ICCJ. Decizia nr. 2937/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2937/2008
Dosar nr. 3384/111/2004
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 829 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Bihor – Oradea a fost respinsă acţiunea reclamantei, SC R. SA Bucureşti, sucursala Baia Mare, astfel cum a fost precizată, prin care solicitase evacuarea pârâtei SC M. SRL Baia Mare din spaţiul comercial deţinut în str. Moldovei, Baia Mare, în suprafaţă de 229 mp.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta, reclamanta-pârâtă SC R. SA fiind obligată să plătească suma de 200.455 Ron cu dobânda legală de la data plăţii, suma reprezentând valoarea investiţiilor făcute de SC M. SRL în spaţiul în litigiu.
De asemenea, reclamanta pârâtă a fost obligată şi la plata sumei de 53.152,9293 Ron reprezentând valoarea actualizată a diferenţei dintre sumele plătite cu titlu de redevenţă potrivit contractului de leasing şi cele datorate cu titlu de chirie potrivit contractului de locaţie de gestiune, plus suma de 22.702,1314 Ron cu titlu de dobândă legală calculată până la 31 octombrie 2004 şi în continuare până la executarea efectivă a plăţii.
Până la achitarea sumelor stabilite în sarcina pârâtei din cererea reconvenţională s-a stabilit un drept de retenţie asupra imobilului în favoarea pârâtei reclamante SC M. SRL, cu obligarea reclamantei pârâte la 11.404,47 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin decizia comercială nr. 1737/2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a dispus irevocabil anularea contractului de leasing cu clauză fermă de cumpărare nr. 461 din 16 aprilie 1998 încheiat între părţi precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, contractul vizând spaţiul comercial situat în Baia Mare, str. Moldovei în suprafaţă de 929 mp. (din care 820 mp. suprafaţă utilă), al cărui proprietar tabular este reclamanta SC R. SA.
Fără a lua în discuţie legalitatea restabilirii situaţiei anterioare în contractele cu executare succesivă, instanţa de fond având în vedere decizia Curţii de Apel Cluj precum şi faptul că din probe a rezultat că reclamantei i s-a respins anterior evacuarea pe calea ordonanţei preşedinţiale precum şi faptul că pârâta mai ocupă doar 11 mp. din respectivul spaţiu după ce reclamanta a evacuat-o forţat, instanţa a respins cererea de evacuarea a pârâtei şi a admis cererea reconvenţională, obligând-o pe reclamantă să plătească contravaloarea investiţiilor făcute de pârâtă în respectivul spaţiu precum şi să restituie diferenţa dintre redevenţa încasată şi chiria pe care pârâta ar fi datorat-o, plus actualizarea sumei şi dobânzile legale, sume până la plata cărora a recunoscut pârâtei un drept de retenţie.
Apelul declarat de reclamanta SC R. SA împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 142 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa de fond fiind schimbată doar în ceea ce priveşte admiterea reconvenţionalei sub aspectul recunoaşterii unui drept de retenţie în favoarea pârâtei-reclamante, cerere ce a fost respinsă, cu motivarea că pârâta a pierdut în totalitate deţinerea spaţiului, acesta fiind închiriat de reclamantă numitei N.L.
Celelalte critici ale apelantei reclamante referitoare la admiterea reconvenţionalei şi respingerea cererii de evacuare nu au fost primite de instanţa de apel, soluţia de fond fiind menţinută pe aceste aspecte.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că din contractele de închiriere depuse la dosarul de fond rezultă că reclamanta a şi închiriat spaţiul altor persoane, aşa încât pârâta nu mai deţine nici o suprafaţă din spaţiul reclamantei, cererea sa în evacuarea pârâtei fiind corect respinsă, ea fiind rămasă fără obiect.
Cât priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară anulării contractului de leasing nr. 461/1998 instanţa a reţinut că în mod corect reclamanta a fost obligată să restituie redevenţele încasate nefiind primită susţinerea apelantei în sensul că fiind vorba de un contract cu executare succesivă prestaţiile băneşti nu se restituie ele acoperind şi compensând folosinţa imobilului de către beneficiar.
Cum instanţa de fond a obligat doar la restituirea diferenţei dintre redevenţe şi chiria ce ar fi datorat-o pârâta, instanţa de apel a apreciat soluţia ca temeinică şi legală, inclusiv sub aspectul obligării la plata contravalorii investiţiilor realizate de pârâtă în acel spaţiu, în caz contrar reclamanta îmbogăţindu-se fără just temei.
Chiar şi în situaţia în care pârâta ar fi fost un detentor precar ea ar fi fost îndreptăţită la restituirea valorii investiţiilor deoarece acestea s-au efectuat cu acordul proprietarului şi cu autorizaţiile necesare.
În final, în argumentarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 C. civ. şi nici cele ale art. 9, 10, 11 din O.G. nr. 51/1997 referitoare la plata daunelor interese, acestea fiind datorate doar în cazul unui contract de leasing valabil şi producător de efecte juridice, ceea ce nu este cazul în speţă.
Ulterior pronunţării acestei decizii, prin Încheierea nr. 2 din 15 ianuarie 2008, dată în acelaşi dosar, în camera de consiliu a fost respinsă cererea formulată de SC M. SRL pentru eliberarea cauţiunii depuse de SC R. SA, reţinându-se lipsa calităţii sale procesuale active, în raport de dispoziţiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.
Nemulţumită de decizia din apel reclamanta pârâtă SC R. SA a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate şi în consecinţă, admiterea acţiunii sale şi respingerea cererii reconvenţionale.
La rândul său şi pârâta-reclamantă SC M. SRL a declarat recurs contra încheierii nr. 2 din 15 ianuarie 2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., după cum a precizat prin cererea din 7 decembrie 2007, recurenta reclamantă critică respingerea acţiunii sale principale prin care solicitase evacuarea pârâtei, care încă mai ocupă 20 mp. din totalul de 218 mp., reţinându-se greşit de către instanţa de apel că aceasta a părăsit spaţiul.
Cu privire la cererea reconvenţională recurenta reclamantă critică decizia din apel pentru maniera în care au fost interpretare efectele anulării contractului de leasing dispuse prin decizia comercială nr. 1737/2003 a Curţii de Apel Cluj, pentru modalitatea de stabilire a valorii investiţiilor pretinse a fi fost efectuate de pârâtă precum şi pentru modalitatea de stabilire a daunelor.
În acest sens recurenta reclamantă susţine că pârâta a dobândit în temeiul contractului de leasing imobiliar doar folosinţa spaţiului, nu şi dreptul de proprietate, respectivul contract fiind încheiat în baza dispoziţiilor art. 27 din O.G. nr. 88/1997.
În consecinţă, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară dispusă prin hotărâre irevocabilă instanţa de apel greşit a considerat că trebuie restituite redevenţele deoarece, fiind un contract cu executare succesivă, prestaţiile băneşti prestate în temeiul contractului nu sunt supuse restituirii, aceste plăţi compensându-se cu costul folosirii imobilului de către beneficiar.
Chiar dacă în art. 9, 10 şi 11 din O.G. 51/1997 sunt prevăzute daune-interese în favoarea utilizatorului sau locatorului, acestea sunt stipulate doar în cazul rezilierii contractului de leasing sau al executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale nu şi în cazul anulării lui, cum este cazul în speţă.
Mai mult, în opinia recurentei reclamante, contractul de leasing are un caracter profesional, în baza lui societatea beneficiară realizând venituri din exploatarea sa, situaţie în care, restituindu-i-se şi redevenţele, veniturile sale s-ar dubla, în timp ce ea, proprietara spaţiului, ar fi privată de lipsa de folosinţă a bunului.
Câtă vreme ea nu datorează redevenţele, nu datorează nici dobânzi, neputându-se reţine vreo culpă în sarcina ei.
De asemenea, recurenta-reclamantă critică admiterea cererii reconvenţionale şi sub aspectul acordării contravalorii investiţiilor efectuate de pârâtă în spaţiul folosit, apreciind că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 494 C. civ., pârâta fiind un detentor precar al bunului, caz în care nu putea face lucrări sau aduce modificări fără acordul său, după cum se stipulează în art. 10 lit. i) din O.G. nr. 51/1997.
Faptul că între antecesoarea sa şi pârâtă s-a purtat corespondenţă, anterior anului 1998, în legătură cu unele lucrări realizate de pârâtă, nu reprezintă acordul acesteia în efectuarea lucrărilor ci numai îndeplinirea cerinţelor art. 27 din O.G. nr. 88/1997 care condiţionau încheierea contractului de leasing de efectuarea anumitor investiţii minime de către beneficiar.
Pentru lucrările efectuate după 1998 pârâta nu a probat nici un acord din partea titularului spaţiului şi nici nu figurează înregistrate în evidenţa contabilă a pârâtei, ele fiind de altfel lucrări de reparaţii şi întreţinere.
În final, recurenta reclamantă, invocând dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale apreciază că investiţiile a căror valoare a pretins-o pârâta prin cererea reconvenţională au fost integral amortizate, deoarece amortizarea investiţiilor se face pe durata de executare a contractului.
Odată cu recursul său recurenta-reclamantă a formulat şi cerere pentru suspendarea executării silite a deciziei recurate, fiindu-i admisă suspendarea provizorie prin Încheierea nr. 1148 din 19 martie 2008, dată în dosar nr. 2570/1/2008, ataşat cauzei de faţă, precum şi suspendarea până la soluţionarea recursului, cerere admisă prin încheierea din 15 mai.
Prin recursul său declarat împotriva încheierii din 15 ianuarie 2008, dată în acelaşi dosar, după pronunţarea deciziei din apel, pârâta-reclamantă critică soluţionarea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, considerând că ea avea vocaţia să solicite să i se pună la dispoziţie cauţiunea achitată de reclamantă în apel întrucât are de recuperat de la aceasta 200.455 lei plus cheltuieli de judecată, sumă pe care nu o poate executa deoarece SC R. SA a contestat executarea şi a obţinut suspendarea executării.
Prin întâmpinarea la recursul reclamantei recurenta pârâtă a invocat nulitatea recursului, excepţie asupra căreia Curtea s-a pronunţat astăzi, iar pe fond respingerea lui ca nefondat, reclamanta fiind în posesia întregului spaţiu pe care l-a şi închiriat unor terţi, după cum rezultă din contractele ce le ataşează întâmpinării.
Întrucât la termenul de astăzi recurenta pârâtă reclamantă SC M. SRL a declarat că nu înţelege să achite taxele de timbru ce i s-au comunicat prin citaţie şi pus în vedere la termenul din 26 iunie 2008, Curtea urmează să dispună anularea recursului său declarat împotriva Încheierii nr. 2 din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, ca netimbrat, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
Recursul reclamantei pârâte SC R. SA este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Deşi recurenta reclamantă şi-a fundamentat în drept criticile invocate în recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că acestea sunt încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii, din nici o critică invocată nerezultând că decizia recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Analizând din această perspectivă critica referitoare la soluţionarea cererii principale, Curtea apreciază că instanţa de apel greşit a considerat că aceasta ar fi rămasă fără obiect câtă vreme însăşi pârâta, solicitând recunoaşterea unui drept de retenţie, a confirmat implicit că mai deţinea la data soluţionării în fond a cauzei o suprafaţă restrânsă din spaţiul comercial proprietatea reclamantei.
Este adevărat că la fond reclamanta a precizat că pârâta mai deţine 11 mp. din spaţiul situat în str. Moldovei, Baia Mare, iar în recurs că mai deţine 20 mp., dar acesta nu este un motiv pentru a-i fi respinsă cererea pentru evacuarea pârâtei care nu mai deţine nici un titlu asupra spaţiului după pronunţarea deciziei nr. 1737 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Din contractul de închiriere încheiat între N.L. şi reclamantă, aflat la dosar fond, invocat de instanţa de apel în argumentarea soluţiei date, rezultă că obiectul contractului l-a constituit doar 40 mp. din întreaga suprafaţă a spaţiului comercial de 228,80 mp. pe care l-a deţinut pârâta în temeiul contractului de leasing, iar din contractele de închiriere depuse de intimată în recurs rezultă că s-au închiriat doar 218 mp. din cei 228,8 mp. pe care îi deţinuse pârâta.
În consecinţă, Curtea apreciază că soluţia instanţei de apel este lipsită de temei, motiv pentru care apreciază critica drept întemeiată.
De asemenea, Curtea apreciază că soluţia instanţei de apel este greşită şi sub aspectul soluţionării cererii reconvenţionale pentru următoarele considerente:
Înainte de a răspunde criticilor recurentei pe aspectul soluţionării cererii reconvenţionale, Curtea reţine, din actele dosarului, că prin decizia nr. 1737 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj s-a anulat contractul de leasing cu clauză fermă de cumpărare nr. 461 din 16 aprilie 1998, dispunându-se totodată repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Contractul anulat a fost încheiat, aşa cum rezultă din preambulul său în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 88/1997, respectiv art. 27, fapt ce îi conferă un caracter special şi nu unul de drept comun, aşa încât sintagma „repunerea părţilor în situaţia anterioară” trebuie privită în primul rând din perspectiva legii speciale O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale şi apoi din perspectiva O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing, ce reprezintă reglementarea de drept comun în materia leasing-ului.
Contractul de leasing este un contract cu executare succesivă care se constituie, cât priveşte efectele nulităţii, într-o excepţie de la principiul retroactivităţii, cu consecinţa nerestituirii prestaţiilor executate.
Contractul de leasing încheiat între părţi îmbracă şi un caracter profesional, având în vedere că spaţiul a cărui folosinţă i-a fost pusă pârâtei la dispoziţie de către reclamantă urma să fie adaptat activităţii profesionale a pârâtei, lucrările făcute de pârâtă în acest spaţiu servind acestui scop şi conferindu-i vocaţia de a-l putea încheia, art. 27 din O.G. nr. 88/1997 condiţionând încheierea unui asemenea contract doar în măsura în care investiţiile erau făcute într-o anume cotă.
Din această perspectivă, critica recurentei privind obligarea sa la restituirea redevenţelor achitate de pârâtă, urmare anulării contractului este întemeiată deoarece contractul de leasing era cu executare succesivă, iar redevenţele acoperă şi compensează, în acest caz, folosinţa imobilului de către pârâtă. A admite contrariul, aşa cum greşit a făcut instanţa de apel, ar însemna încălcarea efectelor nulităţii contractelor cu executare succesivă, ce constituie o excepţie de la principiul retroactivităţii.
În consecinţă, Curtea apreciază că pârâta nu este îndreptăţită să solicite nici dobânda aferentă redevenţelor, conform principiului accesorium sequitur principale, instanţa de apel menţinând greşit soluţia de fond pe acest aspect.
Cu privire la acordarea contravalorii îmbunătăţirilor efectuate în spaţiul în litigiu de către pârâtă Curtea apreciază ca fiind greşită soluţia instanţei de apel deoarece contractul de leasing imobiliar a fost încheiat în temeiul art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, prin novaţia contractului de locaţie a gestiunii, iar o condiţie, sine qua non, legală pentru novarea acestuia, era ca locatarii sau, după caz, asociaţii să fi efectuat investiţii în activele utilizate.
Drept urmare pârâta a efectuat aceste îmbunătăţiri tocmai pentru a putea solicita novaţia, iar clauza din contractul de locaţie de gestiune care condiţiona realizarea investiţiilor de acordul antecesoarei reclamantei, SC P., a încetat să-şi mai producă efectele la momentul novării contractului în leasing, criticile recurentei pe acest aspect fiind nefondate, pârâta probând chiar că le-a efectuat cu autorizaţii valabile.
În schimb, expertizele efectuate în cauză au probat faptul că parte din aceste investiţii pretinse au reprezentat reparaţii curente şi lucrări de întreţinere, la restituirea cărora pârâta nu e îndreptăţită, acestea incumbându-i în calitate de utilizator al spaţiului.
Cât priveşte restul investiţiilor la care ar fi fost îndreptăţită Curtea apreciază că aceasta nu le mai poate pretinde întrucât, acestea s-au amortizat, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a principiului îmbogăţirii fără justă cauză în acest caz.
Conform art. 4 din Legea nr. 15/1994 sunt considerate mijloace fixe supuse amortizării investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie, amortizarea acestora făcându-se pe perioada de executare a contractului. În speţă contractul de leasing a fost încheiat la data de 16 aprilie 1998 pentru 5 ani, aşa încât ele erau amortizate la data formulării cererii reconvenţionale.
În consecinţă, instanţa de apel greşit a înlăturat aplicarea acestor dispoziţii legale, invocate de reclamanta apelantă cu ocazia susţinerilor în fond a apelului şi a apreciat că pârâta este îndreptăţită să pretindă investiţiile efectuate.
Instanţa nu poate reţine însă critica recurentei privind greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 494 C. civ., deoarece instanţa de apel a reţinut întemeiat că ele nu se aplică în cauză, pârâta nefiind un detentor precar cum susţine recurenta.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite recursul reclamantei în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va modifica decizia din apel, urmând să admită apelul aceleeaşi părţi şi să schimbe în tot sentinţa de fond în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă reclamantă va fi obligată la plata sumei de 3.128 lei cheltuieli de judecată în recurs, suma reprezentând taxele de timbru achitate de recurenta reclamantă.
Întrucât recurenta reclamantă a solicitat şi restituirea cauţiunilor consemnate în cererile de suspendare a executării deciziei recurate, Curtea va admite cererea în temeiul art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. şi va dispune restituirea lor, conform recipiselor aflate la dosar (în copie) şi originalelor consemnate în registrul de valori la poziţiile 45 şi 28 din anul 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantei pârâte SC R. SA Baia Mare declarat împotriva deciziei nr. 142/ AC din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei civile nr. 829 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Bihor.
Schimbă în tot sentinţa de fond în sensul că admite acţiunea principală a reclamantei SC R. SA Baia Mare astfel cum a fost precizată.
Dispune evacuarea pârâtei reclamante SC M. SRL Baia Mare din spaţiul pe care îl mai deţine în Baia Mare, str. Moldovei.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională a pârâtei reclamante SC M. SRL Baia Mare.
Dispune restituirea către SC R. SA Baia Mare a cauţiunilor în sumă de 18.814 Ron consemnată cu recipisa CEC nr. 2021932/1 din 11 aprilie 2008 al cărui original este depus la poziţia 45/2008 la casa de valori şi de 21.186 Ron consemnată în temeiul O.P. nr. 400 din 19 martie 2008 al cărei original se află la poziţia 28/2008 la casa de valori.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL Baia Mare împotriva încheierii nr. 2 din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în dosar nr. 3384/111/C/2004.
Obligă intimata SC M. SRL Baia Mare să plătească reclamantei SC R. SA Baia Mare suma de 3.128 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2946/2008. Comercial → |
|---|
