ICCJ. Decizia nr. 2809/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2809/2008
Dosar nr. 12496/3/2007
Şedinţa publică din 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată sub nr. 2733/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti solicitând obligarea acestuia la predarea spaţiului situat în sector 3, în suprafaţă de 43,75 mp şi la 1.000 lei/zi întârziere daune cominatorii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că i-a fost atribuit spaţiul menţionat în baza Ordinului de repartizare nr. 244 din 7 iunie 2000 în baza Legii nr. 42/1990, încheindu-se contractul de închiriere din 20 iunie 2000, pe termen de 5 ani, începând din 7 iunie 2000.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea din 10 decembrie 2003 a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei Secţiei a VI-a comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 5703 din 3 mai 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului şi a respins acţiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanţei de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 5778 din 2 decembrie 2005 a admis recursul reclamantului P.I., a casat Decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 4434 din 5 iunie 2006 a admis excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată din oficiu şi a respins acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în baza probelor administrate în cauză că termenul de valabilitate de 5 ani al contractului de închiriere din 20 iunie 2000, pentru spaţiul în suprafaţă de 43,75 mp a expirat la 7 iunie 2005 (conform art. 4 din contract), astfel că acţiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 36 din 23 ianuarie 2007 a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei comerciale nr. 4434 din 5 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 7889 din 11 iunie 2007 a admis în parte acţiunea reclamantului P.I. şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să-i predea reclamantului spaţiul ce face obiectul litigiului, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a executat obligaţia principală a predării bunului supus locaţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 558 din 16 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 7889 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1423 C. civ., întrucât bunul închiriat nu era stricat în totalitate şi nici parţial, prin caz fortuit, fapt ce ar determina desfiinţarea de drept a contractului, că la momentul încheierii contractului de închiriere din 2000 se cunoştea foarte bine situaţia juridică a spaţiului închiriat, iar municipalitatea s-a obligat să procedeze la rezilierea contractului de închiriere din 20 decembrie 1973, expirat la momentul închirierii spaţiului către reclamant, constatându-se reaua credinţă a acesteia faţă de capitolul V art. 8 lit. b) din contract.
Împotriva menţionatei decizii pârâtul Municipiul Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În criticile formulate recurentul pârât susţine în esenţă că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, reţinându-se inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1423 C. civ., în raport de situaţia de fapt a imobilului situat în sector 3 Bucureşti, ignorându-se adresa din 21 iunie 2000 prin care SCCA V. a fost somată la predarea spaţiului şi aducerea la cunoştinţă a noului contract de închiriere.
Recurentul a precizat că în vederea eliberării spaţiului a promovat şi o acţiune având ca obiect rezilierea contractului de închiriere din 1973 şi evacuarea SCCA V.din imobilul menţionat.
Intimatul - reclamant P.I. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului.
Recursul pârâtului este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care conduc la modificarea deciziei din apel.
Astfel se constată că la baza raporturilor dintre părţi a stat contractul de închiriere din 20 iunie 2000, având ca obiect folosinţa spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă situat în Bucureşti, sector 3, în suprafaţă de 43,75 mp; că potrivit art. 4 din contract termenul de închiriere a fost stabilit de părţi la 5 ani cu începere de la 7 iunie 2000 şi până la 7 iunie 2005.
Conform precizării din 5 iunie 2006, aflată la dosar nr. 11740/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, contractul de închiriere din 20 iunie 2000, încheiat de părţile în litigiu a încetat prin ajungerea la termen conform art. 4.
Faţă de această situaţie, cum în cauză nu s-a făcut dovada prelungirii efectelor contractului după data de 7 iunie 2005, şi cum potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile semnatare, Curtea urmează să admită recursul pârâtului, să modifice Decizia din apel şi să respingă acţiunea reclamantului.
Pe de altă parte, faţă de sentinţa nr. 6028 din 14 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, şi Decizia nr. 540 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aflate la dosar recurs, prin care instanţa a obligat Municipiul Bucureşti la vânzarea spaţiului care face obiectul prezentului litigiu conform Legii nr. 550/2002, către o altă societate comercială, se constată că cererea reclamantului a rămas şi fără obiect.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va modifica Decizia în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi, schimbării în tot a sentinţei de la fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva deciziei nr. 558 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceiaşi parte împotriva sentinţei nr. 7889 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acţiunea reclamantului P.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2807/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2814/2008. Comercial → |
|---|
