ICCJ. Decizia nr. 2857/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2857/2008
Dosar nr. 2573/1/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Contestatoarea SC U. SA cu sediul în Bucureşti, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., anularea deciziei comerciale nr. 990 din 11 martie 2008 pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivare, susţine că prin Decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat împotriva deciziei nr. 457/2007 a Curţii de Apel Bucureşti săvârşind o greşeală materială în sensul că nu a aplicat Legea nr. 469/2002 contractului din 1998 încheiat între SC B. SA în calitate de locator şi SC U. SA în calitate de locatar, aflat în derulare la momentul apariţiei legii.
Astfel în mod greşit instanţa de recurs a menţinut dispoziţiile instanţei de apel împotriva prevederilor legale ce limitau cuantumul penalităţilor de întârziere la suma asupra căreia acestea sunt calculate. Greşeala materială constă în ignorarea legii aplicabile.
Pe de altă parte, contestatoarea mai susţine că instanţa de recurs nu a cercetat cele 4 motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata nefăcând nicio dovadă faptică a contractării unui credit pentru a-şi acoperi prejudiciul, iar acordarea sumei de 146.835 lei îmbogăţind injust pe intimată în detrimentul contestatoarei, care astfel riscă falimentul.
În aceeaşi măsură instanţa a obligat greşit la plata taxei de timbru în sumă de 2.091,9 lei.
Contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă.
Cale extraordinară de atac de retractare, contestaţia în anulare împotriva hotărârilor date de instanţa de recurs este admisibilă dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, sau dacă instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau modificare.
În privinţa greşelii materiale, interpretarea textului art. 318 C. proc. civ. nu poate fi extensivă; ea se referă numai la greşeli de ordin procedural, nicidecum la aprecierea situaţiei de fapt sau calificarea drepturilor părţilor.
Contestatoarea evocă o greşeală de judecată – greşita aplicare a legii prin ignorarea prevederilor Legii nr. 469/2002 – transformând astfel contestaţia în anulare specială într-un recurs la soluţia pronunţată de instanţa de recurs. Greşeala materială constă în neobservarea de către instanţa de recurs a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut o judecată; ea se referă la o greşeală de fapt, formală, nu de apreciere a raporturilor juridice ale părţilor sau de interpretare a legii aplicabile.
Sub aceste aspecte, contestaţia în anulare nu poate fi admisibilă.
În privinţa omisiunii cercetării motivelor de recurs, analiza hotărârii instanţei de recurs relevă preocuparea acesteia de judecată a fiecărui motiv invocat, statuând cu autoritate de lucru judecat asupra prevederilor art. 6 şi art. 9 din contract şi asupra aplicării în timp a Legii nr. 469/2002. Astfel, omisiunea cercetării unuia din cele patru motive invocate aşa cum contestatoarea încearcă să motiveze contestaţia în anulare, este nefondată, instanţa de recurs răspunzând tuturor criticilor aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Nici motivaţia privind cuantumul taxei de timbru nu se circumscrie cauzelor de admisibilitate a contestaţiei în anulare.
Din această perspectivă, legea taxei de timbru impune o procedură specială pentru soluţionarea incidentelor procesuale relative la cuantumul taxelor de timbru.
Pe de altă parte, pentru a conduce la retractarea hotărârii atacate, greşeala trebuie să fie substanţială, adică dacă instanţa nu ar fi ignorat împrejurarea esenţială ar fi pronunţat o altă decizie. Plata unei taxe de timbru cu o sumă mai mare, nu reprezintă o împrejurare esenţială care să ducă la anularea hotărârii pronunţate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei comerciale nr. 990 din 11 martie 2008 pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerarea culpei procesuale a contestatoarei, dar ţinând cont şi de alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., instanţa apreciază că onorariul apărătorului este nepotrivit de mare şi îl va reduce la suma de 8.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 990 din 11 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Obligă pe contestatoare la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2856/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2869/2008. Comercial → |
|---|
