ICCJ. Decizia nr. 3141/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3141/2008
Dosar nr. 1071/46/2006
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 14 decembrie 2007 în Dosarul nr. 939/46/2007 s-a dispus disjungerea cererii de suspendare a executării încheierii, pronunţată de judecătorul delegat al O.R.C. de pe lângă Tribunalul Argeş la data de 29 octombrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a avut în vedere invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi adoptarea măsurilor la care se referă art. 29 din Legea nr. 47/1992, dar şi urgenţa pe care o implică soluţionarea unei cereri de suspendare a executării.
Potrivit art. 165 C. proc. civ., act normativ ce se aplică în completarea Legilor nr. 31 şi nr. 26/1990, în orice stare a judecăţii, dacă instanţa socoteşte că numai una din cereri poate fi soluţionată, are posibilitatea să dispună disjungerea.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în anulare SC A. SA solicitând anularea încheierii şi suspendarea executării acestei hotărâri în temeiul art. 3191 şi art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 112/R/C din 1 februarie 2008 a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa, a dispus mai întâi disjungerea cererii de suspendare, pentru care a apreciat că există cerinţa urgenţei şi apoi a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea ei la Curtea Constituţională, apreciind că instanţa nu a încălcat dispoziţiile de ordine publică cu privire la competenţă, competenţă ce-i revenea în soluţionarea recursului la încheierea judecătorului delegat, conform art. 60 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea SC A. SA Piteşti fără să invoce vreun motiv de recurs.
Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) raportate la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi a reţinut:
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greşită a motivelor de recurs obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligaţie nefiind stabilită în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare recurenta, în exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor legitime, avea obligaţia să respecte condiţiile de formă prevăzute de art. 3021 lit. a)-d) C. proc. civ. care au fost impuse procedural pentru promovarea acestei căi de atac extraordinare care nu-şi propune o judecată în fond ci doar examinarea motivelor de nelegalitate.
Ţinând seama de natura şi exigenţele administrării justiţiei în această cale extraordinară de atac, care nu aduce atingere substanţei dreptului în condiţiile în care parte a avut la îndemână căile devolutive anterioare, Înalta Curte a constatat că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale, prevăzute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. întrucât în declaraţia de recurs, recurenta nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele ce preced conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ. urmează să se constate nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de contestatoarea SC A. SA Piteşti împotriva Deciziei nr. 112/R/C din 1 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3124/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3142/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
---|