ICCJ. Decizia nr. 3277/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3277/2008
Dosar nr. 26477/3/2006
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4011 din 22 martie 2007 pronunţată în Dosar nr. 26477/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, şi în consecinţă s-au respins ca prescrise capetele 1 şi 2 din cererea formulată de reclamanta SC C.C. SRL Negreşti Oaş împotriva pârâtului C.N.S. Sala Polivalentă Bucureşti şi respectiv ca neîntemeiate cererile formulate la petitele 4 şi 5 ale acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că între reclamantă în calitate de antreprenor şi pârâtă în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 1122 din 20 septembrie 2000 având ca obiect executarea lucrărilor de reparaţii la construcţia aparţinând C.N.S. Sala Polivalentă, conform caietului de sarcini.
În privinţa modalităţii de plată a preţului părţile au convenit conform clauzelor stipulate la art. 4 şi 5 din contract, că decontarea lucrărilor executate se va efectua prin situaţii de plată parţiale şi finale pe baza cărora antreprenorul va emite facturi însoţite de aceste situaţii, confirmate de beneficiar, care va achita suma datorată în termen de 10 zile de la primirea facturii.
Prin urmare, pentru plata contravalorii lucrărilor efectuate, reclamanta a emis la data de 26 ianuarie 2001 factura fiscală, achitată parţial de pârâtă la data de 26 aprilie 2001, moment de la care a început să curgă şi termenul general de prescripţie de 3 ani, în care reclamanta putea pretinde plata diferenţei de preţ, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
În consecinţă, arată tribunalul, raportat la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv 26 aprilie 2001, termenul de prescripţie s-a împlinit cel mai târziu la 26 aprilie 2004, moment faţă de care solicitarea reclamantei formulată la data de 28 iulie 2006 cuprinsă în petitele 1 şi 2 ale cererii de obligare a pârâtei la plata diferenţei de preţ şi a penalităţilor de întârziere este prescrisă.
Referitor la capetele de cerere 3 şi 4 din acţiunea introductivă având ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea scrisorii pentru eliberarea garanţiei de bună execuţie precum şi la plata dobânzii aplicate valorii garanţiei nedeblocate, prima instanţă a arătat că aceste pretenţii sunt nefondate.
Astfel, conform art. 7 din contract antreprenorul urma să beneficieze de garanţia de bună execuţie şi dobânda aferentă în procent de 60% din această sumă, la recepţia lucrării, restul de 40% urmând să-i fie restituită la recepţia finală.
Dar, prin procesul-verbal de recepţie finală din 29 aprilie 2005 s-a reţinut că lucrările au fost finalizate de antreprenor la data de 29 octombrie 2001, cu excepţia celor de realizare a sistemului de automatizare a trapelor de fum, care nu au mai fost executate şi nici nu s-a făcut dovada că părţile de comun acord au renunţat la executarea acestora, în condiţiile stabilite prin art. 8 din contract.
În aceste împrejurări, arată tribunalul, excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, şi în lipsa încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, este întemeiată, iar cererea reclamantei pentru emiterea scrisorii de eliberare a garanţiei de bună execuţie şi a dobânzilor aferente acestei valori fiind nefondată a fost respinsă ca atare.
Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 629 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu motivarea că instanţa de fond a interpretat corect atât dispoziţiile legale cuprinse în art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 cât şi clauzele contractului, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.C. SRL Negreşti Oaş criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta arată că instanţa de apel a ignorat faptul că intimata a recunoscut existenţa debitului însă a arătat că este în imposibilitate de a-l achita integral din lipsa fondurilor, astfel încât, de comun acord termenul de plată al diferenţei de preţ a fost prelungit până la obţinerea acestor fonduri.
Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de apel, termenul de prescripţie nu a început să curgă de la data efectuării plăţii parţiale a facturii, ci de la data la care intimata ar fi identificat o sursă de fonduri destinate în mod expres stingerii datoriei.
În consecinţă, cum până în prezent recurenta nu a fost înştiinţată despre existenţa acestor fonduri, rezultă că termenul de prescripţie nu a început să curgă.
De asemenea, în mod greşit instanţa de apel a confirmat soluţia tribunalului şi în ceea ce priveşte cererea de restituire a garanţiei de bună execuţie, în condiţiile în care recepţia finală a lucrării nu s-a realizat din culpa pârâtei care nu a achitat în întregime lucrările executate şi potrivit prevederilor contractului, pentru efectuarea dispozitivelor de acţionare a trapelor de fum avea posibilitatea de a angaja o altă firmă de specialitate urmând să reţină din garanţia de bună execuţie suma corespunzătoare acestei lucrări.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că este nefondat.
Prima critică, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează în realitate interpretarea dispoziţiilor legale care reglementează prescripţia dreptului la acţiune, astfel încât, cu precizarea că motivul se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reţine că instanţa de apel analizând corect prevederile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 a concluzionat, confirmând soluţia primei instanţe, că raportat la modalitatea de plată convenită de părţi, dreptul la acţiune al reclamantei în a solicita diferenţa de preţ aferente facturii emise la data de 26 ianuarie 2001, s-a născut cel mai târziu la data efectuării plăţii parţiale de către intimată, respectiv la 26 aprilie 2001, moment în care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani. Raportat la această dată introducerea cererii de chemare în judecată la data de 28 iulie 2006 este evident prescrisă.
În acest context, împrejurarea că intimata a recunoscut existenţa debitului prin adresa din 17 decembrie 2002 dar a precizat că nu l-a achitat din lipsa fondurilor, nu are drept efect o suspendare sine die a curgerii termenului de prescripţie, ci într-o atare ipoteză prescripţia se întrerupe conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi potrivit art. 17 alin. (2) începe să curgă o nouă prescripţie.
În concret, şi în situaţia în care la data de 17 decembrie 2002 ar fi început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, acesta s-ar fi împlinit la 17 decembrie 2005, dată în raport cu care promovarea cererii de chemare în judecată la 28 iulie 2006 este în afara termenului de prescripţie, iar critica formulată de recurentă sub acest aspect este nefondată.
Al doilea motiv referitor la modul de soluţionare a petitelor privind restituirea garanţiei de bună execuţie, în mod corect au reţinut ambele instanţe că potrivit clauzelor contractului aceasta urma să fie restituită după încheierea procesului-verbal de recepţie finală, care în speţă nu a fost întocmit pentru că lucrarea contractată nu a fost realizată în întregime de către recurentă.
Prin urmare, acordând efecte excepţiei de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, justificat s-a respins capătul de cerere formulat în acest sens de reclamantă. De altfel, de remarcat sub acest aspect că, prin recursul formulat nu se contestă neexecutarea tuturor lucrărilor ce au făcut obiectul contractului din litigiu precum şi faptul că procesul-verbal de recepţie finală nu s-a încheiat, recurenta reproşându-i intimatei faptul că nu a apelat la o altă firmă de specialitate în condiţiile în care clauzele contractului îi permiteau o atare conduită.
În consecinţă, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală, iar recursul declarat de reclamantă nefondat, acesta va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL Negreşti Oaş împotriva Deciziei comerciale nr. 629 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3275/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3278/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
