ICCJ. Decizia nr. 2971/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2971/2008
Dosar nr. 7268/2/2007
Şedinţa publică din 20 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7268/2/2007 contestatoarea V.I. în contradictoriu cu A.V.A.S. a formulat contestaţie la executare silită solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1 încetarea dreptului A.V.A.S. de a mai efectua executarea silită asupra bunurilor mobiliare sau imobiliare: 2 anularea procesului - verbal de aplicare a sechestrului întocmit de executorii A.V.A.S. la data de 3 octombrie 2007 pe o serie de terenuri pe care le deţine în proprietate în comuna Mitreni, satul Valea Roşie, judeţul Călăraşi.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că prin Decizia civilă – irevocabilă nr. 1131 din 27 iunie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a dispus admiterea apelului său împotriva sentinţei civile nr. 200/C din 2 iulie 2006, în sensul că s-a înlăturat obligaţia de plată în solidar a sa cu SA P.P. Mitreni, judeţul Călăraşi. Totodată, la momentul preluării creanţei de către A.V.A.S., dreptul de acţiune era prescris nefiind acţionată în judecată sau somată în vederea executării acesteia anterior datei cesiunii.
Prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, pârâta s-a apărat arătând că termenul de prescripţie a început să curgă din momentul efectuării cesiunii de creanţă respectiv de la data de 2 decembrie 1999, actul de executare, comunicarea de titlu făcută prin adresa din data de 21 decembrie 2005 fiind în interiorul termenului special de prescripţie de 7 ani.
În urma probelor administrate prima instanţă a pronunţat sentinţa comercială nr. 236 din 12 decembrie 2007 prin care a admis contestaţia la executare şi a anulat formele de executare, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că termenul general de prescripţie pentru a cere executarea silită, care a început să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune şi nu de la data cesiunii, era împlinit la această dată, neintervenind întreruperea acestuia astfel că, prin raportare la dispoziţiile art. 13 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, modificată, intimata nu poate opune termenul special de prescripţie de 7 ani prevăzut de această lege, condiţii în care executarea silită nu are bază legală.
Intimata a formulat recurs, în termenul legal şi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 din OUG nr. 51/1998, privind calcularea termenului special de prescripţie de 7 ani şi a dispoziţiilor art. 16 lit. c) şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitoare la întreruperea termenului de prescripţie.
A arătat că interpretarea corectă a art. 13 din OUG nr. 51/1998 este aceea potrivit căreia termenul de prescripţie curge din momentul cesiunii de creanţă, respectiv de la data de 2 decembrie 1999, comunicarea de titlu făcută prin adresa din 21 decembrie 2005 şi procesul - verbal de sechestru din 3 decembrie 2007, fiind în interiorul termenului de prescripţie de 7 ani.
Prin urmare, calcularea termenului de prescripţie, incluzând şi perioada anterioară cesiunii de creanţă este contrară dispoziţiilor precitate, singura condiţie pusă de text fiind aceea ca suma preluată în vederea recuperării să nu fie prescrisă la momentul preluării creanţei.
Sub acest din urmă aspect, trebuie avut în vedere că antecesoarea recurentei a declanşat procedura de executare silită împotriva debitoarei cât şi a garantei ipotecare – contestatoarea în cauză, pronunţându-se sentinţa civilă nr. 200/C din 2 iulie 1996 prin care acestea au fost obligate în solidar, iar în ceea ce o priveşte a efectuat acte de executare prin adresa din 21 decembrie 2005 când s-au comunicat titlurile executorii.
Intimata - contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În primul rând trebuie arătat că intimata - contestatoare nu este executată silit în calitate de codebitoare ci ca garant ipotecar, obligaţia acesteia faţă de SC B.A. Olteniţa, antecesoarea recurentei - intimate născându-se numai în raport cu SA P.P. Mitreni.
Aşa se explică pronunţarea deciziei nr. 1131 din 27 iunie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2315/1996, prin care a fost schimbată sentinţa civilă nr. 200/C din 2 iulie 1996, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 21/E/1996 de obligare în solidar a celor două pârâte la plata sumelor solicitate.
Aşadar, la data cesiunii – 2 decembrie 1999, recurenta - intimată, ca efect al subrogării, a preluat toate drepturile principale şi accesorii ale debitorilor cedaţi, inclusiv dreptul de a o executa silit pe intimata - contestatoare dar în condiţiile de la momentul cesiunii.
Că aceasta este interpretarea care trebuie dată art. 13 din OUG nr. 51/1998, modificată, rezultă cu evidenţă din analiza textului potrivit căruia cesiunea de creanţă este supusă dispoziţiilor art. 1131 C. civ., notificarea cesiunii făcându-se în termen de 10 zile de la data cesiunii, iar termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită i-a fost prescris.
Rezultă, pe de o parte, că cesiunea produce efecte faţă de terţi numai din momentul notificării, conform art. 1079 C. civ. coroborat cu art. 1393 C. civ.
Pe de altă parte, textul de lege are în vedere un termen special de prescripţie a executării silite şi faţă de condiţia pusă ca termenul general să nu se fi împlinit la data cesiunii, rezultă că legiuitorul nu a înţeles să repună în termen A.V.A.S., ci să mărească termenul de prescripţie pentru a cere executarea silită de la 3 ani la 7 ani fără a modifica data de la care acesta începe să curgă în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, cesionara A.V.A.S. subrogându-se în drepturile cedentei.
Revenind la speţă, în primul rând, recurenta - intimată nu a făcut dovada notificării obligatorie conform art. 13 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 raportat la art. 1391 şi urm. C. civ., deci nu poate opune intimatei - contestatoare termenul special de 7 ani prevăzut de OUG nr. 51/1998, ci faţă de intimată care este terţ este aplicabil termenul general de 3 ani.
În al doilea rând, şi dacă s-ar admite că notificarea s-a efectuat, ceea ce nu rezultă însă din actele depuse, la data cesiunii, termenul de prescripţie general de 3 ani pentru a cere executarea silită era împlinit deoarece acesta a început să curgă la data expirării termenului pentru plata creditului contractat în 1995, în baza ipotecii, în condiţiile desfiinţării sentinţei civile nr. 200/1996, prin Decizia nr. 1131/1997, care constituia titlu executoriu şi faţă de intimata - contestatoare, aşa cum s-a arătat în precedent şi nu de la data cesiunii.
Or, faţă de intimata - contestatoare nu s-a efectuat niciun act de urmărire de natură a fi întrerupt acest termen, astfel că fiind împlinit la data cesiunii, legal a reţinut instanţa de fond că nici din acest punct de vedere recurenta creditoare nu poate opune termenul special de 7 ani, nefiind îndeplinită condiţia de a nu se fi împlinit termenul general de 3 ani la data cesiunii.
Actele invocate întocmite de antecesoarea acesteia nu au drept efect întreruperea termenului, acţiunea promovată fiind respinsă în recurs faţă de intimata - contestatoare, iar actele emise de recurenta - intimată privind comunicarea titlurilor în 2005, şi procesul - verbal de sechestru au fost îndeplinite în afara termenului general de 3 ani, incident în cauză, aşa cum legal a reţinut instanţa de fond cu aplicarea corespunzătoare, deci, a dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958.
Faţă de aceste considerente, recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 236 din 12 decembrie 2007, pronunţată de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2982/2008. Comercial → |
|---|
