ICCJ. Decizia nr. 3328/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3328/2008
Dosar nr. 8799/100/2006
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 345 din 9 martie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 728/2005 Tribunalul Maramureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Ploieşti - Filiala Baia Sprie prin lichidator SC C.T. SRL Baia Mare şi a obligat pârâta Primăria oraşului Baia Sprie să plătească reclamantului 207.160 lei, inclusiv T.V.A. cu titlu despăgubiri, s-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat şi s-a încuviinţat în favoarea reclamantei dreptul de retenţie asupra spaţiului situat în Baia Sprie, până la achitarea despăgubirilor.
Prin Decizia civilă nr. 1380 din 26 septembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 3388/33/2006 Curtea de Apel Cluj a admis recursul, a casat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe motivându-se că în primul ciclu procesual cauza a fost soluţionată de judecătorul sindic dar aceasta revenea în competenţa instanţei de drept comercial.
În rejudecare Tribunalul Maramureş a pronunţat sentinţa civilă nr. 344 din 12 februarie 2007 în Dosarul nr. 8799/100/2006.
Tribunalul a admis acţiunea reclamantei, a obligat pârâta la 207.160 lei inclusiv T.V.A. reprezentând valoarea investiţiilor efectuate de reclamantă, a încuviinţat dreptul de retenţie asupra imobilului până la plata sumei menţionată anterior, pârâta fiind obligată şi la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că temeiul juridic al acţiunii îl constituie îmbogăţirea fără justă cauză, iar aceasta are consecinţa obligării celui care şi-a mărit patrimoniul să restituie valoarea îmbogăţirii sale către cel care şi-a diminuat patrimoniul. În cauză, în raport de conţinutul contractului de închiriere, tribunalul a reţinut că între părţi s-a realizat acordul de voinţă pentru executarea investiţiilor, conform art. 10 lit. d), iar realizarea lucrărilor în mod succesiv confirmă acordul pârâtei la efectuarea lucrărilor. În consecinţă s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile privind exercitarea acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, astfel că pârâta a fost obligată la plata sumei de 207.160 lei. În temeiul art. 1444 C. civ. s-a instituit dreptul de retenţie asupra imobilului în favoarea reclamantei.
Au fost respinse apărările pârâtei cu privire la competenţa instanţei arbitrale întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3434 alin. (2) lit. a) C. proc. civ., pârâta făcând declaraţii de creanţă în dosarul de faliment.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Primăria oraşului Baia Sprie. A solicitat admiterea acestuia şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii, fără cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 54 din 14 martie 2008, a admis în parte apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 61.667,16 lei reprezentând valoarea investiţiilor realizate din contribuţia proprie a reclamantei la imobilul în cauză, sumă actualizată la data de 31 octombrie 2007. A încuviinţat în favoarea reclamantei un drept de retenţie asupra spaţiului în suprafaţă de 369,40 mp şi curtea aferentă clădirii de 605 mp a imobilului în cauză până la achitarea integrală a sumei de 61.667,16 lei, inclusiv T.V.A. şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3.832 lei cheltuieli de judecată, dând-o în debit pe reclamantă pentru suma de 5.691 lei taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC I. SA Ploieşti, prin lichidator solicitând admiterea recursului său şi, în principal, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei iar în subsidiar obligarea pârâtei la plata sumei de 61.667,16 lei plus T.V.A. actualizată până la plata efectivă, la plata cheltuielilor ocazionate de obţinerea fondului Phare şi înlăturarea obligaţiei sale de plată a taxei judiciare de timbru. Recurenta şi-a întemeiat recursul, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului principal de recurs reclamanta susţine, în rezumat, încălcarea esenţială a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, respectiv a prevederilor art. 294 raportat la art. 292 C. proc. civ., prin aceea că obiectul acţiunii cu care instanţa de judecată a fost învestită are ca temei un fapt juridic licit, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, temeiul acţiunii nefiind contractul iar în faţa instanţei de apel partea nu putea folosi alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă. În continuare se invocă argumente care privesc aprecierea probelor de către instanţă, respectiv a expertizei tehnice efectuate în cauză, argumente care însă nu pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului.
Mai susţine recurenta că nu poate fi obligată la predarea imobilului către proprietar cu toate investiţiile efectuate deoarece nu se aplică art. 15 din contract, care prevede această obligaţie doar în cazul încetării contractului de locaţiune, nu şi în cazul de faţă când a intervenit rezilierea acestui contract. Aceasta întrucât temeiul acţiunii îl constituie un fapt juridic licit şi nu contractul.
Prin critica formulată de pârâtă în apel în sensul că investiţiile s-au realizat din fonduri Phare, s-au încălcat prevederile art. 292 şi art. 294 C. proc. civ. întrucât această parte, apelanta, nu putea formula cereri noi în faţa instanţei de apel şi nu putea invoca alte motive şi mijloace de apărare întrucât acestea nu au fost solicitate a se stabili pe cale reconvenţională.
În argumentarea motivului subsidiar de recurs reclamanta susţine că în suma stabilită a-i fi restituită trebuia inclus şi T.V.A. - ul aferent acestei sume întrucât a prevăzut includerea T.V.A. - ului doar cu referire la dreptul de retenţie nu şi în obligarea pârâtei la plata sumei. Mai mult, instanţa a omis să dispună şi actualizarea în continuare a sumei până la momentul plăţii efective.
Se reia critica privind caracterul nelegal al hotărârii atacate raportat la principiul îmbogăţirii fără justă cauză şi la dispoziţia de respingere a cheltuielilor suportate de reclamantă cu obţinerea documentaţiei Phare şi se susţine că taxa de 5.691 lei nu este datorată de reclamantă întrucât reclamanta era intrată în procedura falimentului, ceea ce o absolvă de o asemenea obligaţie.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele:
Este nefondată critica privind încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 294 raportat la art. 292 C. proc. civ. întrucât atât în ceea ce priveşte suma reprezentând îmbunătăţiri realizate la imobil din fondurile proprii ale reclamantei cât şi în ceea ce priveşte suma reprezentând îmbunătăţiri realizate din fonduri Phare instanţa de apel a reţinut ca temei al acţiunii reclamantei îmbogăţirea fără justă cauză şi nicidecum contractul. În ceea ce priveşte mijloacele de apărare şi dovezile invocate de pârâtă în faţa instanţei de apel acestea nu se înscriu în categoria celor prevăzute de art. 292 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, intră în categoria celor invocate în faţa primei instanţe sau a celor arătate în motivarea apelului (fila 2 - 4). Ca atare instanţa de apel le-a examinat şi luat în considerare în mod legal, fără a încălca textele invocate de recurentă. Mai mult, niciun text procedural nu impune - şi nici nu ar putea-o face - ca motivele şi mijloacele de apărare să fie invocate de pârâtă pe calea unei acţiuni reconvenţionale, aşa cum, greşit, susţine recurenta.
Este greşită susţinerea recurentei - reclamante că obligaţia sa de restituire a imobilului devine actuală doar la încetarea contractului de închiriere prin ajungerea la termen, această obligaţie revenindu-i şi în cazul, cum este cel în cauză, în care contractul de închiriere încetează ca urmare a rezilierii sale, aceasta în conformitate cu art. 15 raportat la art. 10 din contract (aşa cum a fost modificat prin actul adiţional).
De altfel instanţa de apel în mod legal, recurgând tocmai la instituţia îmbogăţirii fără just temei invocată de reclamantă, a exclus din suma la care pârâta a fost obligată sumele de bani reprezentând fonduri Phare care nu au constituit o cheltuială a reclamantei care să-i fi diminuat patrimoniul, sărăcirea patrimoniului reclamantei fiind reprezentată numai de contribuţia proprie la realizarea investiţiei.
Instanţa de apel a stabilit că „va schimba sentinţa instanţei de fond în sensul că va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 61.667,16 lei, inclusiv T.V.A.” iar în dispozitiv a încuviinţat în favoarea reclamantei un drept de retenţie „până la achitarea integrală a sumei de 61.667,16 lei inclusiv T.V.A.”
În ceea ce priveşte reactualizarea în continuare a sumei la care pârâta a fost obligată faţă de reclamantă, aceasta poate fi efectuată de către organul de executare, la cererea creditorului, în temeiul art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., până la achitarea integrală a sumei.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită să i se restituie de către pârâtă cheltuielile ocazionate de obţinerea finanţării Phare şi aceasta întrucât aceste cheltuieli nu reprezintă cotă parte din valoarea îmbunătăţirilor ce revin pârâtei, ele neregăsindu-se în sporul patrimoniului pârâtei.
Faţă de cele arătate, motivele examinate mai sus sunt nefondate.
În schimb este fondat motivul de recurs privind nedatorarea de către reclamantă a taxei de timbru de 5.691 lei, având în vedere că la data formulării prezentei acţiuni intrase în stare de insolvenţă şi, în conformitate cu art. 58 raportat la art. 61 din Legea nr. 64/1995 era scutită de plata taxei de timbru. Drept urmare recursul reclamantei va fi admis şi se va modifica doar în parte decizia atacată în sensul înlăturării dării în debit a reclamantei cu suma ce reprezintă taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Ploieşti - Filiala Baia Sprie prin lichidator C.T. Ipurl Baia Mare împotriva Deciziei nr. 54 din 14 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătură măsura dării în debit a intimatei - reclamante cu suma de 5.691 lei ce reprezintă taxă judiciară de timbru.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3326/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3329/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
