ICCJ. Decizia nr. 2925/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2925/2008
Dosar nr. 19961/3/2004
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4717 din 6 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 241/2001, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea principală precizată şi completată de reclamanta SC F. SA cu sediul social în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta - reclamantă SC A.P. SA, cu sediul social în Bucureşti, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 privind activul depozit.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC A.P. SA şi constatată valabilitatea actului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 încheiat între părţi, cu privire la activul depozit situat pe Şoseaua de Centură, comuna Glina, judeţul Ilfov, şi a actelor adiţionale din 10 decembrie 1999 şi 19 ianuarie 2000.
S-a stabilit că prezenta hotărâre ţine loc de act de vânzare - cumpărare cu privire la activul depozit şi a mai fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut în principal că:
- vânzarea activului s-a hotărât de Consiliul de Administraţie la data de 8 septembrie 1999, prin licitaţie publică cu strigare iar procedura licitaţiei s-a realizat cu respectarea art. 3.44 – art. 3.47 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 88/1997;
- preţul de adjudecare a activului a fost de 6.941.046.000 lei fără T.V.A. iar contractul de vânzare - cumpărare s-a încheiat cu respectarea OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 şi HG nr. 450/1999;
- conform art. 1295 alin. (2) C. civ. contractul de vânzare - cumpărare trebuie să îmbrace forma autentică pentru opozabilitate faţă de terţi;
- existenţa cauzei, caracterul ei real şi ilicit sunt prezumate de lege iar reclamanta nu a făcut dovada contrară;
- la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare şi al organizării licitaţiei cu strigare erau aplicabile dispoziţiile OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 şi HG nr. 450/1999 care stabilesc că aprobarea A.G.A. şi a instituţiei publice implicate sunt necesare pentru vânzarea activelor a căror valoare individuală ori cumulativă depăşeşte 50% din valoarea contabilă a activelor societăţii la data emiterii ofertei de vânzare conform art. 41 din HG nr. 450/1999 iar în speţă, valoarea activului reprezintă mai puţin de 50% din valoarea contabilă a activului în sumă de 10.771.276.000 lei, nefiind aşadar necesară existenţa unui mandat special;
- persoanele împuternicite să efectueze vânzarea au fost stabilite prin procesul - verbal din 8 septembrie 1999 în şedinţa A.G.A. fiind respectate prevederile art. 24 din Legea nr. 99/1999, art. 41 – art. 49 din HG nr. 450/1999;
- reclamanta nu s-a conformat prevederilor art. 960 alin. (2) C. civ. şi nu a făcut dovada elementelor constitutive ale dolului;
- preţul de ofertă de 34.282.092.000 lei a fost cu mult mai mare decât valoarea contabilă de 10.771.276.000 lei.
Nefiind îndeplinite prevederile art. 948 pct. d, art. 953, art. 966 C. civ. acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cererea reconvenţională a fost admisă în baza OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, HG nr. 450/1999, art. 1295 alin. (1) şi (2), art. 954 alin. (2) şi art. 960 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 783 din 13 decembrie 2001 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta - reclamantă SC F. SA şi a respins ca nefondat recursul aceleiaşi părţi îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 4717 din 6 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, fiind preluate în menţinerea hotărârii instanţei de fond toate argumentele expuse anterior.
În conformitate cu art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, făcând aprecierea că acestea au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3340 din 8 iulie 2003 a admis recursul formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 783 din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti pe care a anulat-o, a admis recursul declarat de reclamanta SC F. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4717 din 6 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în fond.
S-a apreciat că se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond, pentru:
- reaprecierea validităţii clauzelor contractului de vânzare - cumpărare a activului în speţă prin prisma art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor şi
- stabilirea pe bază de probe a cuantumului datoriilor SC M. SRL către reclamanta vânzătoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare şi dacă raportul acestuia cu cuantumul preţului conduce la lipsa valabilităţii lui.
S-a mai reţinut în considerentele acestei decizii că încheierea contractului de vânzare - cumpărare active este o modalitate de privatizare, la acea dată A.P.A.P.S. fiind acţionar majoritar iar potrivit art. 43 din Legea nr. 99/1999, instituţia publică implicată – în accepţiunea art. 3 lit. g) din lege, A.P.A.P.S. – realizează întreg procesul de privatizare.
Este firesc ca procesul prin care se solicită instanţei să constate nulitatea unui contract de privatizare să se poarte în contradictoriu cu instituţia publică implicată, restrângerea libertăţii părţilor în a fixa cadrul procesual fiind în acest caz, una legală.
Rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2675 din 28 februarie 2007 a respins acţiunea principală precizată şi completată, formulată de reclamanta SC F. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA Bucureşti şi cu A.V.A.S. Bucureşti, ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC A.P. SA.
A fost constatată valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 încheiat între SC F. SA şi SC A.P. SA cu privire la activul depozit şi a actelor adiţionale din 10 decembrie 1999 şi 19 ianuarie 2000.
S-a apreciat că prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare a depozitului, compus din teren în suprafaţă de 48.812 mp şi construcţiile aflate pe acesta.
De asemenea a fost obligată reclamanta - pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.625 lei către pârâta - reclamantă şi respinsă cererea intervenientei A.V.A.S. la obligarea reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 3151 alin. (1) C. proc. civ., au fost avute în vedere motivele şi considerentele deciziei nr. 3340 din 8 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie care sunt obligatorii.
În ceea ce priveşte primul motiv care determină reaprecierea validităţii clauzelor raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 s-a reţinut că actul din 18 noiembrie 1999, întrucât vizează şi transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren, are valoarea unui antecontract de vânzare - cumpărare, deoarece legea condiţionează încheierea în mod valabil a unui astfel de contract de formă autentică.
Actul juridic încheiat de cele două părţi are valoare de antecontract de vânzare - cumpărare în ceea ce priveşte terenul şi valoarea de contract de vânzare - cumpărare în privinţa construcţiilor, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 969, art. 970 alin. (1) şi art. 971 C. civ.
Pârâta - reclamantă SC A.P. SA şi-a îndeplinit toate obligaţiile generate de contractul de vânzare - cumpărare, a întocmit documentaţia necesară înscrierii în cartea funciară a actului pe cheltuiala sa şi în acelaşi timp a înţeles să valorifice dreptul de a încheia contractul în formă autentică pe calea cererii reconvenţionale. Pe de altă parte, reclamanta - pârâtă SC F. SA a refuzat perfectarea contractului în această formă, invocând motive de nulitate absolută nejustificate.
În ceea ce priveşte al doilea motiv pentru care s-a considerat că se impune rejudecarea cauzei l-a reprezentat necesitatea stabilirii pe bază de probe a cuantumului datoriilor SC M. SRL către SC F. SA reclamantă vânzătoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare pentru a putea verifica dacă raportul acestuia cu cuantumul preţului conduce la lipsa valabilităţii lui.
În scopul determinării cuantumului datoriilor SC M. SRL către SC F. SA, la data de 18 noiembrie 1995 a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile, cu acest obiectiv, iar raportul de expertiză a concluzionat că la această dată 18 noiembrie 1999 SC M. SRL datora conform contractului de asociere cu SC F. SA suma de 2.647.487 dolari S.U.A. din care 736.445 dolari S.U.A. cote de asociere restante la plata contractului şi 1.911.042 dolari S.U.A. penalităţi aferente acestor restanţe de plată. Pe de altă parte, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, s-a stabilit că datoria SC M. SRL către SC F. SA era de 2.835.445.823 lei.
Prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 drepturile şi obligaţiile generate de contractul de asociere s-au transferat către SC A.P. SA, însă acest transfer poate privi, exclusiv, numai drepturile şi obligaţiile născute după data de 18 noiembrie 1999. Această interpretare a rezultat şi din dispoziţiile cuprinse în art. 5 pct. 1 din contractul din 1995 şi a fost însuşită inclusiv de SC F. SA. Mai mult, SC F. SA avea la data de 30 octombrie 2000, deci ulterior încheierii contractului din 18 noiembrie 1999, calitate procesuală activă în verificarea drepturilor izvorâte din acest contract de asociere, anterior datei de 18 noiembrie 1999.
Preţul prevăzut în contractul de vânzare - cumpărare a cărui nulitate se cere a fost achitat integral, fiind un preţ serios şi sincer, chiar dacă aparent el este mult inferior valorii din raportul de evaluare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei SC F. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 2675 din 28 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 4611/2004, confirmând toate argumentele juridice reţinute de instanţa de fond.
De asemenea a admis apelul apelantei A.V.A.S. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către A.V.A.S.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
În final a fost obligată apelanta SC F. SA să plătească intimatei SC A.P. SA suma de 10.007 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei comerciale nr. 584 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta SC F. SA, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, schimbarea în tot a sentinţei comerciale nr. 2675 din 28 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în sensul admiterii acţiunii promovate de SC F. SA şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999, cu respingerea cererii reconvenţionale, ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, detaliat, că în lipsa determinării valorii tuturor activelor SC F. SA şi în lipsa determinării valorii activelor vândute şi supuse vânzării, cumulat cu valoarea activului, lipsesc motive în raport de care să se reţină ponderea de sub 50% a activului.
Au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 2 pct. 10 din HG nr. 450/1999 materializate în contractul de reprezentare dat de F.P.S. reprezentanţilor săi în A.G.A. în ce priveşte existenţa mandatului special. În mod eronat s-a reţinut că nu era necesar mandatul special.
Instanţa de apel reţinând că vânzarea a fost aprobată de Consiliul de Administraţie, pe de-o parte confirmă implicit, frauda la lege şi lipsa consimţământului persoanei autorizate să iniţieze vânzarea şi stabilirea preţului de ofertă şi cu toate acestea susţine că nu ar fi fost dovedită frauda la lege şi lipsa consimţământului.
De asemenea licitaţia nu s-a desfăşurat după regula licitaţiei competitive, iar preţul nu a fost serios.
La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare erau în vigoare dispoziţiile art. 2 şi art. 14 din Legea nr. 54/1998 care impunea forma autentică a contractului, iar pentru nerespectarea acestei forme contractul era considerat nul absolut.
Nu au fost analizate motivele din cererea de chemare în judecată prin prisma îndrumărilor deciziei de casare a Curţii Supreme de Justiţie, încălcându-se dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Intimata - pârâtă SC A.P. SA Bucureşti a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA pentru următoarele considerente.
Conform cererii de chemare în judecată, reclamanta a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 încheiat cu pârâta SC A.P. SA, având ca obiect activul depozit, invocând ca motive, următoarele împrejurări:
- cauza ilicită – fraudarea societăţii reclamante prin încălcarea regulilor licitaţiei cu strigare, doi dintre asociaţii societăţii pârâte fiind aceiaşi cu asociaţii SC M. SRL (respinsă la licitaţie) iar unul dintre aceştia a reprezentat la licitaţie şi pe al doilea participant S.D. SRL (art. 948, art. 966 C. civ.);
- fraudarea legii – vânzarea activului s-a făcut chiar sub preţul de inventar de 10.771.126.000;
- lipsa autorităţii prealabile a autorităţii competente, exprimată printr-un mandat special (art. 966 C. civ.);
- vicierea consimţământului prin dol (art. 953, art. 954, art. 960 C. civ.);
- clauza leonină cuprinsă în art. 3 (preţul), art. 1491 C. civ.
La rândul ei, pârâta, prin cererea reconvenţională a cerut.
- să se constate valabilitatea convenţiei de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999;
- să se pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la activul compus din construcţie şi teren (art. 1295, art. 973, art. 969 C. civ.) pentru a putea îndeplini formalitatea intabulării cu respectarea principiului opozabilităţii faţă de terţi.
De remarcat că prin Decizia nr. 3340 din 8 iulie 2003 Secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General al României, a casat sentinţa civilă nr. 4717 din 8 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, prin admiterea recursului reclamantei SC F. SA împotriva acestei hotărâri judecătoreşti şi a trimis cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe, cu recomandările expuse anterior.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, rejudecând pricina printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, au stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, determinând cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor care decurg din încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 referitor la activul depozit.
Din chiar considerentele deciziei de casare, a fost dată o justă interpretare situaţiei juridice vizând litigiul părţilor, şi anume că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia terenurilor, nerespectarea formei autentice a actului de înstrăinare în cazul înstrăinărilor prin acte între vii a terenurilor de orice fel proprietate privată situate în intravilan sau extravilan se sancţionează expres cu nulitate absolută. Prin urmare, actul juridic intitulat contract de vânzare - cumpărare cu privire la teren ca obiect al vânzării valorează antecontract de vânzare - cumpărare, forma autentică fiind cerută de lege pentru valabilitatea actului, iar nu pentru opozabilitatea lui.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă constând în aceea că nu au fost respectate dispoziţiile imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sânt obligatorii pentru judecătorii fondului. În continuare, la pct. 3 al aceluiaşi text, este precizat că, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Conformându-se în limitele şi în sensul recomandărilor instanţei supreme, dând dovadă şi de rol activ, pentru a clarifica sub toate aspectele cauza dedusă judecăţii, cu respectarea în egală măsură a dreptului la apărare al părţilor şi a principiului contradictorialităţii, prin încheierea din 15 decembrie 2004, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective stabilirea valorii contabile a tuturor activelor SC F. SA la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, stabilirea valorii contabile a activului, stabilirea dacă în valoarea contabilă a activului erau incluse toate componentele şi investiţiile şi cu cât ar fi sporit valoarea contabilă aceste elemente, stabilirea valorii contabile a tuturor activelor societăţii oferite spre vânzare şi până în 1999 şi după începând cu momentul declanşării privatizării SC F. SA, şi distinct a celor oferite spre vânzare, prin ofertă directă, leasing şi leasing imobiliar, în acelaşi timp cu activul, stabilirea cuantumului datoriei SC M. SRL la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare ţinând cont de contractul de asociere şi de hotărârile judecătoreşti anterioare pronunţate între părţi, respectiv a cotei fixe şi a penalităţilor, actualizate şi în final determinarea criteriilor avute în vedere la stabilirea preţului de vânzare.
Primul raport de expertiză a fost constatat nul, fiind dispusă efectuarea unei noi expertize, la care au fost admise în parte obiecţiuni şi la care s-a primit răspuns din partea experţilor.
Amplu argumentat şi bine documentat au fost expuse de instanţa de apel acele elemente semnificative care au fundamentat condiţiile de valabilitate ale contractului atât din perspectiva cadrului legal impus de exigenţele art. 14 din Legea nr. 54/1998, ale art. 969 – art. 970 C. civ., dar şi din viziunea unei dimensiuni ale jurisprudenţei europene, conferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Preţul vânzării, examinat ca urmare a verificării întregii documentaţii, apare ca fiind serios, el fiind integral achitat, fiind rezultatul unei licitaţii care a respectat dispoziţiile legale la momentul respectiv.
Relevant în susţinerea acestei teze, pe lângă actele existente, este şi Decizia comercială nr. 1423 din 1 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţată în dosarul nr. 599/2003, care a evidenţiat că până la data de 18 noiembrie 1999 reclamanta SC F. SA este titulara drepturilor şi obligaţiilor izvorând din contractul de asociere în participaţiune din 18 august 1995, astfel că are calitate procesual activă faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi anume obligarea pârâtei SC M. SRL la plata sumei de 2.835.455.823 lei reprezentând diferenţă cotă de asociere neachitată din luna noiembrie 1997. A fost menţinută ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 14892 din 9 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin care a fost admisă acţiunea reclamantei SC F. SA în contradictoriu cu SC M. SRL şi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.835.455.823 lei reprezentând cotă de asociere datorată pentru perioada noiembrie 1977 – octombrie 1999.
Pentru toate aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 584 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 584 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2929/2008. Comercial → |
|---|
