ICCJ. Decizia nr. 3275/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3275/2008
Dosar nr. 19378/99/2006
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 478/E din 2 martie 2007 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a acestei instanţe, fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa soluţionării cererii formulate de SC I. SA Iaşi privind restituirea de către A.V.A.S. Bucureşti a sumei de 1.275.817,61 lei T.V.A. şi dobânzi la T.V.A. precum şi a cererii de chemare în garanţie formulată de A.V.A.S. Bucureşti împotriva A.N.A.F. - D.G.A.M.C. Bucureşti, cu acelaşi obiect ca şi acţiunea principală.
În esenţă, s-a reţinut că litigiul are o natură comercială, fiind în legătură cu o creanţă neperformantă, aşa încât competenţa soluţionării pricinii revine Curţii de Apel Bucureşti în temeiul art. 44 şi 45 din O.U.G. nr. 51/1998.
Investită cu soluţionarea pricinii Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin încheierea de la 25 octombrie 2007 (fila 14 dosar) a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe invocată de reclamantă prin „precizarea” din 23 octombrie 2007 (filele 10-12) întrucât a apreciat că obiectul litigiului îl constituie restituirea unei sume achitată cu titlu de T.V.A. în cadrul unei licitaţii organizate de A.V.A.S. Bucureşti în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, aşa încât nu a fost primită susţinerea reclamantei privind natura civilă a litigiului, argumentată pe plata nedatorată guvernată de art. 1092 C. civ.
Mai mult, excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant priveşte secţiile aceleeaşi instanţe, specializate după materia de drept aplicabilă şi nu instanţe judecătoreşti diferite aşa încât s-a reţinut că excepţia a fost şi greşit invocată de reclamantă.
După administrarea probatoriului instanţa de fond, prin sentinţa comercială nr. 5 din 17 ianuarie 2008 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de A.V.A.S. Bucureşti iar pe fond a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 1.275.817,61 lei reprezentând T.V.A. nedatorat (1.119.316,05 lei) şi dobândă legală calculată pe perioada 23 februarie 2005 - 30 august 2006 (140.699,56 lei).
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie formulată de A.V.A.S. împotriva A.N.A.F. - D.G.A.M.C. Bucureşti, chemata în garanţie fiind obligată către A.V.A.S. - după cum s-a rectificat dispozitivul prin Încheierea din 24 ianuarie 2008 dată în camera de consiliu în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. - la plata aceloraşi sume.
În argumentarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că A.V.A.S. Bucureşti a preluat în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 debitul pe care SC N. SA Piteşti îl avea către C.N.A.S. şi M.F.P., debit pentru recuperarea căruia a organizat licitaţia publică din 3 iunie 2004, în conformitate cu O.U.G. nr. 51/1998.
Adjudecatara bunurilor scoase la licitaţie a fost reclamanta, încheindu-se procesul-verbal de adjudecare din 3 iunie 2004 în care s-a trecut preţul licitaţiei, plătibil în tranşe, precum şi T.V.A.-ul datorat de reclamantă.
Pentru prima tranşă reclamanta a achitat preţ şi T.V.A. cu O.P. din 1 iulie 2004, iar pentru a doua tranşă a achitat pe lângă preţ şi T.V.A. în sumă de 17.834.863.790 lei (cu O.P. din 23 februarie 2005) sumă din care a recuperat prin decont T.V.A. doar 6.641.703.260 lei, rămânând un rest solicitat prin cererea de faţă.
Întrucât la 1 ianuarie 2005 au intrat în vigoare dispoziţiile art. 65 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., iar potrivit acestora operaţiunile de vânzare-cumpărare, inclusiv cele din cadrul executărilor silite, deşi supuse T.V.A., acesta nu se mai plătea de beneficiar furnizorului, ci se înregistra contabil într-un cont special.
Întrucât A.V.A.S. Bucureşti a încasat T.V.A. de la reclamantă şi după 1 ianuarie 2005 s-a apreciat că este ţinută să-l restituie acesteia apreciindu-se că are calitate procesuală deoarece, chiar dacă nu este un organ fiscal, ea a figurat în O.P. din 23 februarie 2005 ca beneficiar al T.V.A. pe care ulterior l-a predat bugetului de stat.
Cât priveşte prescripţia dreptului la acţiune instanţa de fond a reţinut că termenul de prescripţie de 6 luni reglementat în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 a fost întrerupt prin recunoaşterea datoriei de către A.V.A.S. prin adresele din 27 iulie 2005, din 22 septembrie 2005 şi din 18 octombrie 2005, aşa încât, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat ca nefondată excepţia invocată de A.V.A.S.
În temeiul O.G. nr. 9/2000 pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii legale până la 30 august 2006 pentru suma percepută cu titlu de T.V.A., nefiind primită cererea reclamantei privind acordarea dobânzii până la plata efectivă întrucât o asemenea cerere s-a formulat tardiv, după prima zi de înfăţişare.
Întrucât A.V.A.S. a virat cu O.P. din 3 martie 2005 suma încasată cu titlu de T.V.A. de la reclamantă Trezoreriei Piteşti, iar beneficiar al sumelor a devenit A.F.P. Piteşti care ulterior - începând cu 1 iulie 2005 - a transmis din punct de vedere fiscal SC N. SA către A.N.A.F. - D.G.A.M.C. Bucureşti, a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, iar A.N.A.F., prin direcţia sa, a fost obligată la plata către A.V.A.S. a T.V.A.-ului încasat.
Nemulţumite de această sentinţă au declarat recursuri pârâta A.V.A.S. şi chemata în garanţie A.N.A.F. solicitând modificarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În recursul său pârâta A.V.A.S. Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. critică sentinţa de fond pentru nelegala rezolvare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 întrucât din conţinutul nici uneia dintre adresele reţinute de instanţa de fond nu rezultă că ea ar fi recunoscut datoria ci doar că a făcut toate demersurile la organele fiscale pentru rezolvarea situaţiei.
În consecinţă nu a operat întreruperea cursului prescripţiei.
Chiar şi în situaţia în care s-ar trece peste acest aspect, cursul prescripţiei reglementat în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 era împlinit în raport de ultima adresă emisă la 18 octombrie 2005 şi data promovării acţiunii 8 noiembrie 2006.
Pe fondul cauzei, recurenta pârâtă apreciază că reclamanta nu-şi poate invoca propria culpă şi încălcarea art. 1601 alin. (5) C. fisc. întrucât era obligată să aplice taxarea inversă şi să nu facă plata T.V.A. la furnizor.
În recursul său chemata în garanţie critică admiterea cererii formulate împotriva sa şi motivată de instanţa de fond pe dispoziţii legale abrogate.
Astfel, la data formulării chemării în garanţie SC N. SA a trecut - începând cu 1 iulie 2005 - în administrarea D.G.A.M.C., dar prin Ordinul M.F. nr. 753/2006 începând cu 1 iulie 2006 a trecut în administrarea A.F.P. a Municipiului Piteşti, aşa încât D.G.A.M.C. nu mai avea calitate procesuală.
Mai mult, prin H.G. nr. 1171/2007 D.G.A.M.C. s-a organizat prin comasare în A.N.A.F., împrejurare ignorată de instanţa de fond, deşi i s-a adus la cunoştinţă la 10 ianuarie 2008 acest fapt şi s-a solicitat citarea A.N.A.F. în sector 5 Bucureşti.
Instanţa de fond cu totul nejustificat i-a comunicat actele procedurale în sector 5.
În drept recursul său a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
La termenul de astăzi Curtea a pus în discuţia părţilor natura juridică a cauzei şi competenţa materială a soluţionării cauzei.
Recursurile urmează să fie admise pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. atunci când recursul vizează o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel - caz în speţă - recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În considerarea acestor dispoziţii Curtea apreciază că dezlegarea dată de instanţa de fond naturii juridice a pricinii şi excepţiei necompetenţei instanţei este greşită pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului normele ordonanţei se aplică şi valorificării unor creanţe fiscale preluate în temeiul unor acte normative, creanţe care - potrivit art. 3 lit. h) - reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal.
De asemenea, potrivit art. 81 din acelaşi act normativ în cazul debitorilor societăţi comerciale la care statul sau autorităţile administraţiei publice locale sunt acţionari, care au evidenţiate în conturile din bilanţ creanţe bugetare restante, pentru recuperarea lor se pot aplica şi metodele de stingere a creanţelor bugetare prevăzute în O.U.G. nr. 15/1998 de completare a O.G. nr. 11/1996 pe lângă cele ale O.U.G. nr. 51/1998.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că A.V.A.S. recuperează nu numai creanţe bancare neperformante sau creanţe comerciale ci şi creanţe bugetare, aşa încât nu întotdeauna raporturile juridice în care este parte A.V.A.S. au natura unor raporturi juridice comerciale cum greşit a reţinut instanţa de fond la 25 octombrie 2007.
Recuperarea unor creanţe bugetare, cum este cazul în speţă, nu conferă raporturilor juridice create în acest context caracter comercial, chiar dacă executarea lor s-a făcut în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, completate cu cele ale C. proc. civ.
În speţă, reclamanta a solicitat prin cererea sa restituirea unei sume de bani plătită cu titlu de taxă pe valoare adăugată în cadrul unei executări silite, făcute de A.V.A.S. în recuperarea unor datorii la fondul asigurărilor de sănătate ale SC N. SA Piteşti, creanţe bugetare preluate de A.V.A.S.
Aceste sume au fost virate la bugetul de stat de către A.V.A.S., fapt ce a determinat-o să invoce lipsa calităţii sale procesuale, chemând la rândul său în garanţie A.N.A.F. - D.G.A.M.C.
Întreaga soluţie de fond este argumentată pe dispoziţii legale fiscale şi nu comerciale, aspect în contradicţie cu natura comercială a raporturilor juridice stabilită de instanţă la 25 octombrie 2007.
În consecinţă, Curtea apreciază că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ litigiile ce privesc taxe şi impozite precum şi accesoriile acestora revin în competenţa instanţelor de contencios administrativ-fiscal şi nu în competenţa instanţelor comerciale, cum greşit a apreciat instanţa de fond.
În speţă, având în vedere valoarea litigiului şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa soluţionării pricinii revenea în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, instanţa căreia urmează a i se trimite cauza spre soluţionare, urmare admiterii recursurilor în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (3) şi (6) C. proc. civ. coroborat cu art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi casării sentinţei de fond.
Cu ocazia rejudecării de către instanţa competentă se vor avea în vedere şi criticile invocate de cele două recurente, atât cu privire la excepţii cât şi cu privire la fond, inclusiv criticile A.N.A.F. privind persoana chemată în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi al chematei în garanţie A.N.A.F. - D.G.A.M.C. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 5 din 17 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3274/2008. Comercial. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3277/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
