ICCJ. Decizia nr. 3322/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3322/2008
Dosar nr. 10593/1/2006
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 iunie 2006, contestatoarea M.D.A. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 115, pronunţată la 2 mai 2006, de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 2695/2006, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în fond a contestaţiei la titlu.
Judecarea cauzei a fost suspendată la data de 6 februarie 2008, pentru lipsa nejustificată a părţilor, conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ. dată de la care nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură.
Având în vedere această situaţie şi dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 252 C. proc. civ. Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, excepţia perimării recursului.
Analizând excepţia se găseşte fondată fiind îndeplinite condiţiile legii, respectiv cererea a rămas în nelucrare mai mult de şase luni, din culpa părţii şi nu există nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, care s-a împlinit la 24 iulie 2008, conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte va constata perimată cererea de recurs, ceea ce are ca efecte stingerea procesului împreună cu toate actele de procedură efectuate în această fază procesuală, ceea ce nu mai permite analizarea pe fond a cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de contestatoarea M.D.A. împotriva Deciziei nr. 115 din 2 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3316/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3323/2008. Comercial. îndreptare eroare... → |
---|