ICCJ. Decizia nr. 2909/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2909/2008
Dosar nr. 1506/2/2007
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 februarie 2007, SC M.T. SRL Constanţa a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute împotriva sa de către A.D.S., prin somaţia înregistrată cu nr. 5213 din 21 februarie 2007 conform căreia urma să achite creanţă în sumă de 297103,37 Ron reprezentând redevenţă şi respectiv 31.392,2 Ron penalităţi întârziere, somaţia având la bază titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005.
Prin aceeaşi cerere a solicitat suspendarea executării silite până la judecarea contestaţiei la executare.
A arătat în cererea sa că intimata a solicitat contestatoarei ca în termen de cinci zile de la primirea somaţie să achite suma menţionată mai sus, considerând contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005 titlu executoriu în temeiul art. 3 din Legea nr. 190/2004, că în conformitate cu art. 399 alin. (3) C. proc. civ., înţelege să invoce în cererea sa apărări de fond urmând a se constata că este exonerată de la plata debitului pe motiv de forţă majoră ca urmare a faptului că în anul 2006 terenul agricol concesionat s-a aflat sub ape, motiv pentru care Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi a emis certificatul de forţă majoră nr. 569 din 22 august 2006, intimata fiind notificată în acest sens prin adresa nr. 101194 din 4 august 2006.
A invocat, de asemenea, prevederile art. 32 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor susţinând principiul echilibrului financiar al contractelor de concesiune care se bazează pe realizarea unei posibile egalităţi între avantajele acordate concesionarului şi sarcinile impuse acestuia.
Prin adresa nr. 52152 din 19 februarie 2007, A.D.S. i-a comunicat contestatoarei hotărârea consiliului de administraţie privind aprobarea exonerării de la îndeplinirea obligaţiilor investiţionale aferente perioadei existenţei forţei majore, precizând în acelaşi timp asupra menţinerii obligaţiilor de plată a redevenţei.
A arătat în continuare că redevenţa pentru perioada 2006-2007 a fost achitată în avans cu ordinul de plată nr. 11 din 21 noiembrie 2008.
În şedinţa de judecată din 2 aprilie 2007 contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea executării silite şi în consecinţă, toate actele de executare, precum şi întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare executării ca urmare a anulării executării silite şi a tuturor actelor de executare.
Prin cererea completatoare din 26 aprilie 2007 contestatoarea a solicitat şi anularea somaţiei nr. 54990 din 4 aprilie 2007 emisă de A.D.S. după termenul de judecată din 28 martie 2007, pentru suma de 11.030,64 Ron din care 6000,05 Ron reprezentând redevenţă şi 5030,59 Ron reprezentând penalităţi de întârziere, arătând că a achitat în avans redevenţa pentru primul an de concesiune în valoare de 477.271,94 Ron şi că în primul an de concesiune a fost imposibilă exploatarea terenului.
Prin încheierile de şedinţă din 18 iulie 2007 şi 5 septembrie 2007 instanţa de fond a respins, ca nefondate, excepţiile inadmisibilităţii contestaţiei la executare, tardivităţii cererii completatoare şi inadmisibilităţii cererii de întoarcere a executării.
Prin sentinţa nr. 227 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare, a dispus anularea titlului executoriu şi a somaţiei comunicate cu adresa nr. 52103 din 21 februarie 2007 a A.D.S., a dispus întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare ca urmare a anulării executării silite şi a tuturor actelor de executare şi a respins cererea privind suspendarea executării silite ca urmare a renunţării contestatoarei la această cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că forţa majoră, definită ca fiind o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat, o exonerează pe contestatoare de răspundere invocând H.G. nr. 828/2006 conform căreia judeţul Călăraşi a fost declarat zonă calamitată, precum şi clauzele de la pct. 12.2 şi 12.4 din contractul de concesiune, care prevăd că forţa majoră exonerează de răspundere.
A invocat de asemenea art. 978 C. civ., potrivit căruia clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte şi nu contrar.
În conformitate cu art. 399 alin. (3) C. proc. civ., s-a restabilit situaţia anterioară executării fiind invocate dispoziţiile art. 4042 C. proc. civ. şi art. 1092 C. civ., întrucât „ceea ce s-a plătit fără să fie debit, este supus repetiţiunii” şi având în vedere că SC M.T. SRL Constanţa a renunţat la judecata cererii de suspendare, cererea privind suspendarea executării silite a fost respinsă.
Intimata A.D.S. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare.
Primul motiv de recurs formulat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că prin sentinţa atacată a fost anulat titlul executoriu care este contractul de concesiune, în condiţiile în care contestatoarea nu a formulat o cerere în acest sens, iar anularea contractului de concesiune este inadmisibilă pe calea contestaţiei la executare, contractul de concesiune având ca obiect dreptul de exploatare şi obligaţia de întreţinere a suprafeţei de 3308,74 ha din care teren agricol 3045,93 ha şi teren neagricol 262,81 ha teren de la SC A.U. SA Mănăstirea, judeţul Călăraşi, pentru o perioadă de 20 ani, în schimbul unei redevenţe, nulitatea contractului nefiind invocată şi probată în cauză.
Prin cel de-al doilea motiv a susţinut că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală fiind pronunţată cu interpretarea greşită şi cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi clauzelor contractuale deoarece contestatoarea de bună voie a achitat sumele datorate care au făcut obiectul somaţiilor nr. 52103 din 21 februarie 2007 şi 54990 din 4 aprilie 2007, astfel că în mod greşit instanţa a reţinut că cele două plăţi voluntare nu constituie recunoaştere a datoriei, mai mult decât atât recurenta considerând contestaţia la executare ca rămasă fără obiect.
A insistat asupra deosebirii între modul de calcul al redevenţei pe an calendaristic şi nu pe an agricol, atacând astfel greşita interpretare dată de instanţa de fond în legătură cu obligaţiile SC M.T. SRL din contractul de concesiune aferente anului 2005 – 2006, achitate în anul 2005 care nu au legătură cu prezenta cauză, precum şi dubla despăgubire a acesteia datorată faptului că a fost deja despăgubită o dată de către stat.
Prin cel de-al treilea motiv recurenta a atacat nelegalitatea sentinţei ca urmare a dispoziţiei instanţei privind întoarcerea executării silite, susţinând încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece executarea silită a fost începută în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 64/2005 şi Legea nr. 190/2004, astfel că instanţa a încălcat principiul de drept potrivit căruia specialul derogă de la general, în condiţiile în care greşit a dispus întoarcerea executării fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie aşa cum prevede art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 care este o normă specială, art. 4041 C. proc. civ., fiind o normă comună în materie.
Ultimul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate îl constituie faptul că prin contestaţia formulată nu au fost îndeplinite condiţiile de admitere a acesteia, deoarece executarea s-a întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare iar conform art. 3 din Legea nr. 190/2004, contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii.
În acest context a susţinut recurenta, contestaţia nu se poate sprijini pe vicii de nelegalitate a actelor de executare ulterioare hotărârii ce se execută.
Recursul este fondat pentru motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., considerentele urmând a fi prezentate în continuare.
Între părţile în litigiu a fost încheiat contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005, având ca obiect exploatarea pe o perioadă de 20 de ani a terenului în suprafaţă de 3045,93 ha aflat în perimetrul localităţii Mânăstirea şi Chiselet, jud. Călăraşi, precum şi a suprafeţei de 262,81 ha, teren neagricol către concesionara SC M.T. SRL Constanţa.
Prin cap.4 şi 5 din acest contract s-a reglementat cuantumul redevenţei pentru terenul agricol şi pentru cel neagricol precum şi modul de plată al redevenţei, datorată pe ani calendaristici.
Pct. 5.9 şi 5.10 din acelaşi contract sancţionează executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a redevenţei, cu plata unor penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere şi neplata redevenţei la scadenţa cu rezilierea contractului ca o posibilitate a concedentului.
Pct. 12.2 şi 12.4 din contract prevede că dacă una din părţi este împiedicată să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, ca urmare a unui eveniment de forţă majoră, este obligată să comunice celeilalte părţi despre aceasta în termen de 3 zile de la manifestarea evenimentului, iar prin respectarea întocmai a acestor îndatoriri partea afectată este exonerată de răspundere.
Se mai reţine că SC M.T. SRL a notificat concedentul asupra evenimentului de forţă majoră prin adresa nr. 100593 din 27 aprilie 2006, respectând astfel dispoziţiile pct. 12.2 din contract şi că anticipat contestatoarea achitase cu titlul de redevenţă suma de 425.055,94 lei şi 50.216,00 lei cu ordinele de plată nr. 10 şi 11 din 21 noiembrie 2005, în condiţiile în care contractul a intrat în vigoare la data încheierii respectiv la 21 noiembrie 2005.
Art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat în primul motiv de recurs prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
În cauza care face obiectul prezentului dosar contestatoarea a cerut anularea executării silite şi actelor de executare, respectiv somaţia nr. 52103 din 21 februarie 2007 şi 54990 din 4 aprilie 2007, precum şi întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare ca urmare a anulării executării silite.
Cum contestaţia la executare este mijlocul procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanţei în scopul desfiinţării actelor ilegale de executare, chiar anularea întregii executări şi cum în principiu, pe calea contestaţiei la executare nu se poate cere anularea însăşi a titlului executoriu, se constată că acest motiv este întemeiat, sub aspectul pronunţării instanţei asupra anulării titlului executoriu.
Titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005 nu a fost invocat decât ca bază de raportare a debitului menţionat în somaţie, vizând doar capitolele 4 şi 5 din acesta şi nu contractul în întregul său.
Instanţa în baza principiului disponibilităţii nu poate depăşi cadrul procesual pe care reclamantul îl stabileşte, acesta fiind singurul care limitează obiectul cererii, astfel că judecătorul în conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ., hotărăşte numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Analizând contestaţia la executare se poate constata că nu s-a cerut de către contestatoare anularea titlului executoriu, iar pe tot parcursul judecăţii nu s-a pus nicio clipă în discuţie valabilitatea titlului executoriu, ci doar stricta respectare a prevederilor legale cu privire la actele de executare, respectiv cu privire la cele două somaţii şi la anularea întregii executări determinată de emiterea celor două somaţii.
În acest context se constată că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, (ultra petita) hotărârea fiind susceptibilă de modificare, situaţie faţă de care se va admite acest motiv urmând a fi modificată sentinţa în sensul admiterii contestaţiei la executare, şi în consecinţă anularea doar a somaţiilor nr. 52103 din 21 februarie 2007 şi 54990 din 4 aprilie 2007.
De altfel şi intimata contestatoare a pus concluzii de admitere a acestui motiv, precizând că nu a cerut anularea contractului de concesiune.
Cel de-al doilea motiv al recursului referitor la nelegalitatea sentinţei atacate ca urmare a interpretării greşite şi încălcării dispoziţiilor imperative ale legii şi clauzelor contractuale, care este încadrat de instanţă în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respins întrucât redevenţa care se datorează pe ani calendaristici şi care face obiectul somaţiilor emise de intimată este definită în capitolul 4 şi 5, fără a se face vreo distincţie între anul agricol şi anul calendaristic.
Pe de altă parte dispoziţiile la care a făcut trimitere recurenta prin invocarea H.G. nr. 828/2006 şi dubla despăgubire, depăşesc cadrul procesual, astfel că aceste susţineri nu vor fi analizate.
Plata efectuată de contestatoare în baza somaţiilor emise nu a fost o plată voluntară, intimata nerecunoscând datoria întrucât plata s-a executat în cadrul procedurii de executare silită, aşa încât contestaţia la executare nu poate fi considerată ca rămasă fără obiect.
Aceluiaşi temei de drept a fost subsumat de către instanţe şi motivul al treilea din recurs privind încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la care recurenta a susţinut că executarea silită efectuată împotriva debitoarei SC M.T. SRL a fost demarată în baza dispoziţiilor speciale reglementate de O.U.G. nr. 51/1998, a O.U.G. nr. 64/2005 şi a Legii nr. 190/2004, astfel că în mod greşit instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, pronunţându-se asupra întoarcerii executării silite considerând acest capăt de cerere inadmisibil.
Excepţia de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite a fost soluţionată corect în şedinţa publică din 5 septembrie 2007 de către Curtea de Apel Bucureşti, instanţa motivând că în conformitate cu art. 4041 C. proc. civ., în toate cazurile în care s-a desfiinţat executarea, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.
Se poate constata că art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 nu reglementează instituţia întoarcerii executării silite, ci doar dreptul debitorului de întoarcere a executării silite în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile, astfel că în judecata cererii de întoarcere a executării silite corect au fost aplicate dispoziţiile legii generale, art. 4041 – art. 4043 C. proc. civ., constituind reglementarea instituţiei întoarcerii executării silite, situaţie faţă de care şi acest motiv va fi respins.
Cât priveşte, cel de-al patrulea motiv referitor la neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru admisibilitatea contestaţiei la executare, motiv pe care recurenta nu l-a încadrat în drept, dar pe care instanţa îl raportează la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respins întrucât în cauză nu se pune în discuţie legalitatea unor dispoziţii ale legii ci modul cum acestea au fost aplicate.
Chiar dacă executarea s-a început în baza dispoziţiilor legii speciale, actele de executare, respectiv somaţiile au fost emise de recurentă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a contractului de concesiune, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa recurată în sensul admiterii contestaţiei la executare numai sub aspectul anulării somaţiilor nr. 5213 din 21 februarie 2007 şi 54990 din 4 aprilie 2007 emise de A.D.P.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la întoarcerea executării silite şi restabilirii situaţiei anterioare ca urmare a anulării executării silite şi a actelor de executare enunţate mai sus precum şi la menţinerea respingerii cererii de suspendare a executării silite ca urmare a renunţării contestatoarei la ea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta A.D.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 227 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite contestaţia şi dispune anularea somaţiilor nr. 5213 din 21 februarie 2007 şi nr. 54990/4 aprilie 2007 emise de A.D.S.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2937/2008. Comercial → |
|---|
