ICCJ. Decizia nr. 2982/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2982/2008
Dosar nr. 4821/1/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Deliberând, asupra contestaţiei de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1877 din 29 mai 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a respins contestaţia în anulare formulată de A.G. şi A.E. împotriva deciziei nr. 1419 din 19 aprilie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
La data de 5 iunie 2008, contestatorii A.G. şi A.E. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1877 din 29 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pe care nu au motivat-o.
Înalta Curte a invocat excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare.
Întrucât excepţia de inadmisibilitate este o excepţie de ordine publică, ea urmează a fi analizată cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat şi dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revin persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Intenţia legiuitorului la redactarea art. 317 C. proc. civ. a vizat în mod categoric controlul judiciar, pe cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. ce fac trimitere expresă la hotărârile instanţelor de recurs.
Motivele invocate de contestatori nu se subscriu textelor legale sus-citate, fiind în legătură cu o hotărâre pronunţată într-o cale de retractare şi nu cea specifică unei căi devolutive sau de reformare.
Pe de altă parte nici condiţia impusă de dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestaţia în anulare în condiţiile în care textul legal invocat vizează o hotărâre ce soluţionează fondul cauzei în apel sau recurs.
Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunţată în contestaţia în anulare ar fi supusă unei noi contestaţii în anulare, în alte condiţii decât cele prevăzute art. 321 C. proc. civ., situaţia în speţă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naştere unor situaţii juridice nefireşti pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.
Concluzionând, se constată că cererea nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibilă de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
Ca atare, obiectul contestaţiei în anulare este format dintr-o singură categorie de hotărâri şi anume deciziile pronunţate cu prilejul exercitării controlului judiciar.
Soluţia rezultă din însuşi textul indicat şi se referă, neîndoielnic, la dezlegările date de instanţa de recurs, motivele de contestaţie în anulare neputând fi extinse.
Prin urmare, hotărârile judecătoreşti, date în soluţionarea unei contestaţii în anulare nu pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A.G. şi A.E. împotriva deciziei nr. 1877 din 29 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2971/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2987/2008. Comercial → |
|---|
