ICCJ. Decizia nr. 2946/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2946/2008
Dosar nr. 3171/30/2007
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta SC T. SRL i-a chemat în judecată pe pârâţii SC B.Q.C. SRL, SC O. SRL şi T.P. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 89 din 13 ianuarie 2005, părţile să fie repuse în situaţia anterioară şi să se dispună rectificarea C.F. nr. 2361 Dâmboviţa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Timiş care prin sentinţa civilă nr. 282 din 1 februarie 2007 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC T. SRL invocată de pârâţi, iar pe fond a fost admisă acţiunea reclamantei şi, ca urmare, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC Q.B.R. devenită SC B.Q.C. SRL în calitate de vânzător şi pârâta SC M. SRL în calitate de cumpărător având ca obiect imobilul situat în Dumbrăviţa str. Gramma. Prin aceiaşi sentinţă părţile au fost repuse în situaţia anterioară vânzării dispunându-se şi asupra radierii dreptului de proprietate din C.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că asociatul SC O. SRL care deţine 78 % din capital a convocat două adunări generale ale asociaţilor la 27 septembrie 2004 şi 8 octombrie 2004 şi că la ultima adunare generală a adoptat hotărârea nr. 96 prin care s-a decis vânzarea imobilului înscris în C.F. nr. 2361 Dâmboviţa şi schimbarea denumirii societăţii din SC Q.B. în SC B.Q.C. SRL. În executarea hotărârii adunării asociaţilor, a mai reţinut tribunalul, la data de 13 ianuarie 2005 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, cumpărătoarea fiind SC M. SRL. În continuare s-a reţinut că adunarea generală prin care s-a luat măsura vânzării imobilului a fost anulată prin hotărâri irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti şi că reprezentantul societăţii vânzătoare nu putea să ia o măsură corectă pentru că se afla în conflict de interese ca urmare a faptului că a fost administrator şi asociat al societăţii cumpărătoare. S-a mai reţinut în acelaşi sens că au fost încălcate prevederile art. 79 şi 145 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 întrucât T.P. care a reprezentat societatea vânzătoare nu i-a înştiinţat pe ceilalţi administratori, pe cenzori sau auditorii financiari despre existenţa intereselor sale care erau contrare intereselor societăţii. În alţi termeni s-au reţinut şi susţinerile reclamantei în legătură cu scopul ocult al vânzării urmărit prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în discuţie prin care a fost favorizată Societatea M. SRL în loc să fie protejate interesele societăţii vânzătoare SC B.Q.C. SRL. În fine, instanţa de fond a analizat şi respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de cele două pârâte pe considerentul că împotriva administratorului, în ipoteza în care acesta a încheiat acte juridice deşi avea interese contrare societăţii, asociatul poate formula acţiune în despăgubire.
Sentinţa nr. 282 din 1 februarie 2007 a fost apelată de pârâţii SC M. SRL, SC B.Q.C. SRL, SC O. SRL şi T.P. Apelanţii au invocat în argumentarea susţinerilor privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivul că aceasta este terţ, faţă de contract, dar şi pentru că asociatul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată nu poate invoca nulitatea unui contract încheiat de societate cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu erau aplicabile prevederile art. 143 (devenit art. 146) din Legea nr. 31/1990. Pe fond au susţinut că prima instanţă a aplicat greşit legea societăţilor comerciale pentru că nu a ţinut seama de modul în care se exprimă voinţa unei societăţi cu răspundere limitată şi ca urmare a aplicat greşit dispoziţii specifice societăţii pe acţiuni. Criticile apelanţilor au fost respinse de reclamanta intimată care prin întâmpinare a susţinut că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare se impune ca şi o consecinţă a anulării hotărârii adunării generale prin care s-a decis înstrăinarea acelui activ al societăţii. De asemenea, a susţinut că nulitatea relativă invocată vizează şi încălcarea art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 întrucât T.P. a avut la un moment dat calitatea de asociat şi administrator în societatea cumpărătoare SC M. SRL, ceea ce înseamnă că au fost prejudiciate interesele societăţii vânzătoare, înstrăinarea fiind abuzivă.
Criticile aduse de apelanţi sentinţei tribunalului şi apărările intimatei reclamante au fost examinate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, iar în urma analizei fondului, apelurile pârâţilor SC M. SRL, SC B.Q.C. SRL, SC O. SRL şi T.P. au fost admise, iar sentinţa nr. 282 pronunţată la data de 1 februarie 2007 a fost schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC T. SRL.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că anularea hotărârilor adunării generale prin care s-a decis vânzarea activului nu produce efecte asupra contractului de vânzare-cumpărare şi prin urmare nu se poate reţine nulitatea absolută a acestuia întrucât contractul nu este un act accesoriu, ci un act juridic de sine-stătător. Independenţa actului a fost reţinută ţinând seama de faptul că imperativul unei hotărâri a adunării generale în cazul societăţii cu răspundere limitată este necesar numai pentru a adopta deciziile prevăzute de art. 194 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi actul constitutiv prin care nu s-au pus condiţii speciale pentru încheierea de către administrator a unor acte juridice.
Instanţa de apel a analizat şi cererea precizată prin care s-a solicitat să se constate nulitatea relativă a actului de vânzare-cumpărare şi a ajuns la concluzia că nu au fost prejudiciate interesele societăţii comerciale vânzătoare, preţul obţinut fiind serios în raport cu valoarea bunului iar suma obţinută a intrat în patrimoniul societăţii. Trecând la analiza conflictului de interese invocat în persoana lui T.P., instanţa a reţinut că la data vânzării, intimatul nu avea nicio calitate în societatea cumpărătoare SC M. SRL şi nici calitatea de asociat în societatea vânzătoare. Faptul că T.P. este administrator în SC B.Q.C. SRL şi administratorul SC O. SRL care este asociată în prima societate, potrivit instanţei, nu are nicio relevanţă în cauză pentru constatarea conflictului de interese.
În concluzie, instanţa de apel a stabilit că nu sunt motive de nulitate sau de anulare a contractului de vânzare-cumpărare şi în consecinţă a statuat că operează principiul relativităţii (lato sensu) respectiv al opozabilităţii actelor juridice încheiate de organele reprezentative ale societăţii comerciale în condiţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs, reclamanta SC T. SRL, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut, în alţi termeni, că decizia criticată este lipsită de temei legal întrucât în considerente, Curtea a reţinut greşit că soluţia din prima instanţă a fost pronunţată numai în considerarea faptului că pârâţii nu au contestat susţinerile din acţiunea introductivă. Potrivit recurentei aspectele reţinute ca necontestate se referă la calităţile deţinute de pârâtul-intimat T.P. în societatea M. SRL, iar acest fapt a fost dovedit şi cu înscrisurile eliberate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş. În continuare a criticat decizia instanţei de apel pentru motivul că a reţinut în considerente că la dosarul de fond s-au depus ofertele de achiziţie pentru imobil, în condiţiile în care acestea nu s-au aflat la dosar şi în nicio încheiere a tribunalului nu s-a consemnat că s-au depus în primă instanţă. Pentru motivul că ofertele de achiziţie au fost depuse la ultimul termen din apel, după ce au fost solicitate de instanţă în repetate rânduri, recurenta a considerat că înscrisurile respective au fost încheiate pro causa. Tot greşit, a considerat recurenta, s-a reţinut de către instanţa de apel faptul că preţul este serios şi sincer în condiţiile în care preţul obţinut este mult inferior valorii imobilului, dovadă în acest sens fiind preţul superior obţinut prin vânzarea unui imobil din vecinătate. Paguba produsă în patrimoniul societăţii, a susţinut în continuare recurenta, rezultă din înstrăinarea imobilului la un preţ disproporţionat faţă de valoarea reală, aşa încât aprecierea instanţei cu privire la operaţiunea de înlocuire a bunului cu valoarea sa o consideră greşită. Recurenta a apreciat că administratorul societăţii a avut nevoie de acordul asociaţilor pentru a vinde activele societăţii pentru că altfel nu ar fi convocat Adunarea Generală a asociaţilor, însă în condiţiile în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de anulare a hotărârii A.G.A., atunci şi actele de înstrăinare încheiate în baza acesteia sunt lovite de nulitate. În fine, a invocat încălcarea art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru a susţine că pârâtul T.P. avea un interes „pe contul” SC M. SRL în care a deţinut calitatea de administrator şi asociat până la data de 4 mai 2004 şi de aceea a decis nelegal, fără acordul asociatului SC T. SRL vânzarea imobilului aparţinând SC Q.B.R. SRL la un preţ inferior. Pentru că a acceptat o plată eşalonată, în opinia sa, intimaţii au favorizat interesele societăţii cumpărătoare. Având în vedere că T.P. a fraudat interesele societăţii, prin încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 79 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale şi prin obţinerea unui preţ sub cel practicat în zona respectivă, reclamanta SC T. SRL a solicitat admiterea recursului şi în fond menţinerea sentinţei pronunţată de tribunal în primă instanţă.
Intimata SC M. SRL prin întâmpinare a analizat punctual susţinerile recurentei şi în final a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate (art. 304 pct. 9) atunci când „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”. Din perspectiva acestui motiv invocat, recurenta avea de demonstrat cele două ipoteze ale dispoziţiilor citate şi anume că hotărârea este lipsită de temei legal ori că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea legii.
Revenind la argumentele recurentei care sprijină acest motiv, în raport de prevederile de mai sus, Curtea a constatat că au fost aduse spre analiză instanţei de recurs, în pct. 1 – 5 ale recursului, chestiuni de fapt ce vizează fondul litigiului şi nu aspecte de nelegalitate. Se poate observa din sinteza motivelor de recurs că reclamanta SC T. SRL a asimilat obligaţia de a demonstra lipsa de temei legal cu nemulţumirea sa în legătură cu probele administrate, cu interpretarea acestora, pentru că acestea nu coincid cu susţinerile proprii. Or, ceea ce trebuia demonstrat în prima ipoteză era lipsa de fundament juridic a deciziei pronunţată de instanţa de apel care nu se confundă cu încălcarea legii sau cu o motivare străină situaţiei de fapt. Promovând o cale de atac extraordinară, recurenta trebuia să observe că nu poate readuce spre analiză probele şi interpretarea lor, întrucât recursul nu are caracter devolutiv, aceste chestiuni revenind spre soluţionare instanţelor care s-au pronunţat anterior.
Dacă se admite că recurenta a pus în discuţie lipsa fundamentului juridic prin faptul că hotărârile adunării generale prin care s-a decis vânzarea activului au fost anulate (pct. 5 din motivele de recurs) încă nu va putea fi reţinută lipsa temeiului legal al acţiunii întrucât contractul de vânzare-cumpărare are o poziţie de sine-stătătoare şi nu constituie un accesoriu al hotărârilor adunării generale. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât vânzarea a avut loc în urma organizării unei licitaţii publice. Raportând susţinerile recurentei în legătură cu acest aspect al legăturii dintre hotărârile adunării generale şi contractul de vânzare-cumpărare trebuie reţinut că exigenţele legale privind înstrăinarea activului nu au fost nesocotite. Din dispoziţiile legii societăţilor comerciale care reglementează societatea cu răspundere limitată se poate observa că necesitatea hotărârii adunării generale se impune numai pentru deciziile prevăzute de art. 194 din lege şi cum în actul constitutiv nu s-au prevăzut şi alte situaţii în care hotărârea adunării generale trebuie să fie obligatorie, instanţa de apel a reţinut corect că legea nu prevede imperativ ca anumite acte încheiate de administrator în funcţie de valoare să fie supuse spre aprobare adunării generale a asociaţilor. În adevăr, art. 146 din Legea societăţilor comerciale stipulează că administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să înstrăineze bunuri a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a societăţii numai cu aprobarea A.G.E.A. dată în condiţiile art. 115, însă exigenţele acestei prevederi nu sunt cuprinse în capitolul care conţine dispoziţii generale aplicabile tuturor societăţilor comerciale sau în capitolul referitor la societatea cu răspundere limitată aşa încât nulitatea absolută nu putea fi reţinută. În fine, chestiunile legate de preţul vânzării şi, posibilitatea existenţei unui prejudiciu pe care recurenta îl indică printr-un raţionament legat de preţul de vânzare care nu a înlocuit în totalitate valoarea imobilului din patrimoniu, din moment ce apreciază că acesta este mai mic decât cel ce trebuia obţinut, sunt chestiuni de fond care nu se încadrează în prima ipoteză a art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care deşi a fost analizată în recurs nu a constituit motiv distinct de critică argumentat în drept şi în fapt. Prin urmare, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia în mod corect nu doar pe analiza motivului de nulitate absolută ci şi pe analiza nulităţii relative, considerentele deciziei bazându-se pe constatarea că nu sunt motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare şi că nu au fost prejudiciate interesele societăţii.
Nici cea de-a doua ipoteză a motivului prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ., nu poate fi reţinută întrucât dispoziţiile legale, art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nu au fost încălcate. Din probele administrate în cauză a rezultat că T.P. are calitatea de administrator în societatea SC B.Q.C. SRL şi că acesta la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu avea nicio calitate în societatea cumpărătoare M. SRL. Potrivit art. 79 alin. (1) din legea menţionată. „Asociatul care, într-o operaţiune are pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societăţii, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operaţiune”. Dispoziţiile citate au în vedere calitatea de asociat şi nu de administrator, aşa încât nu poate fi reţinut conflictul de interese care a fost invocat în scopul de a susţine motivul de nulitate relativă a contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare actul juridic astfel încheiat exprimă voinţa persoanei juridice şi este opozabil şi recurentei.
În consecinţă, întrucât nici această critică nu poate fi reţinută, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
De asemenea, va fi respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimată întrucât nu au fost depuse înscrisurile originale care justifică această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de SC T. SRL Italia împotriva deciziei nr. 226/ AC din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata SC M. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2937/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2958/2008. Comercial → |
|---|
