuale, respectiv a art. 10 din contractul din 1 august 2004, ce reglementa un pact comisoriu de grad IV privind rezilierea titlului locativ al SC L.Y. SRL, fără intervenţia instanţei.
În consecinţă, urmare acestei rezilieri şi contractul dintre ea şi pârâtă era reziliat în temeiul art. 7 din contractul încheiat între ele.
În final recurenta critică lipsa rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului şi administrarea acelor probe pe care le considera utile cauzei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Prin întâmpinare intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, contestând încetarea raporturilor sale contractuale cu locatarul proprietarei spaţiului.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de subînchiriere din 15 decembrie 2005 pentru spaţiul comercial de 110 mp situat în sector 2, Bucureşti, spaţiu care la rândul său pârâta îl avea subînchiriat de la SC L.Y. SRL care îl închiriase de la proprietarul SC M.R.P. SRL în temeiul contractului din 1 august 2004.
Prin acţiunea introductivă recurenta - reclamantă a solicitat constatarea încetării de drept a contractului încheiat cu intimata - pârâtă şi obligarea la restituirea garanţiei de 5.000 euro reţinută în temeiul contractului, invocând faptul că pârâta a pierdut titlul locativ asupra spaţiului întrucât contractul de închiriere al locatorului pârâtei s-a desfiinţat.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că nu s-a făcut dovada rezilierii contractului din 2004, mai mult, instanţa de apel a reţinut în finalul argumentării soluţiei date că nu poate aprecia dacă a intervenit sau nu rezilierea acelui contract, nefiind dovezi suficiente în acest sens.
Procedând astfel, instanţa de apel a dat o soluţie nelegală, deoarece, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie în aflarea adevărului, în scopul pronunţării unei soluţii temeinice şi legale putând ordona administrarea probelor pe care le considera necesare şi utile chiar dacă părţile se împotriveau.
Este adevărat că proprietarul spaţiului şi locatorul pârâtei nu au fost părţi în proces dar din contractul încheiat între reclamantă şi pârâta din cauza de faţă rezulta – a se vedea art. 7.7 din contractul aflat la dosarul judecătoriei - rezultă că respectivul contract încetează atunci când se reziliază contractul de închiriere cu proprietarul.
Deşi instanţa nu era investită cu analizarea clauzelor contractului din 2004 încheiat între proprietar şi chiriaşul iniţial, întrucât reclamanta a invocat rezilierea acelui contract şi implicit incidenţa celor convenite între părţile din litigiul de faţă în art. 7.7, instanţa de apel, urmare efectului devolutiv al apelului, trebuia să cerceteze dacă într-adevăr titlul celui care a transmis la rândul său folosinţa spaţiului pârâtei mai este în vigoare sau nu, fiind subînţeles că dreptul de folosinţă al reclamantei asupra spaţiului nu poate subzista în condiţiile în care cea care i l-a pus la dispoziţie, l-a pierdut.
Neprocedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală motiv pentru care recursul reclamantei va fi admis în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Întrucât situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, Curtea urmează a dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ. casarea deciziei din apel şi trimiterea cauzei aceleeaşi instanţe pentru rejudecare, urmând ca instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ordone acele probatorii de natură a-i forma convingerea în dezlegarea corectă a pricinii şi în stabilirea corectă a situaţiei de fapt ce urmează a fi apreciată în raport de clauzele convenite în contractul dintre părţi, inclusiv sub aspectul restituirii garanţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.E.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 540 din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2806/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2809/2008. Comercial → |
|---|
