ICCJ. Decizia nr. 2958/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2958/2008
Dosar nr. 1031/2/2007
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 martie 2004 reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.489.675.464 lei compusă din: 950.611.772 lei debit reprezentând contravaloare facturi neachitat şi 539.063.692 lei dobândă legală calculată până la data de 1 februarie 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că, la data de 29 martie 2001, între părţi s-a încheiat contractul nr. 196 având ca obiect vânzarea-cumpărarea pesticide iar cu facturile nr. 2276843 din 18 iunie 2001, nr. 7631656 din 30 august 2001, nr. 415565 din 26 noiembrie 2001, nr. 415582 din 3 decembrie 2001, nr. 415583 din 3 decembrie 2001 s-au livrat pesticide rămânând o creanţă în valoare de 950.611.722 lei. Se mai arată că potrivit art. 12 din contract, cumpărătorul s-a obligat să achite vânzătorului preţul produselor la datele scadente astfel încât cuantumul dobânzii până la data prezentei acţiuni 1 februarie 2004 este pretins prin cerere.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 969, 970, 1073, 1294, 1361, 1363 C. civ., art. 43 C. com., O.U.G. nr. 9/2000.
Prin sentinţa comercială nr. 704 din 10 februarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 4177/2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală precizată, la data de 10 februarie 2005, prin care reclamanta SC D.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei totale de 1.713.058.807 lei Rol din care 947.557.408 lei Rol reprezentând contravaloare debit-facturi neachitate şi 765.501.399 lei rol dobânda legală calculată până la data de 10 februarie 2005, cu obligarea la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului, precum şi a cheltuielilor de judecată aferente litigiului.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, şi cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtă împotriva SC S. SA Sfântu Gheorghe, SC A. SA ANGHELUŞ şi PF S.G.
S-a dispus anularea, ca netimbrate, a cererilor de intervenţie în nume propriu formulate de SC S. SA Sfântu Gheorghe, SC A. SA ANGHELUŞ şi Asociaţia Familială T.V. şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie promovată de PF S.G., reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că între reclamantă şi pârâtă a fost încheiat contractul de distribuţie nr. 196/2001, în baza căruia se obliga să vândă pesticide şi seminţe iar a doua, să distribuie aceste produse producătorilor agricoli, pentru serviciile prestate pârâta distribuitor urmând să primească un comision de 10 % din valoarea mărfii distribuite.
În speţă, produsul distribuit era D. 750 WP a cărei contravaloare nu s-a putut recupera, întrucât marfa nu a corespuns din punct de vedere calitativ, iar beneficiarii care l-au utilizat au înregistrat prejudicii prin distrugerea recoltelor şi nu au achitat valoarea acestui erbicid.
În acest sens, prima instanţă a constatat că pârâta a fost sancţionată conform procesului-verbal de contravenţie nr. 2/2001, calitatea necorespunzătoare rezultând şi din conţinutul expertizelor tehnice specialitatea agricultură depuse la dosar, precum şi din procesul verbal întocmit de D.G.A.I.A. sub nr. 1485 din 21 iunie 2001.
Instanţa a apreciat, totodată, că înţelegerea contractuală intervenită între părţile în litigiu, reprezintă un contract de comision, comisionarul încheind în nume propriu dar pe seama comitentului contracte de vânzare-cumpărare, astfel încât dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul contractului încheiat între comisionar şi terţ, ca şi riscurile se transmit direct de la comitent la terţ şi invers, răspunderea comisionarului faţă de comitent purtând numai asupra încheierii actelor juridice cu terţii nu şi pentru executarea lor, atâta timp cât contractul părţilor nu conţine o clauză de garanţie în sarcina comisionarului.
Cererile de intervenţie în nume propriu au fost anulate, ca netimbrate, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, iar respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie formulată de PF S.G. a fost motivată pe faptul că acesta avea în cauză calitatea de chemat în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC D.P. SRL susţinând, în esenţă, că în mod greşit, prima instanţă a reţinut că produsul D. nu a corespuns calitativ şi a produs pagube beneficiarilor, fără a avea în vedere că reclamanta a probat că a livrat un produs omologat de organele competente şi verificat din punct de vedere calitativ, conform certificatului de omologare nr. 2023 din 26 octombrie 1999, a buletinului de recepţie calitativă nr. 104 din 22 martie 2000 şi a raportului pentru avizarea acestui erbicid la cultura cartofului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 729 din 24 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1246/2005, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC D.P. SRL, reţinând, în esenţă, că faţă de clauzele inserate la art. 2, 11, 12 şi 13 din convenţia părţilor, în mod corect instanţa fondului a calificat contractul în raport de dispoziţiile art. 405 C. com., ca fiind de comision, prin care pârâta-comisionar s-a obligat în temeiul împuternicirii comitentului să încheie acte de comerţ în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii.
S-a arătat că prin art. 16 raportat la art. 2 din contract s-a prevăzut decontarea contravalorii produselor, după încasarea lui de la terţi, comisionarul nerăspunzând pentru neexecutarea contractului de către un terţ, iar comitentul are doar posibilitatea să solicite intentarea acţiunii împotriva terţului, sau cedarea acestui drept în favoarea sa.
A mai constatat instanţa de apel că nu poate fi reţinută culpa comitentului în executarea contractului de comision, în sensul neurmăririi încasării preţului mărfurilor furnizate, în cauză rezultând că refuzul de plată a terţului a fost întemeiat, produsele livrate de reclamantă au fost inferioare calitativ şi au produs prejudicii beneficiarilor, situaţie de fapt dovedită prin expertizele extrajudiciare depuse la dosar care au valoarea probatorie a declaraţiilor de martori, că buletinele de recepţie calitativă nu au fost întocmite în concordanţă cu certificatele de omologare fiind prevăzute alte doze şi că instituţiile de specialitate după constatarea rezultatelor negative ale testărilor nu au mai omologat produsul şi s-a dispus suspendarea acestuia de la import de către ministerul în domeniu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia comercială nr. 4052 din 8 decembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 254/2006, a admis recursul declarat de reclamanta SC D.P. SRL împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nr. 729 din 24 octombrie 2005, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Potrivit considerentelor care au condus la admiterea recursului, Înalta Curte a constatat ca prin calificarea contractului în litigiu, ca fiind un contract de comision, instanţa s-a substituit voinţei părţilor şi a concluzionat că pârâta nu răspunde pentru neexecutarea contractului de către un terţ, fără însă a analiza prevederile art. 12 din convenţie prin care au fost stabilite modalităţile de plată a preţului.
S-a reţinut, totodată, că instanţa de apel s-a substituit voinţei părţilor şi în interpretarea capitolului IV din contractul încheiat privind drepturile şi obligaţiile părţilor în executarea convenţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor privind încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu producătorii agricoli, ţinerea evidenţei debitelor pe producători şi urmărirea recuperării acestora, obligaţii stabilite prin art. 8 din contract şi că în raport de reţinerea culpei reclamantei în livrarea produselor calitativ inferioare, nu a avut în vedere şi apărarea acestei părţi privind livrarea unor produse corespunzătoare şi care au fost recepţionate de către pârâtă.
După casare cu trimitere spre rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 1031/3/2007.
În apel după casare, la solicitarea părţilor în litigiu, Curtea a admis proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu, această ultimă dovadă fiind administrată numai de către intimata-pârâtă, apelanta-reclamantă înţelegând să renunţe la acest mijloc probatoriu.
Părţile au depus la dosar precizări scrise şi acte în raport de relaţiile solicitate din oficiu de instanţă, conform menţiunilor înserate în conţinutul încheierii întocmită la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2007, aceste relaţii fiind dispuse de Curte în raport şi de poziţia exprimată de părţi care nu au fost de acord cu administrarea probei cu expertiză contabilă, dovadă pusă în discuţie cu obiectivele inserate în încheierile de şedinţă de la termenele din 22 mai 2007 şi respectiv 13 noiembrie 2007.
Examinând sentinţa comercială atacată prin prisma criticilor formulate prin calea de atac, în considerarea şi a prevederilor art. 315 C. proc. civ., cu referire la problemele de drept dezlegate prin hotărârea instanţei supreme, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 618 din 13 decembrie 2007, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC D.P. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 704 din 10 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 4177/2004, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC S. SRL Braşov, intimatele-chemate în garanţie PF S.G. sat Ozun Comuna Ozun, Societatea Agricolă S. (fostă B.) Sat Arkus (FN) Comuna Arkus, Judeţ Covasna, SC A. SA ANGHELUŞ G., şi intimata - intervenientă în nume propriu Asociaţia Familială T.V. Constanţa şi în consecinţă:
A schimbat în parte sentinţa comercială atacată în sensul că pe fond, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC D.P. SRL şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 150.255 Ron din care: 83.112 Ron contravaloare preţ produse şi 67.143 Ron dobândă legală calculată până la data de 10 februarie 2005 precum şi a dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 6.168 Ron cheltuieli de judecată aferente căilor de atac, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că probele administrate atestă faptul că în baza prevederilor art. 1 din contractul de distribuţie nr. 196 din 29 martie 2001 încheiat între părţi, apelanta-reclamantă în calitate de furnizor, conform avizelor de însoţire marfă şi a facturilor anexate în timpul primei judecăţi a furnizat următoarele cantităţi de pesticide: 50 kg dacsulfuron 750 WP, 2000 kg dacmancoz, 100 litri dackilin, 100 kg dackillrat şi 67 plicuri dacphosal.
Din aceste produse au fost restituite apelantei-reclamante care a procedat la stornarea preţului prin facturile emise ulterior, cantităţile de 27,2 Kg, dacsulfuron, 900 kg dacmancoz, 56 litri dackilin, 99 kg dackillrat şi 67 bucăţi dacphosal, conform avizelor ataşate la dosar fond.
Au rămas deci ca livrate către intimata-pârâtă, fără a fi restituite 22,8 Kg dacsulfuron, 1100 kg dacmancoz, 44 litri dackillin şi 1 kg dackillrat, al căror preţ a fost solicitat de către reclamanta-apelantă prin acţiunea dedusă prezentei judecăţi.
Cantităţile de pesticide furnizate iniţial de către reclamantă, cantităţile de produse returnate, respectiv cantităţile rămase de plată, mai sus arătate, au fost confirmate de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la termenul din 17 octombrie 2005 în timpul primei judecăţi a apelului în dosarul nr. 1246/2005 precum şi prin adresa emisă de aceeaşi parte sub nr. 412 din 22 august 2001, existentă la dosar fond, la pct. 2 din acest înscris, partea chemată în judecată, obligându-se să achite avansul până la data de 30 septembrie 2001, cu excepţia produsului dacsulfuron.
Valoarea preţului produselor furnizate şi respectiv cuantumul şi modul de calcul al dobânzii legale solicitat prin acţiune de către apelanta - reclamantă, nu au fost contestate în nici un mod de către intimata-pârâtă, singura apărare formulată de aceasta, în justificarea neachitării preţului, fiind aceea a necorespunderii calitative, în principal pentru produsul Dacsulfuron, cauză care a determinat producătorii agricoli chemaţi în garanţie să nu onoreze plata, urmare înregistrării de pagube după utilizarea respectivului pesticid.
Curtea a reţinut că intimata-pârâtă prin dispoziţiile art. 2 şi ale art. 12 din contractul de distribuţie încheiat sub nr. 196 din 29 martie 2001 şi-a asumat obligaţia încasării şi decontării contravalorii preţului produselor furnizate, plata urmând a avea loc în procent de 27 % la livrare, respectiv 33 % până la 31 august 2001 şi diferenţa de 40 % din valoarea până la 30 noiembrie 2001.
Prin art. 8 lit. h) din convenţie intimata-pârâtă s-a obligat să deconteze produsele pe care le-a solicitat furnizorului, care au astfel caracter ferm, nemaiputând fi returnate.
Prin probele administrate în timpul primei judecăţi şi în apel, intimata-pârâtă a dovedit necorespunderea calitativă din totalul produselor primite de la apelanta-reclamantă, numai a cantităţii de 3,5 kg dacsulfuron, reprezentând cantităţile distribuite celor 3 producători agricoli pe care a înţeles să îi cheme în garanţie: SC A. SA ANGHELUŞ pentru 1,2 kg, PF S.G. pentru 0,8 kg şi respectiv 1,5 kg pentru SC S. SA.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC S. SRL Braşov criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că:
1. - instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) întrucât, în urma rejudecării după casare, deşi admite acţiunea întrucât, în urma rejudecării după casare, deşi admite acţiunea reclamantei păstrează soluţia instanţei de fond cu privire la cererile de chemare în garanţie ca fiind neîntemeiate, fără a fi repuse în discuţia părţilor;
2. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, a înlăturat toate efectele decurgând din „contract”, aşa cum au fost stabilite de instanţa de fond, fără a motiva şi preciza în prezenţa cărui tip de contract se află părţile;
3. - hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii (art. 304, art. 7 C. proc. civ.) întrucât, potrivit instanţei [(alin. (4)] aceasta consideră ca nedovedită afirmaţia pârâtei privind calitatea necorespunzătoare a întregii cantităţi de 22,8 Kg de dacsulfurom dar reţine, în schimb, defectul de calitate pentru 3,5 kg;
4. - instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (contractul) schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) reţinând că este o înţelegere contractuală.
În consecinţă, recurenta solicită, în temeiul art. 304 alin. (5), pct. 7 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, în scris, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că, în mod corect, instanţa de apel a analizat actul juridic dedus judecăţii şi materialul probator administrat în cauză stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părţi pronunţând o soluţie justă care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Critica referitoare la faptul că prin decizia atacată instanţa de apel a încălcat formele legale prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., păstrând hotărârea instanţei de fond cu privire la cererile de chemare în garanţie fără a fi repuse în discuţia părţilor, este neîntemeiată întrucât atâta timp cât pârâta-recurentă nu a fost obligată la plata preţului produselor livrate chematelor în garanţie (3) nici cererile de chemare în garanţie nu puteau fi admise, astfel că instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, cererile de chemare în garanţie, formulate în condiţiile art. 60 C. proc. civ., în faţa primei instanţe, nu trebuiau „repuse în discuţie”, aşa cum fără temei susţine recurenta, ci instanţa de apel urma să se pronunţe asupra lor, odată cu judecarea cererii principale şi în raport de soluţia adoptată, aşa cum, în mod corect a procedat instanţa de apel.
Critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu subzistă deoarece prin conţinutul argumentelor aduse de recurentă, se tinde la reţinerea unei alte situaţii de fapt şi la o reapreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în ipoteza art. 304 pct. 7.
Şi critica întemeiată pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, apare ca nefondată. Instanţa de apel, ţinută de indicaţiile date prin decizia de casare, analizează modul în care părţile şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţie, soluţia adoptată fiind în deplină concordanţă cu cele statuate de părţi şi dovedite cu probele administrate.
Susţinerile recurentei subsumate acestui motiv, vizează aspecte de netemeinicie, care însă exced controlului de legalitate pe calea recursului.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D.P. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 618 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D.P. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2946/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3017/2008. Comercial → |
|---|
