ICCJ. Decizia nr. 3266/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3266/2008

Dosar nr. 1391/111/2007

Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1163 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor a fost admisă acţiunea reclamantului C.M. iar pârâta SC I.S. SRL Dăneşti a fost obligată să execute obligaţia asumată la 18 septembrie 2004, respectiv aceea de a construi o locuinţă în suprafaţă de 100 mp în Salonta, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 8/C din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Nemulţumită de această decizie pârâta a declarat recurs pe care însă nu l-a timbrat.

Recursul va fi anulat.

Odată cu citarea sa pentru termen, recurenta a fost înştiinţată să timbreze cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, obligaţie neîndeplinită.

În consecinţă, Curtea va dispune anularea recursului ca netimbrat în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC I.S. SRL Dăneşti împotriva Deciziei nr. 8/C/2008/A din 5 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3266/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs