ICCJ. Decizia nr. 3280/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3280/2008
Dosar nr. 5075/30/2006
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara la data de 4 februarie 2005, sub nr. 1820/2005, reclamanta SC Z. SRL Timişoara a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 346/2004, să oblige pârâta la vânzarea spaţiului utilizat de societatea sa în temeiul contractului de închiriere nr. 188 din 24 iunie 2004, în suprafaţă de 900 m.p., situat în Timişoara, perimetrul staţiei C.F.R. Timişoara Est.
Prin sentinţa civilă nr. 4372 din 21 aprilie 2005, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC Z. SRL Timişoara împotriva pârâtei C.N.C.F. SA, Sucursala R.C.F. Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC Z. SRL Timişoara, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, la data de 18 august 2005, sub nr. 8345/C/2005.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 30 ianuarie 2006, în dosarul nr. 8345/C/2005, Tribunalul Timiş, secţia civilă, în temeiul art. 3 şi 56 C. com., a trimis dosarul la Secţia Comercială a Tribunalului Timiş.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 7 februarie 2006, sub nr. 8345/COM/2006.
Prin decizia civilă nr. 2/ AP din 7 martie 2006, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de apelanta SC Z. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 4372 din 21 aprilie 2005, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. 1820/2005, în contradictoriu cu intimata C.N.C.F. SA, Sucursala R.C.F. Timişoara; a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În rejudecare, în fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 16 mai 2006, sub nr. 5075/30/2006.
Prin sentinţa nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia de prematuritate invocată de pârâte; a admis acţiunea reclamantei SC Z. SRL Timişoara în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA şi C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timişoara; a obligat pârâtele la vânzarea către reclamantă a spaţiului utilizat de aceasta în baza contractului de închiriere 188/2004, în suprafaţă de 900 m.p., situat în perimetrul Staţiei C.F.R. Timişoara Est, având denumirea de „P.” înscris în CF 139321 Timişoara, nr. top A – 3409/1 şi a obligat pârâtele, în solidar, la 1.200 Ron cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.
Împotriva sentinţei nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007 a declarat apel pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, prin Sucursala R.C.F. Timişoara, criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 346/2004 sunt incidente în prezenta speţă, mijlocul fix fiind situat în incinta staţiei de cale ferată Timişoara Est, fiind mijloc fix – activ component al patrimoniului staţiei, aşa cum rezultă din Planul de situaţie pentru spaţii licitaţii – Staţia Timişoara Est.
A mai susţinut apelanta că terenul în cauză, neregăsindu-se în vreuna din situaţiile enumerate de lege, nefiind activ disponibil şi fiind utilizat în scopul realizării obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, nu poate fi vândut reclamantei în temeiul art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.
Prin decizia civilă nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala R.C.F. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1055/2007, pronunţată în dosarul nr. 5075/30/2006 al Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu reclamanta - intimată SC Z. SRL.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că:
Raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, pârâtele au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor, să încheie contractele de vânzare-cumpărare prevăzute de alin. (1) lit. b) şi d), contractele de leasing cu clauze irevocabile de vânzare prevăzute de alin. (1) lit. b) şi c), concesionarea ori leasingul activelor disponibile în condiţiile alin. (1) lit. a).
Reclamanta a folosit spaţiul de peste 10 ani, fapt care nu a dus nici la încetarea, nici la perturbarea activităţii pârâtei apelante.
Prin adresa nr. 14/2/p/3935 din 30 septembrie 2004 a D.A.J. din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA s-a dispus sucursalelor regionale respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spaţiilor pentru situaţiile în care condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Deşi dispoziţiile legale menţionate nu au fost respectate de pârâte prin stabilirea şi publicarea listei cu spaţiile disponibile, apelanta C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timişoara susţine că acest spaţiu nu face parte din activele disponibile, însă acest fapt nu este dovedit prin probele de la dosar.
Ori, faţă de cele mai sus expuse rezultă cu certitudine că activul în litigiu se încadrează în descrierea expresă a art. 13 din Legea nr. 364/2006.
Prin analiza pe care a efectuat-o Curtea Constituţională, redată în Decizia nr. 444 din 15 septembrie 2005, se stabileşte că nu se poate reţine o încălcare a dreptului de proprietate al societăţilor obligate să vândă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timişoara, solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 5075/30/2006, în sensul respingerii acţiunii SC Z. SRL; cu cheltuieli de judecată aferente judecării apelului şi a recursului.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., pârâta a invocat următoarele motive:
Având în vedere locul unde este situat spaţiul şi prevederile art. 15 din Legea nr. 346/2004, conform cărora: „(1) De la prevederile art. 12 şi 13 sunt exceptate mijloacele fixe şi activele componente ale patrimoniului aparţinând aeroporturilor, staţiilor de cale ferată, porturilor şi C.N.A.D.N.R. SA. (2) Sunt exceptate de la obligaţiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) instituţiile de învăţământ de stat şi institutele naţionale de cercetare - dezvoltare”, rezultă indubitabil faptul că activul în cauză este exceptat de la vânzare.
În speţă, nu sunt aplicabile deciziile Curţii Constituţionale pronunţate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 346/2004, deoarece în cazul de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 12 din lege, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 potrivit cărora spaţiul este exceptat expres de la vânzare.
Printre modalităţile de valorificare a patrimoniului aparţinând statului (în administrarea C.F.R.) se regăseşte şi închirierea.
În această situaţie, la cererea celor interesaţi, inclusiv intimata SC Z. SRL, C.F.R. le-a închiriat acestora, pe bază de contract, spaţii în vederea desfăşurării de activităţi comerciale; acest fapt nu poate fi interpretat în sensul că societatea pârâtă nu a utilizat de-a lungul acestor ani activul, pentru că tocmai prin această modalitate, respectiv închiriere, a fost valorificat, şi nu poate fi obligată să-l vândă pe acest considerent.
Se mai invederează că, atât reclamanta, cât şi prima instanţă şi instanţa de apel, s-au folosit de actul nr. 14/2/b/3935/30 septembrie 2004 al D.A. Juridică şi l-au interpretat în mod eronat, pentru a justifica obligativitatea societăţii sale de a vinde activul, în speţă, deşi în cuprinsul acestuia nu se regăseşte nici o referire cu privire la activele de natura celui de faţă, activ exceptat de la vânzare, situat în perimetrul staţiilor de cale ferată.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele de fapt şi de drept ce se vor arăta în continuare:
Între recurenta - pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timişoara şi intimata - reclamantă SC Z. SRL Timişoara s-au încheiat mai multe contracte succesive de închiriere a spaţiului (platforma) în suprafaţă de 900 mp., situat în perimetrul Staţiei C.F.R. Timişoara Est, având destinaţia de „depozit materiale de construcţii”.
Reclamanta SC Z. SRL Timişoara a solicitat obligarea pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timişoara la vânzarea acestui spaţiu, situat în perimetrul Staţiei C.F.R. Timişoara Est, deţinut de către aceasta în baza contractului de închiriere nr. 188/2004, invocând ca temei de drept dispoziţiile Legii nr. 346/2004.
Înalta Curte constată, însă, că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond de admitere a cererii reclamantei, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 346/2004.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 15 din legea sus - menţionată, „(1) de la prevederile art. 12 şi 13 sunt exceptate mijloacele fixe şi activele componente ale patrimoniului aparţinând aeroporturilor, staţiilor de cale ferată, porturilor şi C.N.A.D.N.R. SA. (2) Sunt exceptate de la obligaţiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) instituţiile de învăţământ de stat şi institutele naţionale de cercetare - dezvoltare”.
Or, având în vedere locul unde este situat spaţiul pentru care se solicită obligarea pârâtei la vânzare, respectiv în perimetrul staţiei de cale ferată, aspect dovedit cu probele administrate în cauză, înscrisuri, raport de expertiză tehnică judiciară, rezultă că acest imobil cade sub incidenţa dispoziţiilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 346/2004, fiind exceptat de la vânzare.
Constatând, aşadar, că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale (art. 15 din Legea nr. 346/2004), Înalta Curte reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte celălalt motiv de recurs invocat, întemeiat în drept pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că şi acesta este fondat, instanţa de apel reţinând în mod greşit că prin adresa nr. 14/2/p/3935 din 30 septembrie 2004 a D.A.J. din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA s-a dispus sucursalelor regionale respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spaţiilor, în condiţiile în care actul menţionat se referă doar la modalitatea de aplicare a acestor dispoziţii legale în situaţia în care este vorba de active disponibile.
Având în vedere că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a considerat, fără temei, că spaţiului în litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 346/2004 şi că, astfel, imobilul intră sub incidenţa vânzării reglementate de art. 12 lit. b) din aceeaşi lege, hotărârea pronunţată este nelegală.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., să admită recursul pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timişoara împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o va modifica, în sensul că va admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o va modifica în sensul că va respinge acţiunea reclamantei SC Z. SRL Timişoara, ca nefondată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga reclamanta la 8,3 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs către recurenta - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timişoara împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o modifică, în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC Z. SRL Timişoara, ca nefondată.
Obligă reclamanta la 8,3 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs către recurenta-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3278/2008. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3286/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
