ICCJ. Decizia nr. 2969/2000. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2969/2008
Dosar nr. 25661/3/2004
Şedinţa publică de la 20 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 10 august 2004, reclamantele A.C.S.C.D. BUCUREŞTI, A.F.C.R. BUCUREŞTI şi A.F.C.S. BUCUREŞTI au chemat în judecată pe pârâtele L.P.F. şi SC T.I. SRL, solicitând să se dispună declararea nulităţii absolute a Contractului de cesiune de drepturi de televiziune încheiat la 22 iunie 2004.
Prin sentinţa comercială nr. 9743 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta SC F.C.S. BUCUREŞTI SA, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia comercială nr. 593 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 69/2000, respectiv a art. 45 şi 451 din aceeaşi lege, rezultă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că L.P.F., ca structură sportivă, este titulara drepturilor de televiziune la competiţiile pe care le organizează şi în această calitate poate cesiona drepturile.
Sintagma „după caz” din cuprinsul art. 45 lit. c) din lege, nu conferă un alt înţeles concluziei care se deduce din interpretarea acestui articol, vizând faptul că drepturile de televiziune aparţin fie cluburilor sportive, fie ligilor profesioniste atunci când cluburile sportive sunt constituite în ligi profesioniste, în calitatea acestora de structuri sportive, reţinându-se că potrivit art. 42 alin. (9) lit. a) din lege, ligile profesioniste organizează competiţia oficială profesionistă în ramura de sport respectivă şi la nivelul stabilit de federaţia sportivă naţională, iar conform art. 29 din lege, cluburile sportive au drept obiect de activitate (..) participarea la competiţii interne şi internaţionale.
Cât priveşte art. 74 lit. f) invocat drept argument în susţinerea acţiunii, acesta se constituie într-o normă generală menită să ofere ligilor profesioniste dreptul de a utiliza şi alte surse de venit în afara celor expres indicate, dar nu se poate concluziona în sensul urmărit de apelantă şi anume că, cluburile sportive ar fi singurele titulare ale dreptului de televiziune.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a pârâtei L.P.F. a reţinut că dreptul de transmisie TV asupra meciurilor din Divizia A aparţine L.P.F., în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 69/2000.
De asemenea, conform art. 64 din Statutul L.P.F., aprobat de federaţia sportivă naţională respectivă, aceasta este titulara dreptului de radioteleviziune, respectiv de transmitere directă şi retransmitere în întregime sau în rezumat prin radio, televiziune sau prin orice mijloace audiovizuale a manifestărilor fotbalistice desfăşurate în cadrul L.P.F., orice fel de contract privind cesionarea acestor drepturi fiind de competenţa exclusivă a L.P.F.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, referitor la existenţa unei cauze ilicite a contractului de cesiune de drepturi de televiziune, acesta a fost analizat de instanţă, în considerarea argumentării fondate pe interpretarea art. 42, art. 45, art. 451, art. 74 din lege.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta, în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu a răspuns la toate argumentele invocate în susţinerea cauzelor de nulitate şi este dată cu interpretarea şi încălcarea art. 42, art. 45, şi art. 74 din Legea nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, care se referă la titularul drepturilor în litigiu şi din care rezultă că drepturile de televiziune aparţin structurilor sportive care pe rând se pot afla în una din următoarele ipostaze: organizator al unei competiţii ori participant la o competiţie.
Or, sub acest aspect, interpretarea dată de instanţă legii potrivit căreia drepturile de televiziune aparţin fie cluburilor sportive, fie ligilor profesioniste, atunci când cluburile sportive sunt constituite în ligi profesioniste, este greşită, deoarece chiar dacă se admite potrivit Legii nr. 69/2000 (art. 21) că şi ligile profesioniste sunt structuri sportive ceea ce trebuie reţinut este faptul că vorbim de acelaşi titular pentru toate categoriile de drepturi de reclamă, publicitate şi de televiziune, pe de o parte. Or, în privinţa primelor drepturi acestea („ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”), aparţin cluburilor sportive fiind şi organizatori şi participanţi la competiţie.
Totodată, drepturile asupra imaginii statică şi în mişcare a sportivilor aparţin cluburilor, ori aceeaşi soluţie trebuie aleasă şi pentru drepturile de televiziune („abi eadem est raţio, eadem solutio esse debet”).
Instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile legale care reglementează sursele de finanţare a ligilor profesioniste, sumele rezultate din cesiuni de drepturi de televiziune nefiind cuprinse. „per a contrario” rezultă că preţul cesiunii drepturilor de televiziune nu revine ligilor profesioniste şi, deci, nu au calitatea de titular a drepturilor în discuţie.
Dimpotrivă, una din sursele de finanţare prevăzute este reprezentată de un procent de 2 % din încasările rezultate din contractele încheiate de cluburile sportive profesioniste pentru reclamă, publicitate şi drepturi TV, ceea ce dovedeşte odată în plus cine este titularul drepturilor respective.
Ca argumente în plus, recurenta arată că aceste drepturi iau naştere ca urmare a desfăşurării efective a partidelor de fotbal, operaţiune în care rolul ligii profesioniste este nesemnificativ, iar, în cauză, s-a dovedit cu acte că sumele încasate în baza contractului de cesiune au fost achitate cluburilor.
Prin urmare, pârâta nu putea transmite drepturile de televiziune, deoarece nu era titulara acestora potrivit principiului „nemo dat quod non habet”.
O a doua cauză de nulitate a cesiunii neanalizată de instanţă, o constituie încălcarea, specialităţii capacităţii de folosinţă, deoarece potrivit art. 42 din Legea nr. 69/2000 şi art. 51 din Statutul F.R.F., liga profesionistă pârâta are competenţe doar în privinţa organizării competiţiei, în materie disciplinară şi în negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă.
Instanţa de apel a făcut abstracţie şi de un alt aspect invocat în legătură cu condiţia capacităţii, anume că prin Hotărârea Adunării Generale din 23 februarie 2004, s-a hotărât încheierea contractului de cesiune exclusivă cu S.R.T. şi nu cu T.I. SRL.
Un ultim motiv de nelegalitate constă în faptul că instanţa de apel a nesocotit existenţa unei cauze ilicite a contractului, părţile co-contractante convenind la încheierea contractului cu eludarea dispoziţiilor legale precitate care consacră dreptul exclusiv al cluburilor asupra drepturilor de televiziune, or, în cauză, nu s-a dovedit că există un mandat al acestora în sensul încheierii contractului.
Sub acest aspect, T.I. SRL a recunoscut la interogatoriu că îi erau cunoscute atât dispoziţiile legale incidente cât şi ale Statutului L.P.F., potrivit cărora Adunarea Generală a L.P.F. are competenţa de a aproba contractele de radio şi televiziune.
Intimatele - pârâte au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că este nefondat, instanţa de apel analizând toate motivele de apel invocate cu raportare la cele trei cauze de nulitate invocate, fără a fi obligată să răspundă în acelaşi timp şi la toate argumentele părţii aşa cum susţine aceasta, pentru a se putea reţine încălcarea art. 261 C. proc. civ.
În privinţa celui de al doilea motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că, de asemenea, nu este fondat.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corespunzător legea, fiind de necontestat că şi liga profesionistă este structură sportivă, ca şi clubul sportiv, potrivit art. 21 din Legea nr. 69/2000, iar în conformitate cu art. 42 din Legea nr. 69/2000, ligile profesioniste au ca atribuţie organizarea competiţiilor profesioniste în ramura de sport în care au fost constituite.
Pe de altă parte, însă, ceea ce interesează, în cauză, dincolo de interpretarea care rezultă din lege privind dreptul în discuţie, ce poate aparţine, într-adevăr, şi cluburilor sportive când o fac ca participanţi, în afara textelor de lege invocate, este şi incidenţa art. 64 din Statutul L.P.F. avut în vedere şi de instanţa de apel referitor la atribuirea calităţii L.P.F.de titular exclusiv al drepturilor de televiziune, articol contestat pe cale judecătorească şi menţinut irevocabil prin respingerea acţiunii formulate.
Rezultă, deci, că textele de lege invocate trebuie interpretate în contextul întregii legi dar şi a Statutului L.P.F. care consacră calitatea L.P.F. de titulară exclusivă a drepturilor în discuţie, având în vedere că aceasta este singura structură sportivă care organizează competiţia de fotbal Divizia A.
Pe de altă parte, obiectul contractului de cesiune are în vedere exclusiv drepturile de care Liga putea dispune, în virtutea legii şi a Statutului nu şi drepturile rezervate de lege cluburilor şi la care, se raportează recurenta – reclamantă respectiv: dreptul la imagine, sigle, emblemă, drepturi în privinţa jucătorilor, drepturi de reclamă, publicitate şi televiziune asupra altor meciuri decât cele din cadrul C.N.F.D. A.
De asemenea, nu are relevanţă juridică asupra analizei titularului dreptului, nici împrejurarea că Liga a virat cluburilor din sumele primite în baza cesiunii, chestiunea vizând modul de constituire al veniturilor, ceea ce nu face obiectul judecăţii, aşa cum legal s-a reţinut.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de nulitate, referitor la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, el trebuie analizat prin raportare la aceleaşi temeiuri legale, cu interpretarea dată care conferă Ligii această capacitate [(art. 45 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 şi art. 64 din Statut)], iar pretinsa încălcare a deciziei luate în Adunarea Generală din 23 februarie 2004 în sensul de a se încheia contractul de cesiune cu S.R.T., nu se subsumează acestei cauze de nulitate vizând cel mult o depăşire a mandatului de către reprezentanţii legali.
Corect s-a reţinut şi lipsa celeilalte cauze de nulitate vizând cauza ilicită, legea nefiind încălcată din perspectiva reţinerii titularului dreptului, aşa cum s-a arătat, iar cu privire la T.I. SRL nu s-a făcut dovada că ar fi cunoscut împrejurări care să demonstreze concursul său la încheierea contractului cu rea – credinţă, cum ar fi existenţa hotărârii Adunării Generale, contractul de cesiune fiind încheiat cu reprezentanţii legali ai Ligii.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C.S.B. SA, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 593 din 4 decembrie 2007, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei – pârâte L.P.F. suma de 6.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi intimatei – pârâte SC T.I. SRL suma de 3.000 lei, cu acelaşi titlu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2008.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- SC FOTBAL CLUB STEAUA BUCURESTI SA - BUCURESTI - Recurent (Reclamant)
- ASOCIATIA CLUBUL SPORTIV FOTBAL CLUB DINAMO BUCURESTI - Intimat (Reclamant)
- ASOCIATIA FOTBAL CLUB RAPID BUCURESTI - Intimat (Reclamant)
- LIGA PROFESIONISTA DE FOTBAL BUCURESTI - Intimat (Pârât)
- SC TELESPORT INTERMEDIA SRL BUCURESTI - Intimat (Pârât)
Termenele dosarului
| Dată de ședință | Oră începere ședință | |
|---|---|---|
| 18.06.2008 | 9:00 |
|
| 15.10.2008 | 9:00 |
|
| ← ICCJ. Decizia nr. 2942/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2998/2008. Comercial. Acţiune în anulare.... → |
|---|
