ICCJ. Decizia nr. 2852/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2852/2008

Dosar nr. 9942/1/2007

Şedinţa publică din 14 octombrie 2008

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 975/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC T.A. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SCM I.M. Bucureşti pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.554.896.586 lei cu titlu de chirie restantă, plus T.V.A. aferent şi penalităţi de întârziere corespunzătoare pentru perioada martie 2002 – noiembrie 2004. A mai solicitat rezilierea contractului de închiriere din 29 octombrie 1987 şi evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, sector 3.

Prin sentinţa comercială nr. 4220 din 14 octombrie 2005, Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă şi pe fondul cauzei a admis, în parte, acţiunea reclamantei obligând-o pe pârâtă la plata de despăgubiri civile de 1.554.896.586 lei (chirie, T.V.A., penalităţi de întârziere) şi a constatat rezilierea contractului de închiriere din 1987 încheiat de părţi, cu modificările aduse prin actul adiţional din 2001, dispunând respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei din spaţiu.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care, prin Decizia comercială nr. 430 din 26 septembrie 2006 a admis acest apel, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond şi a admis în parte acţiunea reclamantei obligând-o pe pârâtă la plata sumelor de 105.339.551 lei chirie aferentă perioadei iulie – septembrie 2002, a respins cererea privind rezilierea contractului din 1987 încheiat de părţi, a respins şi capătul de cerere reprezentând chiria pe perioada martie – iulie 2002 şi în continuare pe perioada octombrie 2002 – noiembrie 2004 şi penalităţile aferente, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei de mai sus au declarat recurs atât reclamanta, care a susţinut că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut în împrejurarea că nu s-a solicitat reducerea debitului cu suma datorată pe perioada iulie 2002 – noiembrie 2004, ci, doar pe perioada martie – iunie 2002, cât şi pârâta, care, ulterior a renunţat la judecarea recursului său.

Prin Decizia nr. 3030 din 10 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul reclamantei şi modificând Decizia recurată a respins apelul pârâtei cu menţinerea hotărârii instanţei de fond.

Prin aceeaşi hotărâre s-a luat act de renunţarea pârâtei la judecarea recursului său, care, de altfel nici nu a fost motivat.

La pronunţarea hotărârii de mai sus, s-a reţinut că în mod greşit au fost respinse pretenţiile reclamantei pe perioada octombrie 2002 – noiembrie 2004 pentru chirie şi penalităţi, întrucât spaţiul în litigiu a fost eliberat de pârâtă abia în luna noiembrie 2004.

La data de 8 noiembrie 2007 SCM I.M. Bucureşti a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3030 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Revizuienta a motivat în drept cererea sa pe prevederile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., susţinând că pentru sumele de 808.020.820 lei chirie şi 153.542.839 lei T.V.A. nu a fost precizat cuantumul penalităţilor.

A mai susţinut că intimata nu a depus la judecarea cauzei o serie de înscrisuri care ar fi fost utile cauzei, iar unele dintre aceste înscrisuri nu au fost comunicate către SCM I.M. Bucureşti.

În legătură cu cererea de revizuire de faţă se reţin următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară prin care se poate ataca orice hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă dată asupra fondului, de către orice instanţă în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1 - 8 C. proc. civ.; în cazul pct. 2 dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Este de reţinut că prin hotărârea a cărei revizuire face obiectul prezentei cauze, a fost modificată Decizia instanţei de apel şi s-a menţinut hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

Or, prin sentinţa instanţei de fond revizuienta (pârâtă în acţiunea introductivă la instanţă) a fost obligată la plata sumei solicitată prin acţiune, s-a constatat rezilierea contractului dintre părţi şi s-a respins capătul de cerere privind evacuarea. Aşadar, instanţa s-a pronunţat pe toate capetele de cerere cu a căror judecare a fost învestită, fără plus sau minus petita.

Cum motivarea cererii de revizuire vizează aspecte legate de fondul cauzei, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu este întemeiată şi se va respinge.

Revizuirea hotărârii pronunţată în recurs se poate cere în condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor sau dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Din enunţarea textului procedural de mai sus reiese în primul rând că trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat iniţial, independent de voinţa părţii.

În al doilea rând, înscrisul trebuia să fi existat în momentul judecăţii şi partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut aduce în faţa instanţei din cauza reţinerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputabilă.

Revizuienta a precizat că intimata în cauză a prezentat, sau a menţionat că anexează, dar nu le-a ataşat la dosar, o serie de înscrisuri, pe care nu i le-a comunicat la momentul judecării apelului, astfel că cererea de revizuire nu întruneşte nici condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, cererea de revizuire formulată de SCM I.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 3030 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2852/2008. Comercial