ICCJ. Decizia nr. 2987/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2987/2008
Dosar nr. 39738/3/2005
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamanta C.J. a chemat în judecată pe pârâţii SC B.E.A. SRL, C.M., Primăria Municipiului Bucureşti şi A.F.I. şi a solicitat rezilierea contractului de închiriere din 12 iunie 1990 încheiat între părţi, precum şi evacuarea societăţii pârâte şi a pârâtului C.M. din spaţiul comercial situat în Bucureşti.
La data de 19 iunie 2003, pârâta SC B.E.A. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata sumei de 100.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli necesare şi utile efectuate şi instituirea unui drept de retenţie în favoarea sa, până la plata sumei pretinse.
La aceeaşi dată, pârâta a mai formulat şi alte două cereri, respectiv una de chemare în judecată a altor persoane – Municipiul Bucureşti şi alta de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi a A.F.I. prin care a solicitat ca, în situaţia în care ar fi admisă cererea reclamantei, acestea să fie obligate să-i restituie sumele reactualizate încasate cu titlu de chirie, evaluate la 25.000.000 lei.
De asemenea, pârâtul C.M. a formulat cerere de chemare în garanţie a aceloraşi persoane, solicitând obligarea acestora la a le garanta liniştita folosinţă a spaţiului.
Prin sentinţa nr. 4721 din 18 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la rezilierea contractului de închiriere din 12 ianuarie 1990 şi a dispus disjungerea capătului de cerere privind evacuarea, cererea reconvenţională, cererile de chemare în judecată a altei persoane şi cererile de chemare în garanţie.
În urma probelor administrate, prin sentinţa nr. 3859 din 22 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale având ca obiect evacuarea, precum şi cererea precizată, având ca obiect evacuarea din spaţiu ca neîntemeiată.
De asemenea au fost respinse: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei - pârâte C.J., cererea reconvenţională a pârâtei SC B.E.A. SRL, cererile de chemare în judecată a altei persoane formulate de pârâta S SC B.E.A. SRL şi C.M. şi cererile de chemare în garanţie ca fiind rămase fără obiect.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, că cererea în evacuare este neîntemeiată, nefiind incidente în cauză prevederile art. 1441 C. civ. întrucât restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 nu se încadrează în sfera actelor juridice vizate de text, câtă vreme nu se poate vorbi de o înstrăinare sau o constituire de drepturi reală, ci de o procedură specială de retrocedare a imobilelor preluate abuziv.
De asemenea, s-a avut în vedere că nici Legea nr. 10/2001 – în vigoare la data introducerii acţiunii, nu prevedea prelungirea contractului de închiriere cu privire la spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, precum şi faptul că reclamanta-pârâtă a renunţat la dreptul de reziliere a contractului de închiriere, evacuarea fiind un capăt de cerere accesoriu.
Pe cale de consecinţă, instanţa a respins şi celelalte cereri formulate în cauză.
Prin Decizia nr. 350 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei pe care a modificat-o, în sensul că a admis cererea principală şi a dispus evacuarea din spaţiul în litigiu a pârâţilor SC B.E.A. SRL şi C.M., a admis în parte cererea reconvenţională şi a dispus obligarea reclamantei - pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 42.893,69 lei, instituind în favoarea pârâtei - reclamante a unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata despăgubirilor.
Celelalte pretenţii ale pârâtei - reclamante au fost respinse ca neîntemeiate, înlăturându-se dispoziţiile de obligare a reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată şi, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că, pe lângă cererea de reziliere şi motivele ce au stat la baza acesteia şi care vizau nerespectarea clauzelor contractuale au fost invocate - în mod expres - pentru cererea de evacuare şi motive referitoare la faptul că reclamanta este proprietara imobilului prin care a făcut referire la actele de restituire a acestuia, iar instanţa de fond a analizat evacuarea din spaţiu doar în raport de motivele rezilierii contractului, apreciind în mod eronat că se află în faţa unui petit accesoriu celui de reziliere la care s-a renunţat în mod expres.
S-a considerat că, în raport cu prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Tribunalul avea obligaţia să ceară explicaţii părţilor cu privire la situaţia de fapt şi la temeiurile de drept indicate, apreciind totodată că cererea formulată de reclamantă la 16 decembrie 2005 nu putea să fie calificată ca o întregire sau modificare a cererii introductive care să poată fi respinsă ca tardivă în baza art. 132 C. proc. civ. şi că o precizare a motivelor menţionate iniţial nu este sancţionată de prevederile menţionate, fiind chiar necesară faţă de renunţarea la cererea de reziliere a contractului.
De asemenea, instanţa a avut în vedere că, în condiţiile în care reclamanta este proprietara imobilului, iar pârâţii nu au încheiat o nouă convenţie sub aspectul închirierii imobilului cu reclamanta, acţiunea este întemeiată conform art. 480 C. civ.
Pe cale de consecinţă s-a apreciat că societatea pârâtă a efectuat lucrări de îmbunătăţire a imobilului (necesare şi utile) care au sporit valoarea acestuia, impunându-se suportarea acestora de către reclamantă pentru că altfel s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei.
Cu privire la cererile de chemare în judecată a altei persoane s-a statuat că, din moment ce pârâtul C.M. şi-a exercitat calitatea de locatar al spaţiului în litigiu prin SC B.E.A. SRL, fiind respinsă irevocabil acţiunea pârâţilor prin care au contestat Decizia de restituire a imobilului, nu mai subzistă nici închirierea reclamată de pârâţi, astfel că nu mai pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta.
În legătură cu cererile de chemare în garanţie s-a constatat că plata chiriei în contul chematelor în garanţie – până la momentul deciziei de restituire a imobilului – a fost perfect valabilă, constituind contravaloarea folosinţei spaţiului comercial, iar nu o plată nedatorată.
În fine, s-a reţinut că excepţiile inadmisibilităţii acţiunii principale şi a lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei în raport cu cererea reconvenţională au fost soluţionate în mod temeinic şi legal, oricum, neformulându-se critici în apel sub acest aspect.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta SC B.E.A. SRL care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
- Decizia atacată cuprinde motivări contradictorii cu privire la cererea modificatoare a acţiunii, reţinând pe de o parte că aceasta reprezintă o simplă precizare a temeiului de drept care, oricum, nu ar fi fost necesară faţă de cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, menţionând că se impunea o astfel de precizare faţă de renunţarea la dreptul dedus judecăţii în petitul ce a vizat rezilierea contractului de închiriere (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
- Decizia atacată este nelegală atât în ceea ce priveşte calificarea dată de instanţa de apel cererii de evacuare, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Se consideră că, din modul în care reclamanta a înţeles să investească instanţa, rezultă fără echivoc faptul că aceasta a solicitat evacuarea ca o consecinţă a rezilierii contractului de închiriere, respectiv o consecinţă a pretinselor încălcări ale obligaţiilor contractuale, situaţii din care rezultă caracterul accesoriu al cererii de evacuare.
În ce priveşte aplicarea şi interpretarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. se susţine că s-a depăşit cadrul limitativ al acestora, singurul scop al instanţei fiind acela de a da un temei juridic acţiunii în evacuare, chiar dacă această situaţie a intervenit după prima zi de înfăţişare.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
- Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce vizează ipoteza motivării contradictorii, din examinarea considerentelor deciziei atacate, nu se confirmă situaţia susţinută de recurentă.
Astfel, instanţa apelului a expus pe larg, în mod clar şi concis argumentele pentru care a considerat că cererea depusă de reclamantă la data de 16 decembrie 2005 nu a avut rolul de a modifica sau completa acţiunea introductivă, ci doar de a indica temeiul de drept al petitului privind evacuarea din spaţiu.
Mai mult, s-a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat evacuarea şi din prisma calităţii sale de proprietară a imobilului astfel că, nici nu era nevoie de o precizare ulterioară a motivelor.
În atare situaţie, argumentele expuse de instanţă nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă, nu vin decât să lămurească raţionamentul instanţei.
- Nici critica prin care se susţine interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 132 C. proc. civ. nu poate fi primită.
În continuarea celor expuse cu prilejul analizării primului motiv de recurs, Înalta Curte constată că cererea reclamantei din 16 decembrie 2005 nu a fost calificată ca fiind una de întregire sau modificare a cererii de chemare în judecată ci una – aşa cum a şi fost intitulată de parte - de precizare sub aspectul motivelor menţionate iniţial.
Faptul că în cuprinsul acesteia s-a menţionat şi temeiul juridic ca fiind dat de dispoziţiile art. 380 C. civ. nu constituie o modificare ori completare a acţiunii care să atragă sancţiunea prevăzută de art. 132 C. proc. civ. ca urmare a nedepunerii până la prima zi de înfăţişare.
Drept urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul căreia, cererea prin care s-a solicitat evacuarea are caracter accesoriu celei privind rezilierea contractului şi la care s-a renunţat în condiţiile art. 247 C. proc. civ.
În baza considerentelor expuse, constatând că Decizia atacată este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 350 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2982/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2989/2008. Comercial → |
|---|
