ICCJ. Decizia nr. 2867/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2867/2008
Dosar nr. 25345/2/2004
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5321 din 23 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC S. SA în contradictor cu pârâta SC P. SA având ca obiect reducerea preţului vânzării pentru activul imobil situat în Bucureşti, ca neîntemeiată, precum şi cererea reconvenţională formulată pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la plata de daune moratorii pentru sume achitate cu întârziere şi actualizarea unor sume prin aplicarea indicelui de inflaţie.
În motivarea sentinţei instanţa de fond a reţinut încheierea de către părţi a contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică prin care pârâta în calitate de vânzătoare a vândut reclamantei cumpărătoare un imobil situat în Bucureşti şi pe care aceasta îl deţinuse anterior vânzării în baza unui contract de asociere.
Pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza tehnică, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 1352 C. civ., nu sunt incidente, în speţă, întrucât reclamanta putea observa la data vânzării că la înlocuirea învelitoarei terasei blocului, din octombrie – noiembrie 1999, s-au folosit materiale de o calitate inferioară dacă printr-o minimă diligenţă apela la o persoană calificată, lipsa de informare asupra lucrului nefăcând ca viciile acestuia să poată fi considerate vicii ascunse.
Cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată s-a apreciat şi ea ca neîntemeiată deoarece părţile au convenit asupra unei clauze de impreviziune, în sensul dispoziţiei prevăzută de pct. 3 din H.G. nr. 450/1998, prin art. 3 alin. (2) din contract stabilind că valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la 48 să fie indexate cu indicele de inflaţie comunicat de C.N.S. şi un procent suplimentar de 2 %.
În contra sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin decizia nr. 212 din 19 noiembrie 2007, a admis în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pe care a modificat-o în parte în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale şi obligării reclamantei la plata sumei de 13.935,35 Euro daune moratorii, respingând restul pretenţiilor, respingând apelul acestei părţi împotriva încheierii de îndreptare eroare materială. S-a respins apelul declarat de reclamantă şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea acţiunii.
Criticile apelantei reclamante cu privire la eroarea în care s-a aflat instanţa de fond asupra obiectului viciului şi care este ansamblul termohidroizolant al imobilului iar nu structura sa de rezistenţă, cu privire la greşita reţinere a lipsei de diligenţă şi cererea de compensare întemeiată pe dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., teza finală C. proc. civ., au fost înlăturate de instanţa de apel.
Prin decizia criticată s-a reţinut că potrivit art. 1352 – art. 1353 C. com., una dintre condiţiile care să califice viciul ca fiind ascuns este ca acesta să nu poată fi descoperit în urma unei verificări serioase, pe cale obişnuită, cel care-l invocă putând solicita părerea unei persoane calificate în acest sens, verificare pe care, în speţă, reclamanta deşi putea nu a efectuat-o.
Cât priveşte cartea tehnică a construcţiei aceasta este un document cerut de Legea nr. 50/1991 şi cum imobilul a fost construit anterior acestei date vânzătorul nu avea obligaţia predării ei.
Criticile apelantei pârâte împotriva sentinţei şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale cu privire la reţinerea de către instanţa de fond a „metodei liniare” de actualizare a ratelor şi nu a „metodei actualizate” şi cu privire la pronunţarea pe fond prin încheierea de îndreptare au fost admise în parte de instanţa de apel.
Prin decizia atacată s-a reţinut ca nefiind corectă interpretarea clauzei contractuale de la art. 3, de către instanţa de fond întrucât scopul inserării ei a fost înlăturarea prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a devalorizării monedei naţionale iar pentru conservarea valorii creanţei vânzătorului este necesar ca fiecare rată lunară să aibă exact valoarea pe care suma de 112.978.723 lei (cuantumul ratei lunare) ar fi avut-o în luna iulie 2000, care este data de referinţă, fiind luna pentru care s-a stabilit plata primei rate, neindexate.
S-a apreciat că metoda corectă de calcul şi care corespunde voinţei părţilor constă în aplicarea la valoarea nominală a ratei lunare, a inflaţiei pentru perioada cuprinsă între data de referinţă şi data scadenţei, metoda însuşită pentru un timp de către pârâtă pe parcursul plăţilor.
Faţă de prevederile actului adiţional s-a apreciat corectă achitarea de către cumpărătoare a ratelor lunare împreună cu T.V.A.
Cu privire la daunele moratorii, instanţa de apel le-a admis în limita recunoaşterii de către reclamantă prin procesul verbal de conciliere din 27 februarie 2002, până la concurenţa sumei de 13.935,53 Eur, pentru diferenţă, în lipsa unui calcul justificativ şi a faptului că părţile au şi alte procese cu acest obiect, cererea a fost respinsă.
Apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a fost respins, reţinându-se că acesta se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
În contra deciziei menţionate au declarat recurs atât reclamanta SC T.S. SA cât şi pârâta SC P. SA
I. Recurenta reclamantă critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 304 pct. 8 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:
Motivul unu de recurs: Hotărârea cuprinde o motivare contradictorie (dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Decizia atacată referă la o presupusă „metodă actualizată” de calcul al cuantumului ratelor lunare datorate cu titlu de preţ pe care ar fi utilizat-o expertul judiciar S.G. deşi această metodă a fost folosită de expertul S.I. care a întocmit raportul de expertiză la instanţa de fond.
Opinia recurentei pârâte exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar este în sensul că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate vizează modul în care instanţa de apel a încuviinţat şi apreciat probele, nu arată în ce constă contrarietatea motivării hotărârii referindu-se nu la legalitatea acesteia ci la temeinicia ei.
Opinia Înaltei Curţi. Verificând decizia atacată sub aspectul criticat, al existenţei motivelor contradictorii, se constată că aceasta nu referă nici la expertiza S.G. şi nici la expertiza S.I. ci expune coerent un raţionament de actualizare a ratelor, care este de atributul judecătorului, nu al expertului aşa încât critica este fără fundament.
Motivul al doilea de recurs. Instanţa a schimbat înţelesul neîndoielnic al prevederilor contractuale, ceea ce a determinat aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9, după cum urmează.
1. În cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 1143 C. civ., raportate la dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât compensaţia operează de drept, în puterea legii între contravaloarea ratelor lunare scadente ulterior datei la care s-a pronunţat sentinţa nr. 5321 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 25345/2/2004 şi suma încasată de pârâtă cu titlu de preţ.
2. Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile contractului de vânzare – cumpărare cu privire la modalitatea de calcul a sumei datorate cu titlul de preţ sub aspectul indexării ratelor cu indicele de inflaţie.
3. Totodată, s-a interpretat denaturat procesul – verbal încheiat, la data de 27 februarie 2002, instanţa reţinând greşit că cererea reconvenţională este întemeiată pentru suma de 13.935,53 Euro în raport de necunoaşterea reclamantei, fără a se administra şi alte probe.
Opinia recurentei pârâte este în sensul respingerii criticilor. Soluţia instanţei de apel în sensul admiterii numai a pretenţiilor pârâtei solicitate prin cererea reconvenţională şi de respingere a pretenţiilor reclamantei exclude orice compensare. Cu privire la interpretarea contractului urmează să se constate că ceea ce se critică este netemeinicia hotărârii, nu nelegalitatea nefiind aplicabil art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nici critica privind interpretarea procesului verbal încheiat la data de 27 februarie 2008 nu satisface exigenţele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta nefăcând apărări cu privire la valabilitatea acestui proces verbal.
Opinia Înaltei Curţi. 1. Potrivit art. 294 C. proc. civ., de principiu în apel nu se pot face cereri noi faţă de cele făcute la instanţa de fond. După darea hotărârii primei instanţe, se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală. În cauza de faţă, Tribunalul a respins acţiunea reclamantei iar instanţa de apel a respins apelul declarat de către aceasta, aşa încât în lipsa unuia din termenii compensaţiei legale, instanţa de apel nu avea cum să facă aplicarea art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
2. Interpretarea greşită a contractului invocată de recurentă se reduce la aplicarea clauzei de indexare cu indicele de inflaţie asupra căreia părţile au convenit. Or, raţionamentul instanţei de apel în sensul că indexarea trebuie să conserve valoarea creanţei de la momentul naşterii ei este corect acesta fiind scopul urmărit de părţi la stipularea clauzei cu acest obiect. Raţionamentul este şi în sensul reglementării legale conţinută de art. 3712 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., cu privire la actualizarea obligaţiei stabilită în bani prin titluri executorii de către executorul judecătoresc.
3. În ce priveşte interpretarea greşită a procesului – verbal încheiat la 27 februarie 2002, cu ocazia concilierii, se constată că instanţa de apel i-a dat acestuia eficienţa juridică prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., în sensul de „soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”, luând, practic, act de a o soluţionare parţială prin recunoaşterea în parte a pretenţiilor părţii adverse.
Al treilea motiv de recurs: nelegalitatea hotărârii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
1. Greşita apreciere a instanţei de apel, în sensul că dispoziţiile art. 1352 C. civ., nu sunt incidente în speţă, contrar constatărilor din raportul de expertiză tehnică imobiliară.
2. Obligaţia de predare a cărţii tehnice este prevăzută de Legea nr. 10/1995 iar nu de Legea nr. 50/1991, cum greşit reţine instanţa de apel.
3. Instanţa a respins cererea de compensare legală formulată în apel în temeiul art. 294 C. proc. civ., fără a motiva soluţia.
Opinia recurentei pârâte. Aprecierea instanţei de apel cu privire la lipsa incidenţei prevederilor art. 1352 C. civ., în cauză este corectă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege pentru existenţa viciilor ascunse. În ce priveşte cartea tehnică, aceasta a fost şi este cerută pentru construcţiile noi, fiind o obligaţie a constructorului şi oricum cumpărătorul cumpără pe riscul lui.
Referitor la compensare, este reluată critica anterior formulată.
Opinia Înaltei Curţi.
1. Cu privire la incidenţa art. 1352 şi urm. C. civ., în cauza de faţă Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este corectă pentru considerentele care urmează.
Acţiunea promovată de reclamantă având ca obiect reducerea preţului vânzării, denumită acţiune estimatorie, actio aestimatoria sau quanti minoris, şi care alături de acţiunea redhibitorie, actio redhibitoria, reprezintă o opţiune a cumpărătorului pentru tragerea la răspundere a vânzătorului în realizarea răspunderii lui pentru vicii, îşi are reglementarea în art. 1352 – art. 1357 C. civ.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, şi anume: viciul trebuia să fie ascuns, să existe la momentul încheierii convenţiei şi să fie grav. Aceste trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ nefiind suficientă dovedirea numai a uneia sau a două dintre ele în scopul arătat.
Instanţa de apel confirmând soluţia şi motivarea instanţei de fond asupra acţiunii estimatorii, a constat ca nefiind îndeplinită prima condiţie, aceea prevăzută de art. 1352 C. civ. şi anume ca viciul să fie ascuns, apreciind ca printr-o verificare diligentă defecţiunile respective ar fi putut fi descoperite.
Necontestând realitatea acestor constatări ale instanţelor fundamentate pe probele administrate, în principal pe proba expertizei tehnice, Înalta Curte observă că prin contractul încheiat părţile au înlăturat răspunderea vânzătorului pentru vicii.
Potrivit art. 1354 C. civ., vânzătorul „este răspunzător pentru viciile ascunse chiar şi când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii”.
Normele care reglementează răspunderea vânzătorului pentru vicii au deci caracter supletiv, lăsând posibilitatea încheierii unor convenţii asupra limitării sau înlăturării ei dacă vânzătorul a fost de bună credinţă.
În cauza de faţă, cumpărătorul nu a susţinut şi nici dovedit că vânzătorul ar fi cunoscut de existenţa viciilor la momentul vânzării, că ar fi fost de rea credinţă, el fiind deci de bună credinţă.
În atare situaţie devine operantă reglementarea art. 7 alin. (1) din contract, din a cărei redactare rezultă că vânzătorul răspunde numai pentru garanţia contra evicţiunii nu şi pentru garanţia contra viciilor, astfel: „Eu cumpărătorul cunosc situaţia juridică şi de fapt a imobilului ca fiind arătată în prezentul contract şi în anexa acestuia şi înţeleg să-l dobândesc în aceste condiţii, fără verificarea sarcinilor, fără însă ca vânzătorul să fie exonerat de răspunderea pentru evicţiunea prevăzută de art. 1337 C. civ.”.
2. Faţă de această împrejurare este irelevantă nerealizarea obligaţiei legale de predare a cărţii tehnice a imobilului, cu precizarea că, oricum, reclamanta nu a făcut dovada notificării vânzătoarei cu acest aspect, atitudine care s-ar fi încadrat în limitele realizării unor verificări obişnuite şi diligente asupra lucrului cumpărat.
Mai este de observat că, faţă de contractul de executare lucrări de construcţii pe care vânzătoarea l-a încheiat cu antreprenorul, recurenta – reclamantă, cumpărătoare, nu este un terţ desăvârşit, în sens de penitus extranei, ci are calitatea nu numai de succesor cu titlu particular dar chiar de având cauză, calitate în virtutea căreia ea poate să valorifice posibilităţile de tragere la răspundere a constructorului pe care acest contract le prevede.
3. Cât priveşte critica nemotivării soluţiei asupra cererii de compensare întemeiată pe dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., analiza acesteia s-a făcut la pct. 2 (al doilea motiv de recurs).
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
II. Recurenta – pârâtă critică hotărârea atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare arată că:
- instanţa trebuia să dea dovada de rol activ conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi să ceară explicaţii cu privire la situaţia de fapt şi să dispună expertului completarea raportului de expertiză, cu privire la suma solicitată şi neacordată şi care reprezintă contravaloarea unor facturi.
Opinia Înaltei Curţi. Critica formulată cu privire la lipsa de rol activ a instanţei de apel nu poate fi primită, aceasta deoarece, în cazul în speţă judecătorul nu se poate substitui părţii cu privire la obligaţiile procesuale pe care aceasta le are.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi, alături de alte obligaţii, să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Cum recurenta pârâtă nu şi-a respectat această din urmă obligaţie, decizia atacată este corectă sub acest aspect, situaţie în care Înalta Curte, va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ce nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T.S. SA PUCIOASA şi pârâta SC P. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 212/ Ap din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2834/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2902/2008. Comercial → |
|---|
